Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Rezistenta si eroi

Am asistat la Casa Romaneasca (Maison Roumaine) din Paris, la o emotionanta si autentica evocare a rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului - pe care au intreprins-o, in fata unui numeros public, domnii Cicerone Ionitoiu si Ion ...

Share

Alexandru Niculescu 0 comentarii

23.12.2005 - 00:00
Am asistat la Casa Romaneasca (Maison Roumaine) din Paris, la o emotionanta si autentica evocare a rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului - pe care au intreprins-o, in fata unui numeros public, domnii Cicerone Ionitoiu si Ion Gavrila-Ogoraru.
Am mai scris despre aceste aspecte ale istoriei recente romanesti. Daca o fac inca o data este pentru ca se stie, si in tara noastra - acoperita inca de brumele unei "tranzitii scelerate" (vorba doamnei Monica Lovinescu - nu se mai disting valorile si iubirea de patrie.
Au luptat cu arma in mana, au trecut prin inchisori si torturi comuniste, au plecat in exil, in Europa, romanii in numele acestor idealuri morale.
Poate ca ar putea servi demnitatii romanesti acest mesaj al Rezistentei catre romanii de astazi.
Au luat cuvantul doi reprezentanti de frunte ai Rezistentei romanesti impotriva comunismului. Cel dintai, istoricul Cicerone Ionitoiu, a trecut de vreo 5-6 ori prin inchisorile comuniste (pentru vina de a se fi opus, deschis, regimului impus de sovietici) alaturi de Ion Gavrila-Ogoranu, un adevarat erou al rezistentei armate din muntii Fagarasului. Daca primul este cel mai autorizat istoric al luptelor nationale romanesti politice si inarmate - un fel de Simon Wiesenthal al nostru - cel de al doilea este unul dintre ultimii luptatori anticomunisti din muntii Romaniei. Ion Gavrila a condus, zeci de ani, incepand din 1947, "cateva sute de fagaraseni", gata de a-si sacrifica viata, opunandu-se "cu arma in mana", "stapanirii comuniste impuse de Armata Rosie". Istoria traita in munti a acestor ani (1947-1954), apoi intr-o ascunzatoare si, pana la urma, arestat in 1976 de Securitate este expusa in patru volume de memorii, cu titlul Brazii se frang, dar nu se indoiesc (ed.Marineasa, 1999, 2001; ed. Mesagerul de Fagaras, 2003). Lectura acestor peste 1500 de pagini este coplesitoare. Sau, altfel spus, este un imn inchinat Romaniei ("Mama Tara, iarta-ne ca am cutezat sa luptam si sa murim pentru tine").
Expunerea faptelor a fost sobra. Domnul Cicerone Ionitoiu (si el autor al unei lucrari anterioare, aparute in exil - 1988) si, apoi in Romania (1991, 1993) Rezistenta armata anticomunista , a aratat, pe harta tarii, desfasurata in fata noastra, centrele de rezistenta armata din Carpati (incepand din Banat pana in Maramures si Suceava). Domnul Gavrila-Ogoranu, care patrunsese in arhivele Securitatii (unde a cercetat 124 de volume ale dosarului operativ 846.873, cu...50.000 file!) a precizat ca au actionat 1184 de grupuri de rezistenta armata, cu circa 12.000 de combatanti (dintre care, afirma dl.Ionitoiu, vreo 50 de grupuri erau intr-adevar importante activ). Ion Gavrila Ogoranu conducea grupul Carpatin Fagarasan (cf.Brazii se frang, vol.IV, p.5-17) sau, in termenii Securitatii, "banda Gavrila". Trebuie aratat ca, din aceste formatii combatante, faceau parte si adepti ai miscarilor nationalist-crestine (mai ales "frati de cruce" legionari), dar si taranisti, unii liberali; pe langa grupuri din armata Romaniei (generali, ofiteri superiori si simpli soldati gradati), organizatii studentesti si preoti ortodocsi si greco-catolici. Acestia erau "iubiti si sprijiniti de o populatie (rurala) minunata" - din randul careia, bineinteles, nu au lipsit nici tradatorii ("vanzatorii de frate"), nici cei care, torturati de anchetatorii securisti, nu puteau rezista grelei incercari. Mii si mii de romani - mai ales in regiunile carpatine - se ridicau impotriva ocupantului sovietic si a celor ce il proslaveau. Au avut, bineinteles, loc si lupte deschise cu armata Securitatii, soldate cu morti si bieti raniti executati pe loc - si dintr-o parte, si din alta, cea a partizantilor. Securitatea le denumea "actiuni", iar, treptat, "bandele" deveneau "inamicii"! Ion Gavrila-Ogoranu a descoperit mentionate, in arhivele Securitatii, 108 confruntari directe (el le numeste, modest, "ciocniri") intre 1949 - 1956 pentru libertatea tarii noastre - Romani ii ucideau pe Romani, in numele Sovieticilor!
