18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăPodcastsCarol I: Proclamaţia către dobrogeni

Carol I: Proclamaţia către dobrogeni

Se împlinesc azi, 100 de ani de la moartea regelui Carol I (1839-1914), cel mai important șef de stat din istoria României. Prilej cu care am ales să evocăm un moment mai aparte din viața sa: discursul ținut după Războiul de Independență, la reanexarea Dobrogei.

În dimineaţa zilei de 14 noiembrie 1878, Carol I, după ce călătorise o noapte întreagă, a ajuns la Brăila, unde a fost primit de oficialități şi de mulțimea de localnici. În cadrul festivităţilor, domnitorul a dat citire Proclamaţiei către dobrogeni, text pe care îl puteți citi mai jos, în forma originală, preluată din monografia Dobrogea. 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească. Publicație tipărită cu prilejul semicentenarului reanexării Dobrogei, coordonată de Nicolae Iorga și apărută la editura Cultura Națională din București, în 1928.

Domnitorului Carol către populaţia Dobrogei

Marile puteri europene, prin tratatul din Berlin, au unit ţara voastră cu România. Noi nu intrăm în hotarele voastre trase de Europa, ca cuceritori, dar o ştiţi şi voi: mult sânge românesc s-a vărsat pentru desrobirea popoarelor din dreapta Dunării.

Locuitori de orice naţionalitate şi religiune! Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea-cel-Bătrân şi a lui Ştefan-cel-Mare, de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de Naţiune hotărăşte şi cârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii, viaţa, onoarea şi proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe naţiuni noastre şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legitima pedeapsă.

Locuitori musulmani! Dreptatea României nu cunoaşte deosebire de neam şi de religiune! Credinţa voastră, familia voastră vor fi apărate de o potrivă ca şi ale creştinilor. Afacerile religiunii şi ale familiei vor fi pentru voi încredinţate apărării muftiilor şi judecătorilor aleşi din neamul şi legea voastră.

Şi creştini şi musulmani, primiţi dar cu încredere autorităţile române, ele vin cu anume însărcinare de a pune capăt dureroaselor încercări prin care aţi trecut, de a vindeca rănile războiului, de a apăra persoana, averea şi interesele voastre legiuite, în sfârşit, de a vă dezvolta buna stare morală şi materială.

Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât de a menţinea ordinea, şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire.

Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii.

În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţiune definitivă, care va ţine seamă de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească. Până atunci, autorităţile române au ca întâia îndatorire de a cerceta şi îndestula trebuinţele voastre, de a îngriji bunul vostru trai, de a vă face a iubi ţara la a cărei soartă acum este lipită şi soarta voastră.

Datu-s-a în Brăila, la 14 Noiembrie, anul graţiei 1878, şi al 13-lea al domniei noastre.

CAROL

Cele mai citite

Crește contrabanda cu țigări la granița de sud a României

Doar pe parcursul primelor trei luni din anul 2024, la granița de sud a României au fost capturate 12 milioane de țigarete de contrabandă....

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi "taxe noi". "Cota unică este foarte atractivă...

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...
Ultima oră
Pe aceeași temă