Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Gherontie cel Nebun pentru Hristos, omul bucuriei neîncetate

Un nebun pentru Hristos este cineva care, dintr-o iubire ardentă pentru Dumnezeu, mimează comportamentul alienaților mintal, pentru a atrage asupra lor judecata, ocara, batjocura, uneori bătăile semenilor.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 28.10.2018 - 16:41

În acest fel, nebunul întru Hristos își războiește mândria – cea mai primejdioasă patimă pentru orice creștin care tânjește după viața veșnică.

Nebunii pentru Hristos sunt specifici tradiției creștine ruse, dar și celei grecești. Cel mai cunoscut dintre ei, Andrei cel Nebun pentru Hristos „a strălucit în Constantinopol”. La ruși au și un nume specific: iurodivîi. Poporul pravoslavnic îi iubea nemăsurat fiindcă nebunii întru Hristos vorbeau pe limba lui, iar din punct de vedere social ei proveneau, de regulă, din rândurile urgisite ale mujicilor. A rămas de pomină întâlnirea dintre Ivan cel Groaznic și Fericitul Nicolae din Ținutul Pskovului. Țarul însetat de sânge, după ce trecuse prin foc și sabie Novgorodul, chiar la începutul Postului Mare, intră în Pskov, animat de aceleași porniri ucigașe. Nebunul Nicolae îl întâmpină călare pe un băț și îl îmbie fără pic de frică: „Ivanușka, Ivanușka, poftim de gustă din pâine și sare, nu mai bea sânge de om!”

Retrăgându-se într-o chilie cu țarul cel cumplit, la refuzul acestuia de a mânca bucata de carne crudă pe care nebunul i-o așezase în față, pe motiv că țarul ar fi creștin și nu se hrănește cu carne în post, Fericitul Nicolae îi replică: „Faci mai rău, mănânci și bei carne și sânge de om și ai uitat nu numai de post, ci și de Dumnezeu”.

La noi, la români, fenomenul nebuniei întru Hristos este rar. Am cunoscut, odată, un asemenea om: pe Cuviosul Gherontie, născut la data de 4 noiembrie 1934, în satul Viscri, pe lângă Rupea. Un bătrân (gheronda, l-ar fi numit grecii) călugărit la Mănăstirea Ciolanu, care după decretul din 1959, când mii de monahi au fost alungați din mănăstiri, a fost nevoit să părăsească Mănăstirea Ciolanu și să pribegească dintr-un loc într-altul. Pentru curajul de a-și mărturisi credința în plin regim comunist-ateu, a fost închis o vreme la Aiud și prin diverse spitale de psihiatrie. Cunoscuții săi povestesc o întâmplare petrecută pe vremea regimului ceaușist: Cuviosul l-a așteptat pe Nicolae Ceaușescu în centrul civic al Bucureștiului și i-a strigat de la depărtare, profetic: „Dacă nu vei crede în Dumnezeu, aceștia te vor împușca!”.

Mi s-a întâmplat să petrec multe ore în vecinătatea lui, prilejuite, în principal, de două pelerinaje pe care le-am făcut, unul în Ucraina, altul în Grecia.

Vă voi reproduce aici mici instantanee (auto-)biografice, care vă vor face să simțiți ceva din atmosfera întâlnirilor memorabile cu Gherontie.

 

Cu picioarele încrucișate, în catedrala Sfântului Spiridon

El alerga cu paşi mari, bălăbănindu‑se pe picioarele ciolănoase, eu alergam cu paşi mărunţi mai, mai să izbucnesc în râs: nu îmi venea să cred că am putea să pierdem vaporul care ne adusese în insula Corfu. Şi cum alergam, ţinându‑ne de mână, mă gândeam că niciodată nu mă simţisem atât de liber. Era duminică, ziua Învierii, dar şi a libertăţii, cum îmi spunea mie inima. Când am intrat în catedrala din Corfu, Sfânta Liturghie era în plină desfăşurare. Grecii stăteau serioşi, participând trup şi suflet la ea. M‑am aşezat în genunchi, alături de românii cu care plecasem în pelerinaj, atent să nu deranjez. Gherontie se apropie de mine, mă ia de mână şi mă aşază pe un scaun, fix lângă el. M‑am hotărât în sinea mea să fac ascultare, să mă las total în voia lui. Şi nu ştiu cum, pe cei căi ascunse, a simţit că mă las ca un pui de pasăre în mâna sa. Se aplecă la urechea mea şi îmi zise şoptit: „Hai să ne împletim picioarele, să nu ne mai fie frig”.

