Uniunea Europeană nu poate exista fără Marea Britanie, a declarat luni ministrul finlandez de finanțe Alexander Stubb, în semn de susținere față de omologul său britanic George Osborne, potrivit Agerpres.
Guvernul conservator al premierului David Cameron intenționează să renegocieze termenii apartenenței Marii Britanii la UE înaintea unui referendum privind ieșirea din blocul comunitar ce ar urma să fie organizat până la sfârșitul lui 2017.
„Poziția noastră este foarte simplă: Uniunea Europeană nu poate exista fără Marea Britanie. Din acest motiv trebuie să ținem cont de îngrijorările exprimate de guvernul britanic”, a declarat Stubb presei după o întâlnire cu Osborne.
El a mai precizat că Uniunea Europeană ar fi un ‘simulacru’ dacă Marea Britanie ar părăsi blocul comunitar.
Osborne a început luni un turneu în Finlanda, Suedia și Danemarca. Potrivit Ministerului de Finanțe britanic, el se va concentra pe protejarea integrității pieței unice a UE și a drepturilor statelor din afara zonei euro, în contextul în care cele 19 țări care folosesc moneda comună se luptă pentru o mai strânsă integrare economică.
Stubb a spus că guvernul finlandez susține apelurile Marii Britanii pentru îmbunătățirea competitivității economice a UE și că blocul comunitar trebuie să aibă o dezbatere privind viitorul zonei euro.
„Nu poți să lași economiile mari care nu sunt în zona euro în afara procedurii de luare a deciziilor”, a declarat el.
Osborne urmează să se întâlnească și cu ministrul de finanțe suedez Magdalena Andersson înainte de a se deplasa în Danemarca luni seară.
Marea Britanie consideră în mod tradițional Danemarca și Suedia, care la rândul lor nu fac parte din zona euro, drept aliați în cadrul UE deoarece împărtășesc o abordare mai sceptică în privința aprofundării integrării europene.