Acesti eroi anticomunisti nu au morminte. Sunt "mormintele fara cruci" despre care a scris dl. Cicerone Ionitoiu (a se vedea, acum, Dictionarul victimelor comunismului), sunt cei mentionati intr-un pios "Pomelnic" de Gavrila-Ogoranu (mai ales in vol. lll si lV din Brazii se frang, dar nu se indoiesc), luptatorii ucisi si aruncati in groapa in locuri necunoscute (se adauga, aici, si cei "parasutati" din avioane de catre serviciile speciale occidentale - prin 1950 - 1952).
Numele lor raman inscrise in paginile volumelor trudite ale lui Cicerone Ionitoiu si Ion Gavrila-Ogoranu - imens cimitir de eroi.
Din pacate, spre rusinea noastra, ele nu apar nicidecum in lucrarile istoricilor romani de astazi - care ar fi avut datoria de a le cunoaste si a le inregistra. Bineinteles, dupa ce ar fi citit documentatele lucrari despre rezistenta armata in muntii Romaniei!
Dar probabil ca nu le-au citit!
Ceea ce a fost mai surprinzator in expunerea calma si modesta, intemeiata pe fapte traite, a domnului Gavrila-Ogoranu, a aparut in opiniile si ideile sale. Acest om incercat in lupte de zeci de ani, care nu a putut fi prins de Securitate decat dupa... prescriptia pedepselor - a deschis in fata celor ce-l ascultam, perspective noi. Numele informatorilor Securitatii? Gavrila Ogoranu: "in cazul nostru ar fi cel putin o mare greseala"! El considera "informator" numai pe acela a carui informatie a condus la uciderea sau la un prejudiciu adus unui partizan. In vol. lV din lucrarea sa scrie: "informatii care nu ne puteau face rau oamenii le-au dat din cauza fricii sau anume ca sa deruteze Securitatea" (p. 13). El sustine ca "ar fi o crima" ca numele unor astfel de persoane sa figureze pe o "lista oarba a informatorilor".
Iata parerea sa clar exprimata: "adevaratii informatori au fost aceia care, de buna voie, pentru bani sau alte beneficii, si-au trimis consatenii la arestare sau la moarte" sau care "s-au razbunat pe semenii lor, parandu-i".
Ceea ce a aparut, cu mai mare gravitate, din expunerea domnului Gavrila-Ogoranu a fost problema statutului sau juridic actual. Mare ne-a fost mirarea - si mania! - cand vorbitorul - acest combatant pentru libertatea Romaniei de care profitam toti, astazi, ne-a aratat cazierul sau juridic, eliberat cu cateva zile inainte (pentru probleme de banca) de autoritatile romane.
Ei bine, pe acest act oficial al Romaniei (libere si democratice!) era notat:
condamnat la moarte
condamnat la 15 ani temnita grea
(in virtutea legilor comuniste-ceausiste inca neabrogate!)
Am aflat cu stupoare din gura "banditului" condamnat pentru "a fi vrut sa distruga ordinea sociala" a lui Ceausescu, ca - dupa 1989 - si dupa 1996, I. Iliescu - Roman, dar si ministrul de justitie care nu era altul decat dl. Valeriu Stoica, liberal, avocat si - draga Doamne! - "de-ai nostri" - au refuzat sa abroge legile cu scuze... "sa nu cream cascade in cursul lin al fluviului"! Risum teneamus, domnule Stoica! Acestor cuvinte, dl. Gavrila-Ogoranu - intr-adevar, vorba regizorului polonez Wajda, om de fier - dar cu modestia sigura pe sine a celui care are dreptatea de partea lui, le-a replicat: Bine, domnule ministru, dar Revolutia ce a fost altceva decat o "cascada" intr-un "long fleuve tranquille"?
Pe acelasi domn ministru Valeriu Stoica, liberal si avocat, l-au rugat participantii la reuniunea de la Memorialul Sighet (din 1997), sa ia aceeasi hotarare: sa anuleze condamnarile din timpul comunismului. Refuzul a fost si de data aceasta total (l-a repetat, de altfel, si intr-o emisiune cu Paul Florea, Romulus Rusan de la BBC). Dupa dl. Valeriu Stoica, liberal si avocat, dar si fost procuror, cei ucisi de Securitate si cei vii inca, batrani sau bolnavi, nu ar avea decat o cale, in cursul "lin" al fluviului justitiei romanesti: sa faca, din lumea cealalta sau inca din lumea asta... recurs in anulare!
