“Informațiile din Codexul lui Arhimede sunt atât de prețioase, încât trebuie să aparțină lumii întregi”

Un documentar despre Codicele lui Arhimede, realizat de Cinecitta 3 și lansat la București, la Congresul Internațional “Chemistry for Cultural Heritage”, urmează să fie prezentat, în parteneriat cu Biblioteca Academiei și cu Muzeul Literaturii Române, la Noaptea Bibliotecilor.

Share

Eva Tipaldos 0 comentarii

Actualizat: 12.07.2018 - 08:32

Prețiosul Codex, despre care se spune că ar fi fost cumpărat cu peste două milioane de dolari de Bill Gates, a fost analizat și de o echipă de cercetători din România.


“Congresul Statelor Unite a declarat data de 14 martie ca ziua lui π, cunoscută și ca ziua 3,14. Mai mult de douăzeci de orașe americane poartă numele Evrica, iar Statul California, patria faimosului Silicon Valley, a inclus în propriul logo exclamația. Suntem toți fii lui Arhimede, așa cum spunea, cândva, Galileo Galilei”, spune regizorul italian Vittorio Muscia, care a realizat, la Cinecitta 3, un documentar care urmărește misteriosul traseu al unui document prețios scris în urmă cu peste 2000 de ani, Codexul lui Arhimede.

Este vorba despre un manuscris căruia i s-a pierdut urma pentru că peste el au fost scrise texte bisericești. Pergamentele au fost ignorante vreme de secole, pierdute de mai multe ori în cursul istoriei și regăsite doar pentru restaurare înainte de a dispărea definitiv în colecția particulară a unui om de afaceri din Statele Unite. La încercarea de a spune povestea acestui Codex au contribuit și cercetători români, iar o parte din filmările incluse în documentarul realizat de Cinecitta au fost găzduite de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Textile și Pielărie din București.

Filmul spune povestea pe care Arhimede din Siracuza o deapănă despre el însuși, începând de la momentul nașterii sale în Ortigia, în anul 286 înainte de Hristos, continuând cu perioada studiilor, făcute în mare parte în Alexandria, în Egipt, capitala culturii mediteraneene în epoca elenistică. Istoria merge mai departe, până la moartea sa, la vârsta de 75 de ani. Arhimede era grec, cetățean al unuia dintre cele mai importante orașe stat din Mediterana, fondat într-un imperiu elen extins până în Sicilia de astăzi. Tocmai de aceea, în încercarea Romei de a-și recăpăta influența în Mediterana, matematicianul a fost ucis de un soldat roman.

Datorită lui Plutarh, ultimele sale clipe de viață au rămas până astăzi o legendă. Se spune că invențiile lui Arhimede, multe dintre ele mașini de război ingenioase, erau atât de faimoase, încât Consulul Marcello, conducătorul flotei romane care a condus asediul asupra Siracuzei, le-a ordonat soldaților: “Nu-i faceți niciun rău matematicianului! Cruțați-l pe Arhimede și aduceți-l viu înaintea mea!”. Legenda care a supraviețuit timpului spune că matematicianul se afla tot pe plaja pe care încă din copilărie o străbătea alături de tatăl său, astronomul Phidius. Plutarh sugerează, însă, că matematicianul ar fi fost, de fapt, într-o încăpere. Cert este că în acel moment analiza figurile geometrice pe care le-a cercetat o viață.

“Nu te atinge de cercurile mele!“, acestea sunt cuvintele pe care, spune cronicarul, le-ar fi spus Arhimede în momentul morții, cele care și-au dus păstrat, până astăzi, rezonanța. Documentarul semnat de Vittorio Muscia include mărturiile celor implicați în recuperarea manuscrisului, un grup de cercetători condus de William Noel, din care au mai făcut parte Francis Wahlgren, Abigail Quandt sau Nigel Wilson. Tot ei conturează incredibilul traseu prin lume al acestui manuscris conceput la Constantinopol, în jurul secolului al X-lea. Acesta a fost adus la Ierusalim la începutul anilor 1200.

Vreme de secole, povestea lui a circulat în mai multe centre religioase din Palestina, precum și în vechile mânăstiri de pe muntele Sinai. După aproape 600 de ani, Palimpsestul s-a întors la Constantinopol, unde a fost păstrat de călugării greco-ortodocsi în biblioteca Mânăstirii Sfântului Mormânt. I s-a pierdut urma la finalul Primului Război Mondial dar a reapărut la Paris, la sfârșitul anilor ‘30, pentru a se pierde iar până în 1998, când a aparut într-o licitație organizată la New York de casa de licitații Christie’s. A fost vândut cu suma de două milioane de dolari unui colecționar rămas până în ziua de azi anonim.

