13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăAldinePaşi spre Uniunea monetară

Paşi spre Uniunea monetară

Franţa şi Germania prevăd un pact de integrare a zonei euro fără redeschiderea tratatelor UE şi propunerile lor vor fi supuse summitului Uniunii de luna viitoare, la Bruxelles, o lovitură dură pentru premierul britanic, David Cameron, care la acelaşi summit va depune exigenţele pre-referendum.

Preşedintele francez, François Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, au decis să preia o iniţiativă comună pentru strângerea legăturilor în zona euro, în opoziţie cu premierul britanic, David Cameron, blocat în proiectul său de referendum asupra Europei. Într-un document de câteva pagini, pregătit în cel mai mare secret în cele două capitale europene, finalizat de Hollande şi Merkel şi adresat preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker – care conduce până la finele lunii iunie pregătirea unui raport asupra aprofundării Uniunii monetare –, cei doi lideri politici se declară favorabili punerii în funcţiune a unui guvern economic al zonei euro.

Propunerile franco-germane vor fi analizate la summitul UE de la Bruxelles din iunie, unde Cameron va dezvălui lista sa de schimbări necesare dacă doreşte să câştige o susţinere pentru menţinerea Marii Britanii în UE. Acordul franco-german, dezvăluit de Le Monde, apelează la reforme în zona euro în patru domenii „dezvoltate în cadrul actualelor tratate în anii ce vin” – politica economică, convergenţa economică, fiscală şi socială, stabilitatea financiară şi investiţiile şi guvernanţa Uniunii monetare.

După urgenţa salvării euro, în ultimii ani, Merkel şi Hollande sunt de acord că „sunt necesare etape suplimentare”, în timp ce Cameron, dimpotrivă, face apel la repatrierea unor competenţe spre capitalele statelor membre. Cameron vrea limitarea libertăţii de circulaţie, pentru a proteja City-ul de eforturile reglementării continentale, dar s-a trezit singur în faţa Europei, în timp ce Parisul şi Berlinul privilegiază ceea consideră ca nucleul dur al construcţiei europene, Uniunea monetară, a cărei existenţă a fost  zguduită de interminabilul naufragiu al Greciei.

Cameron a încetat să reclame redeschiderea tratatelor pentru a permite o integrare mai strânsă, oferind posibilitatea remodelării relaţiilor Marii Britanii cu UE şi „repatrierea” puterilor  Bruxelles-ului. Membrii UE şi înalţi responsabili de la Bruxelles şi-au exprimat în mai multe ocazii reticenţa, de a redeschide Tratatul de la Lisabona – document constituţional fundamental al Uniunii Europene. Or, iniţiativa Merkel-Hollande, susceptibilă de a fi aprobată la summitul din 25 iunie, ar închide definitiv poarta renegocierii tratatului.

Ofensiva lui Cameron

Pentru Bruxelles a devenit evident după realegerea premierului britanic Cameron că ipoteza unui referendum şi cea a unui eventual „Brexit” (o ieşire a Marii Britanii din UE) pot deveni realitate. Un diplomat european declara că: „Ne aşteptăm ca David Cameron să îşi folosească marea sa victorie pentru a accelera procesul şi că va veni cu cereri la Consiliul European din 25-26 iunie”.

28 de luni după ce a promis organizarea unui referendum asupra menţinerii sau nu a Marii Britanii în Uniunea Europeană, Cameron şi-a consacrat această săptămână ofensivei de a motiva strategia sa de politică internă pe lângă liderii europeni, cu scopul obţinerii de „reforme” de anvergură în Europa, în special în materie de imigraţie şi de protecţie a City-ului financiar contra consecinţelor unei integrări progresive a zonei euro, de care Marea Britanie încearcă mai mult ca niciodată să stea deoparte. De miercuri, 27 mai, după tradiţionalul „discurs al reginei” care prezintă programul noii legislaturi, premierul va începe un turneu care îl va duce de joi din Danemarca în Olanda şi apoi la Élysée, unde va lua masa cu preşedintele Hollande. Vineri va merge la Varşovia apoi la Berlin unde o va întâlni pe Angela Merkel. Cameron a decis ca înaintea Consiliului European din iunie să aibă întrevederi cu fiecare şef de stat sau de guvern ai celor 27 de parteneri europeni.

Proiectul de lege ce va organiza referendumul ar trebui depus de joi în Parlament iar Downing Street a dezvăluit luni un punct crucial al textului – resortisanţii ţărilor Commonwealthului rezidenţi în Marea Britanie vor putea participa la referendum, dar nu şi cei aproape 1,5 milioane de resortisanţi din Uniunea Europeană. Astfel, un indian stabilit la Londra va vota, asemenea şi un maltez sau cipriot, dar nu un german sau un francez. O măsură discriminatorie prin care Cameron adresează o sfidare europenilor. În paralel, Cameron a înregistrat o răsucire a Partidului Laburist care s-a raliat  referendumului său. Pentru a avea o şansă de reuşită, premierul britanic trebuie să păstreze secrete cât mai multă vreme posibil principale sale două arme – data referendumului şi natura precisă a reformelor pe care le cere.

El va trebuie să arbitreze între curente contradictorii pe fondul presiunilor făcute de mediile britanice de afaceri care doresc o dată apropiată pentru că se tem de lungi incertitudini. Anul 2017 ar coincide cu alegerile generale din Franţa şi Germania, cu riscul ca preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, să tragă foloase din negocierile asupra Brexit. Cameron ar putea alege 2016, mai ales că în acel an vor avea loc alegeri pentru parlamentele scoţian şi galez.

Cuplarea acestor alegeri cu referendumul ar putea favoriza mobilizarea electorilor în aceste regiuni favorabile menţinerii în UE. În schimb, eurofobii din partidul său se tem că un Blitzkrieg nu va aduce decât schimbări cosmetice şi premierul nu-şi ­permite să contrarieze această parte a amicilor săi politici. Războiul euroscepticilor contra predecesorului său, John Major, în 1992,  ar trebui să îl descurajeze.   

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Înregistrare uluitoare care aruncă în aer gașca generalilor

O înregistrare cutremurătoare, publicată în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS, dezvăluie o discuție tensionată între doi protagoniști cheie, Tocaci...
Ultima oră
Pe aceeași temă