Poate - am sperat, ascultandu-l, si speram cu totii - ca doamna ministru Monica Macovei sa repare nedreptatile flagrante ale justitiei Romaniei care va intra in Uniunea Europeana.
Pe langa emotia pe care au resimtit-o cei ce urmareau expunerea istorica densa a domnului Cicerone Ionitoiu si ascultau cuvintele simple de combatant incercat in lupte ale domnului Ion Gavrila-Ogoranu, lectura volumelor scrise de cei doi ramane de o deosebita importanta, complementara. Ar trebui sa fie cunoscuta istorisirea cuprinsa mai ales in vol. ll al seriei Brazii se frang, dar nu se indoiesc pentru a intelege vointa neabatuta si increderea in cauza pentru care isi sacrificau viata cei ce deveneau luptatori anticomunisti si luau calea muntilor. In vol. ll, autorul isi desfasoara propria sa viata de rezistent-combatant din 1953 pana in 1976. Dar mai ales atrage atentia noastra ultima suta de pagini: sunt prezentate acolo intamplarile unui autentic ostas prizonier al Securitatii. Un om care nu si-a pierdut nici curajul, nici convingerile si principiile pentru care a luptat cu arma in mana. As adauga, nici ironia la adresa securistilor care-l anchetau (dupa prescrierea pedepsei capitale) si, intr-un fel, nici umorul. In schimb, apar in toata hidosenia lor miscarile - as spune tertipurile - securistilor, inmarmuriti de groaza de a-l vedea viu, in mainile lor, pe cel mai redutabil combatant, "bandit" pe care l-au cautat si l-au fugarit pe crestele Carpatilor, vreme de 25 de ani! Cat priveste importanta celui capturat, ajunge sa aflam ca... se deplaseaza la Hunedoara "conducerea superioara" a Securitatii. numai ca sa-l vada la fata! Cu atat mai mult cu cat prizonierul lor figura pe lista adusa lui Ceausescu de H. Kissinger, din partea presedintelui Statelor Unite! Cel prins era un captiv de inalta valoare.
Dar si de inalta tinuta morala de luptator neinvins in idealurile sale ("credinta-n zilele de apoi/E singura tarie-n noi", p. 274).
Poate ca de aceea Securitatea a incercat sa-i ucida prin iradiere (metoda "Radu" de care vorbea Pacepa!) de doua ori. Si nu a reusit.
Ne aflam in fata unei naratii atat de captivante, incat - ascultandu-l pe autor, privindu-i forta sufleteasca si modestia sa taraneasca, inteleapta, sigura pe faptele traite - intelegem ca ni se prezinta un roman al unui destin singular.
Un erou.
Alaturi de Cicerone Ionitoiu, care a analizat, in lucrarile sale, istoria destructiei comuniste si a inregistrat, in amanunt, evenimentele si oamenii - victime ale comunismului - Ion Gavrila-Ogoranu, coborat din muntii rezistentei anticomuniste armate, nu putea sa nu ne aminteasca de alti mari eroi ai nostri din Transilvania.
Nu cumva - ne intrebam in sinea noastra - omul din fata noastra, ardeleanul cu vointa de fier si cu credinta neclintita in izbanda era un demn urmas al lui Horea sau al lui Avram Iancu? Aceste nume ideale reveneau adesea in cuvantarea lui si in volumele pe care le-a scris...
Ion Gavrila-Ogoranu marturisea ca pornise, in 1949, pe un asemenea drum al rezistentei nationale armate "avand credinta ca aceasta ii era datoria". In "Testamentul" grupului pe care-l conducea in muntii Fagarasului isi asuma "jertfa" cu convingerea ferma ca astfel "va iesi un viitor mai bun si pentru neamul romanesc".
Sa se fi implinit oare idealurile celor care si-au inchinat lupta si viata pentru renasterea demnitatii morale romanesti?


P.S.: Ca sa raspundem la o asemenea mare intrebare, ajunge sa privind jalnicele figuri care, cu miliarde de lei si premii de televiziune, pretind a reprezenta exilul romanesc in lupta lui pentru adevar si libertate! Printre acestia este chiar unul care are meritul de a incerca sa obnubileze, trimitand la ardere, documente semnificative ale activitatii exilului din Paris. Risum et opprobrium teneamus!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...