S-a zvonit că prețiosul Codex ar fi fost cumpărat în cele din urmă de Bill Gates. Oricum, pe piața cunoscătorilor, toată lumea știe că palimpsestul s-ar afla în prezent în colecția unui misterios Mister B.

“Se pare că ar fi un simplu zvon. În timpul documentării, am fost întrebat dacă doresc să știu care este proprietarul real. Eram curios, dar am refuzat să aflu. M-am gândit că, dacă proprietarul și-a dorit să păstreze acest mister, atunci așa să fie”, spune regizorul Vittorio Muscia, prezent la București pentru lansarea acestui film.

La data la care a fost cumpărat, documentul se afla într-o stare avansată de deteriorare, așa că, ulterior vânzării, au urmat 12 ani de restaurare, o operațiune minuțioasă finanțată de proprietar și realizată discret la Muzeul de Artă din Baltimore. Din cursul acestei cercetări au rămas fotografiile și scurtele filmări folosite în acest documentar.

“Dacă acest tratat ar fi fost cunoscut din renaștere, cred că matematicienii – mă gândesc mai ales la Tartaglia și Commandino – ar fi reușit să-l perfecționeze. Și nu mai trebuia să așteptăm ca Newton și Leibniz să-și revendice calculul ca pe o invenție a lor”, spune și Nigel Wilson, professor emerit de limbi clasice la Lincoln College, Universitatea din Oxford.

 

Rep: Până la urmă, a văzut cineva, în perioada documentării, acest faimos pergament?

Vittorio Muscia: Nu. Am lucrat doar cu fotografiile pe care Muzeul de Artă din Baltimore le-a realizat pentru fiecare pagină din această carte care, așa cum bine știți, a fost cumpărată, pentru suma de două milioane trei sute de mii de dolari, la licitația organizată de Christie’s în 1998. Din câte știu, noul proprietar a așezat fiecare pagină din această carte într-un cadru enorm aflat în una dintre camerele sale, o uriașă expoziție personală. Tot proprietarul, o persoană foarte bogată, a plătit o adevărată avere și pentru restaurarea acestei cărți, un proces de care s-a ocupat o întreagă echipă de specialiști, vreme de 12 ani. La final, muzeul a păstrat doar fotografiile și filmările realizate în cursul procesului de restaurare. Achiziția a suscitat multe întrebări. Pe proprietar, toată lumea în Statele Unite îl numește Mister B. Dar Mister B dorește să rămână anonim. Sigur, mulți cred că este vorba de Bill Gates, dar din discuțiile pe care le-am purtat cu specialiștii de la muzeu nu a rezultat niciodată că aceasta ar fi o presupoziție validă. Când am părăsit orașul Baltimore, după perioada de documentare, m-a întrebat cineva dacă nu doresc să știu numele adevăratului proprietar. M-am gândit bine și mi-am dat seama că mai degrabă aș vrea să fiu ca toți ceilalți, pur și simplu să nu știu. Dacă acest om și-a dorit să rămână anonim, pentru mine e în regulă.


Rep: Aveți nenumărate motive să fi făcut acest film, începând, probabil, cu faptul că sunteți și dvs născut în Siracusa…

Vittorio Muscia: Despre Arhimede se știu puține și au fost realizate prea puține puține cărți și prea puține documentare. În Italia s-a turnat un film în 1960 și parcă a mai fost un documentar la BBC, în urmă cu vreo 25 de ani. Este important, însă, ca lumea să știe despre acest om genial. Din această perspectivă, documentarul realizat acum are un important rol educativ și urmează să fie proiectat în școli. Prin intermediul vocilor celor implicați direct în restaurarea palimpsestului, oameni de știință, filosofi, cercetători, am încercat să determin publicul să înțeleagă cât de recunoscătoare trebuie să-i fie știința și lumea contemporană lui Arhimede pentru intuițiile și descoperirile sale. De altfel, unul dintre motivele fundamentale ale interesului meu cu privire la Arhimede este faptul că el este cel care a schimbat regulile matematice stabilite de Pitagora. La 200 de ani după el.

