Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Învăţămintele Marii Depresiuni din 1929 - 1933

Explicaţiile tipice ale felului cum a început Marea Depresiune din 1929-1933 sunt cea keynesiană și cea monetaristă. Sunt şi teorii heterodoxe, care acceptă sau resping explicaţiile keynesiană și monetaristă (M. Friedman, A. Schwartz).

Share

Florin Budescu 0 comentarii

Actualizat: 01.05.2020 - 23:25

Nu asta e ce ne interesează pe noi. Consensul dintre teorii e că sentimentul negativ generalizat a dus la reducerea bruscă a consumului și cheltuielilor de investiții.

Exact ca acum, dar din cauze diferite: azi, lumea s-a oprit din cauza unei epidemii globale. Odată ce panica și deflația au început, mulți actori ai pieţelor au vrut să evite pierderile suplimentare, păstrând valorile.

Deținerea de bani a devenit profitabilă, pe măsură ce prețurile au scăzut și cu o sumă dată de bani se puteau cumpăra tot mai multe bunuri. Aceasta a agravat scăderea cererii.

Monetariștii consideră că Marea Depresiune a început ca o recesiune obișnuită. Micșorarea ofertei monetare a agravat foarte mult situația economică, determinând o recesiune să devină depresiune (Marea Depresiune).

„Credem că astăzi trebuie să fim atenţi la ceea ce se întâmplă în două state care sunt puternic afectate de coronacriză şi au regimuri nedemocratice: China şi Rusia.”

Pentru noi, important nu e acum mecanismul prin care a început, ci urmările sale. Credem că azi trebuie să fim atenţi ce se întâmplă în două state puternic afectate de coronacriză, cu regimuri nedemocratice: China şi Rusia.

Regimul lui Putin e puternic scuturat de proasta gestionare a epidemiei şi de criza economică. Sistemul din spatele liderului îşi pune problema înlocuirii sale, după ce tocmai decisese să-l susţină pe Vova pentru restul vieţii.

Dincolo de disputa dintre Banda din Shanghai, a vechiului lider, Jiang Zemin, şi gruparea lui Xi Jinping, tot sistemul comunist e în criză de credibilitate.

Contractul social dintre clasa avută chineză şi comunişti („noi vă lăsăm să conduceţi politic, voi ne lăsaţi să facem afaceri”) e scuturat de coronacriză.

Nu se ştie la ce va duce aceasta. De obicei, puterile ca Rusia şi China aflate în criză devin agresive şi au tendinţa să acţioneze imprevizibil. Ce fel? Nu ştim.

 

Frustrarea de la Versailles

Motorul începerii celui de-al doilea război îşi are originea în rezultatele celui dintâi. Tratatul de la Versailles stipula ca Germania să-și asume completa responsabilitate a declanșării conflagraţiei și să plătească reparații statelor Antantei.

Asta a generat mari frustrări şi a modelat viaţa politică germană interbelică. Berlinul pierdea teritorii în favoarea vecinilor, suferea o severă limitare a forțelor militare și era deposedat de coloniile africane și de peste Ocean.

Pe fondul crizei perene de după al doilea război, la declanşarea Marii Depresiuni, Germania a fost lovită crunt. Gag-urile lui Chaplin, din „Dictatorul”, despre sărăcia nemţească cumplită a acelor ani, vin din realitate.

Aceasta a dus la venirea la putere a lui Hitler (un populist excentric, dintr-un partid minor, extremist), în 1933. Marea Depresiune începuse în octombrie 1929.

Criza financiară a scăpat de sub control în Germania, la jumătatea anului 1931, începând cu prăbușirea Băncii Creditanstalt de la Viena, în mai, care a pus sub presiune Berlinul, ce era deja în criză politică, odată cu apariţia manifestaţiilor violente ale naziştilor și comuniştilor şi cu creşterea nervozităţii investitorilor, generate de politicile financiare dure ale Cabinetului Otto Braun (SPD).

Investitorii și-au retras poziţiile short din Germania, pe fondul sentimentului negativ. Reichsbank a pierdut 150 de milioane de mărci în prima săptămână a lunii iunie, 540 de milioane în a doua și alte 150 de milioane pe 19-20 iunie. Prăbușirea era iminentă.

FOTO Veteran de război olog cerşind în Berlin, în anul 1923. (Deutsches Bundesarchiv)

Președintele SUA, Herbert Hoover, a cerut un moratoriu la plata reparațiilor de război. Aceasta a enervat Parisul, ce depindea de un flux constant de plăți germane, dar a încetinit criza și moratoriul a fost convenit în iulie.

O conferință internațională, la Londra, în iulie, nu a dus la nici un acord. Pe 19 august, s-a semnat înghețarea obligațiilor străine ale Germaniei pentru șase luni.

Berlinul a primit finanțări de urgență de la bănci private din New York, Banca Internațională a Decontărilor și Banca Angliei.

„Sărăcia cumplită a Germaniei a dus la venirea la putere a lui Adolf Hitler, un populist excentric, dintr-un partid minor, extremist, în 1933. Marea Depresiune începuse patru ani mai devreme.”

Finanțarea a încetinit degradarea situaţiei, dar în Germania au început falimentele. O mare bancă a fost închisă în iulie și a fost declarată o pauză de activitate de două zile, la toate băncile germane.

Eșecurile în afaceri au devenit mai frecvente în iulie și s-au extins în România și Ungaria.

Aşa a început, apoi s-a aclanşat prosperitatea nemţească, prin dezvoltarea industriei de război. „Like in today's crisis countries, Germany's key problem in 1931 was foreign debts”, spunea Fabian Lindner, în The Guardian, pe 24 noiembrie 2011. Să luăm aminte.

Comentarii