Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Înapoi în Groapa lui Ouatu, lângă Podul Grant

În Bucureşti, e o vorbă: „te-ai dus la Groapa lui Ouatu, să te droghezi”. Puţină lume ştie azi ce a fost odinioară Groapa lui Ouatu şi care sunt originile ei.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

Actualizat: 17.07.2020 - 10:07

Cum mergi pe strada Turda, pe dreapta, înainte de Podul Grant, făcut iniţial de Robert Grant, nepotul Zincăi Golescu, din tăblierele vechiului Pod Putna Seacă, e Parcul Regina Maria, suprapus parţial peste vechea locaţie geografică la care ne referim.

Ceea ce e acum o zonă verde, relativ liniştită, înainte de trecerea peste calea ferată, puţin înainte de Calea Griviţei, are legături cu originile oraşului Bucureşti.

Care, ca şi alte conurbaţii, este în realitate un conglomerat multiform de comunităţi care s-au unit şi au format marea metropolă bucureşteană de astăzi.

„În realitate, nu a existat niciodată un individ pe nume Ouatu, ci un englez, pe nume Watt, purtător al numelui legendarului fizician scoţian Charles Watt, inventatorului motorului cu abur.”

În realitate, nu a existat niciodată un individ pe nume Ouatu, ci un englez, pe nume Watt, purtător al numelui legendarului fizician scoţian Charles Watt, inventatorul motorului cu abur.

Cestălalt Watt deținea o fabrică. „La începutul secolului al XIX-lea, venise la București un englez, pe nume Watt, care deschisese o fabrică de străchini, ulcele şi carafe din lut”, povesteşte pagina de Facebook „Eu trăiesc într-un chibrit”.

Extragerea argilei care era folosită la aceste vase de lut a dus la formarea unor gropi din ce în ce mai mari, rămase neastupate. Localnicii puțin familiarizați cu limba engleză au românizat numele, denumindu-l pitoresc “gropile lui Ouatu”, spune Anatol Basarab.

Derbedeii îşi făcuseră mai multe cuiburi, de unde acţionau, dintre care unele erau în gropile acestea ale lui Ouatu.

În romanul „Groapa”, scriitorul Eugen Barbu situează Groapa lui Ouatu „în câmpul întins şi pustiu al Cuţaridei, de la marginea Cartierului Griviţa”.

Cartierul se numea Filantropia sau Mahalaua Dracului, din cauza bandelor de pungaşi care mişunau pe aici. Cam tot atunci, în zonă, ceva mai sus, spre Podul Mogoşoaiei, s-a construit Spitalul Filantropia, în 1813.


Gropile Cuţarida şi mizeria

Groapa lui Ouatu era o adâncitură de vreo 30 de metri. Pe fundul ei mizer şi insalubru, mustea apa. Sunt legende care spun despre această apă că era vie, dar probabil că era mai curând apă moartă.

Jucându-se, aici şi-au pierdut viaţa o mulţime de copii ai localnicilor. Găştile din Groapa lui Ouatu erau foarte bine organizate şi erau la mare rivalitate cu bandele de golani din zona cartierului Chibrit, spre Biserica Sfântu Gheorghe Griviţa.

Între cele două războaie, străzile din zonă erau nepietruite. Nu exista un sistem public de canalizare. Bogătanii Bucureştiului de ieri trăiau în curăţenie şi lux, iar săracii în mahalale, pe gropi insalubre de gunoaie.

În anul 1852, au fost identificate 62 de gropi de gunoi, în care vieţuiau săracii urbei bucureştene. De aici, din aceste zone insalubre, Bucureştiul a fost cuprins de mai multe epidemii de tifos exantematic şi tuberculoză.

„Găştile din Groapa lui Ouatu erau foarte bine organizate la limita infracţionalităţii şi erau la mare rivalitate cu bandele celor din zona Chibrit.”

Termenul „mahala” vine din limba turcă şi înseamnă periferie. Mahalaua Groapa lui Ouatu sau Filantropia a început să se transforme într-o zonă a Bucureştiului locuită de oameni, din sălaş pentru răufăcători, la începutul secolului XX, atunci când inginerul Cuţarida, despre care am văzut că pomeneşte scriitorul Eugen Barbu, a construit aici, anume între Filantropia şi Calea Griviţei, o fabrică de cărămizi, tot pentru exploatarea argilei din zonă, ca şi în cazul englezului Watts.

Ştefan Luchian, „Mahalaua Dracului”, 1898
Ştefan Luchian, „Mahalaua Dracului”, 1898

Apoi, în anul 1947, tot în aceeaşi zonă, a fost amenajat Parcul Copilului, pe ceea ce la acel moment nu se mai numea Groapa lui Ouatu, ci Gropile Cuţarida, din acelaşi motiv: săparea după argilă.

Urmele lăsate de aceste şancre ale istoriei se regăsesc peste tot. Ştefan Luchian are o pictură celebră, numită „Mahalaua Dracului”.

Te uiţi la această pictură şi vezi o imagine uşor de regăsit şi astăzi în marile oraşe ale lumii, dacă dai căutare „numele oraşului + slums”, ori chiar dacă te uiţi în Bucureştiul de azi, prin Tudor Gociu sau în ghetto-ul Zăbrăuţi, în Ferentari, în spatele Cimitirului Evreiesc şi celui Evanghelic.

Mahalaua Dracului se găsea între Hanul Galben (de la intersecţia Şoselei Filantropia, cu Banu Manta) şi Groapa lui Ouatu, si era populată de ţărani, negustori, dar şi de hoţi şi tâlhari, istoriseşte Bucureştiul Neştiut. Hanul Galben a fost demolat în anul 1985, în plină epocă de sistematizare a Capitalei.

Pe 3 august 1932, „Iustraţiunea Română”, conform deieri-deazi.blogspot.ro, spunea: О mizerie indiscretă și lipsită de pudoare se oferea întreagă, în toată hidoșenia ei.

Pe ulițele înguste și desfundate, mărginite de case care-ți inspiră neliniște, cu ochiurile ferestrelor lipite cu hârtii de toate culorile, cu ziduri leproase, se contopeau laolaltă în fumul prafului copii, gunoaie, câini, femei, oase, porci și stârvuri de animaleˮ. Vorba gânditorului: „Aşa s-a scris istoria”.

Comentarii