Pitagora a trăit în secolul cinci înaintea lui Hristos, iar Arhimede - în al treilea. Pitagora vorbea despre nume perfecte, nu era nimic între numărul 1 și 2, însă Arhimede a pus în discuție această concepție matematică, deși puțini ar fi putut să o facă la vremea aceea. Era chiar periculos să-l pui în discuție pe Pitagora, matematica pitagoreică. Pentru a descrie cu adevărat realitatea, Arhimede a început să vorbească despre ceea ce se întâmplă la mijloc, între 1 și 2, despre nume indefinite. Nu cred că intenția lui Arhimede era să îmbrace hainele revoluționarului, chiar dacă înțelesese că teoriile sale despre numerele iraționale puteau fi luate drept erezie. În acest mod, Arhimede a fost un revoluționar. 

Și un simbol. Până la urmă, dacă doriți, un simbol al unei minorități care deține și spune adevărul împotriva majorității. Câteodată, minoritatea este cea care are adevărul. Este un concept important în termeni socio-politici. Până la urmă, asta înseamnă democrația, a apăra șansele minorității. Respectul față de minoritate este adevăratul înțeles al democrației. Doar în felul acesta putem supraviețui. În pace.

 

Rep: Care este istoria acestui document?

Vittorio Muscia: O versiune cuprinzând câteva dintre lucrările lui Arhimede a fost realizată la Constantinopol, în greaca bizantină, în 530. Manuscrisul, ca urmare a jafului abătut în 1204 asupra capitalei Imperiului de Răsărit, a fost transportat la Ierusalim. Aici un scrib, poate un călugăr, conform unei practici larg răspândite pe atunci, a folosit foile de pergament de la șapte manuscrise grecești, inclusiv cel al lui Arhimede, pentru a realiza o carte de rugăciuni. Acțiunea acestor călugări au salvat de fapt acest manuscris, deși timp de secole, lucrărilor lui Arhimede cuprinse în acest codex li s-a pierdut urma. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cercetătorul Konstantin von Tischendorf a observat în palimpsest prezența unor simboluri matematice grecești. Curios, a vrut să ia acasă o pagină, păstrată astăzi la Biblioteca Universității Cambridge. Un alt cercetător, Ludvig Heiberg, cel mai important expert în opera lui Arhimede, a evaluat fără urmă de dubiu, pe baza câtorva rânduri transcrise, o lucrare a lui arhimede, cunoscută sub titlul Despre Sferă și Cilindru.

În 1920, manuscrisul se afla la Constantinopol. Mai târziu, după o perioadă în care i s-a pierdut din nou urma, a intrat în posesia unui anume Marie Louis Sirieix, om de afaceri francez care, din păcate, nu a dat dovadă de prea multă grijă, l-a ținut într-un mediu umed, în care bacteriile din mucegai s-au dezvoltat și au distrus pergamentul. În 1956, la moartea lui Sirieix, fiica lui a moștenit pergamentul și, începând din 1970, a tot încearcat să-l vândă. În 1998, a încercat să-l vândă la Christie’s, moment în care s-a declanșat o controversă legală cu privire la titlul de proprietate, deoarece guvernul grec și patriarhul ortodox revendicau dreptul de proprietate, susținând că documentul a fost furat de fapt, dintr-o bibliotecă.

Diferendul a fost tratat de un tribunal din New York în favoarea celor de la Christie’s. Reprezentantul celui care a cumpărat manuscrisul, Simon Finch, declara pe atunci că este vorba de un om foarte bogat care activează în domeniul tehnologiei informatice. În cei zece ani de restaurare s-a stabilit că acest codex cuprindea mai multe lucrări ale lui Arhimede: “Despre echilibrul planelor”, “Despre spirale”, “Măsurarea cercului”, “Despre sferă și cilindru”, “Despre corpurile plutitoare”, “Ostomachion” și “Metoda teoremelor mecanicii”.


Elena Badea: “Codicele lui Arhimede este imposibil de atins”

“Palimpsestul lui Arhimede este… dificil… dacă nu cumva chiar imposibil de atins. Un cercetător ar avea nevoie doar de 1-2 miligrame de probă, însă, cum proprietarul său este o persoană privată și nici nu a solicitat această analiză…”, spune Elena Badea, cercetător cu studii de chimie la nivel post-doctoral, lector la Universitatea din Craiova, un specialist care, începând din anul 2002 s-a ocupat, în diverse echipe și consorții internaționale, de patrimoniul cultural.

Vreme de 16 ani a lucrat la Universitatea din Torino, unde a participat la nenumărate proiecte internaționale privind studiul pergamentelor antice, serie excepțională în cadrul căreia a descifrat și misterele faimosului testament al lui Marco Polo, un document care în prezent se află la Veneția. “A fost uitat multă vreme într-o cutie, astfel încât nu a avut prea multe de suferit din partea mediului, așa că a putut fi recondiționat în momentul în care a devenit foarte interesant pentru comunitățile științifice și pentru public. Am reușit să-i smulgem câteva secrete. Printre acestea, am aflat și care au fost speciile din care au fost făcute aceste pergamente, este vorba de piele de capră. Am găsit pe el inclusiv urme de aracet, o substanță chimică de sineteză care aparține secolului XX”, spune Elena Badea. În România, a studiat, printre altele, toate documentele de cancelarie ale lui Ștefan cel Mare, care se află acum în posesia Bibliotecii Academiei. “Interesant este că aceste documente au suferit cel mai mult de deshidratare, ceea ce sugerează că au fost păstrate în casa fiecărui om, ascunse în lada de făină, în nisip sau în alte medii care dehidratează foarte puternic”, spune ea.

La reîntoarcerea în România, Elena Badea a devenit cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în Textile și Pielărie, unde a creat Grupul de Cercetări Avansate pentru Patrimoniul Cultural, care are ca obiectiv principal diagnosticul non-invaziv și recrearea materialelor de patrimoniu. A fondat Aociația Știința și Patrimoniul Cultural în Conexiune și Grupul de Chimie pentru Patrimoniu Cultural în cadrul Societății Române de Chimie. Este reprezentant al acestei din urmă organizații în prestigioasa Societate Europeană de Chimie și Științe Moleculare, calitate în care a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a cincia ediție a congresului internațional “Chemistry for Cultural Heritage”, un eveniment amplu, cu peste 150 de participanți din întreaga lume, specialiști în diverse ramuri ale chimiei aplicate protejării patrimoniul cultural, de la specialiști în nano-materiale, la specialiști în dezvoltarea de tehnici neinvazive pentru analiza materialelor de patrimoniu.

Printre aceștia, și nume importante ale scenei culturale internaționale, cum ar fi Manfred Schreiner, directorul Instititului de Știința și Tehnologia Artei de la Academia de Arte Frumoase din Viena, sau Rocco Mazzeo, profesor de chimie pentru patrimoniul cultural de la Universitatea din Bologna. În cadrul acestui eveniment a fost prezentat, în premieră, și documentarul “Eu, Arhimede”, în cadrul căruia Elena Badea are o important contribuție. “Eram în Italia, am primit un telefon și mi s-a spus că regizorul Vittoria Muscia dorește să vorbim despre o serie de pergamente vechi. Căuta specialistul care să fie capabil să explice ce este și cum se produce pergamentul și care sunt mecanismele sale de degradare.

Flavia Pinzzari, colega mea de la Roma, specializată în degradare micro-biologică, m-a recomandat. I-am propus lui Vittorio Muscia să vină în România și să filmeze cum se produce un pergament, iar el a venit și a filmat. De altfel, am avut și noi o contribuție la această cercetare, am studiat efectul bacteriilor care au contaminat și au deteriorat în mod profund pergamentul numit Palimpsestul lui Arhimede”, spune Elena Badea. Acest pergament a fost găsit într-o stare avansată de deteriorare. Specialiștii împlicați în lungul proces de restaurare spun că puține documente vechi se găsesc într-o asemenea stare. Manuscrisul a rămas, se pare, într-o pivniță vreme de 50 de ani, condițiile de umiditate nu au fost tocmai prielnice și probabil că și micro-flora pe care o avea latentă a contribuit, în timp, la degradarea lui. Rezultatul este că acești fungi care s-au dezvoltat pur și simplu au mâncat pergamentul. Au fragilizat paginile, au creat lacune, ceea ce este extrem de greu de stabilizat.

“Noi am studiat felul în care aceste organisme – inoculate, în cadrul studiului, pe pergament nou -, afectează structura și stabilitatea pergamentului. Nu am publicat încă acest studiu, dar vom publica rezultatele în curând și va fi o premieră internațională. Este un studiu în colaborare. Partea de micro-biologie îi aparține Flaviei Pinzzari – în prezent cercetător la Muzeul de Științe Naturale din Londra, iar partea de micro-calorimetrie și analiză termică îi aparține echipei de la București“, explică Elena Badea.

Documentarul, tradus în limba română, a fost deja publicat de Editura Muzeului Literaturii Române, care a finanțat acest proiect. Filmul urmează să fie lansat, în parteneriat cu Biblioteca Academiei și cu Muzeul Literaturii Române, la Noaptea Bibliotecilor, urmând ca apoi să fie realizată o campanile de diseminare în școli și licee.
 
 

Comentarii

loading...