Mi‑am întins în câş picioarele şi mi le‑am împletit cu ale lui. Privind cu ochi obiectivi şi reci, scena era absurdă, dacă nu scandaloasă: doi bărbaţi stăteau cu picioarele împletite, în timp ce restul lumii căuta să se interiorizeze, abordând posturi cât mai evlavioase. Am simţit privirile şfichiuitoare ale grecilor, dar şi ale compatrioţilor noștri. Într‑un sfârşit, ne‑am despletit picioarele şi ne‑am aşezat la rând să ne închinăm la moaştele Sfântului Spiridon. În timp ce îl ţineam pe Gherontie de mână, călugării care păzeau racla sfântului l‑au invitat în faţă, să se închine. Iar el  m‑a tras şi pe mine, apendicele lui. După ce ne‑am închinat la Sfântul Spiridon, uimit fiind că sărutându‑i piciorul i‑am simţit din plin materialitatea, am ieşit pe o străduţă unde stăteau aliniate câteva magazine de obiecte bisericeşti şi nelipsitele suveniruri. Icoane ferecate în argint, candele, metaniere multicolore, dar şi brelocuri şi pandantive cu chipuri de sfinţi atrăgeau, vrând‑nevrând, privirile pelerinului care nu se lăsa până nu îşi lua un obiect‑suvenir din Corfu.

Mergând cu Gherontie din magazin în magazin, ajungem la unul în care vindea un tânăr. Când să plecăm, Gherontie ne roagă, pe mine şi pe Bogdan (prietenul nostru comun), să îi facem închinăciuni tânărului vânzător. Ascultarea e ascultare, mi‑am zis, şi am trecut la fapte. Tânărul privea interzis cum trei români făceau închinăciuni în faţa sa. Când ne‑am oprit a vrut să ne dea ceva în schimb: câte o boabă de strugure învelită în caramel. Pe drumul de întoarcere spre vapor, cuviosul se opreşte la malul mării şi aranjează pietrele răspândite pe drum, sub privirile nedumerite ale unui scafandru în căutare de caracatiţe.

 

Adevăruri pitite sub vorbe de duh

Cine l‑a întâlnit o dată pe Gherontie simte nevoia să îl revadă, să audă din nou o vorbă de duh de‑a lui, o glumă care te scoate din banalitatea adesea cenuşie a vieţii. Compune rime, face calambururi debordând de energie: „Pâinea întăreşte, vinul veseleşte”. Vorbeşte în maniera arhicunoscută a nebunilor pentru Hristos: uneori crezi că sunt vorbe alandala, iraţionale. Şi din noianul de vorbe fără rost te izbeşte ceva – un cuvânt anume, o frază – care ţi se adresează direct, ca un deget pus pe o rană. Este atinsă o patimă de‑a ta, o problemă, o nelămurire. Şi numai tu ştii că acel cuvânt e pentru tine. Ceilalţi martori, deşi aud cuvântul, nu înţeleg nimic. Am făcut într‑un pelerinaj sute de kilometri pironit pe un scaun de microbuz fără să simt dificultatea drumului, doar pentru că stăteam lângă Gherontie: mă împărtăşeam din veselia lui duhovnicească, contagioasă.

Gherontie uneori cântă: „Moarte sfântă unde eşti? Tot mereu mă ocoleşti”. Se roagă să avem toţi o moarte sfântă şi să ne fie primite rugăciunile pe care le înălţăm la Tronul Stăpânului. Când te vede că te laşi purtat de gânduri şi de reverii, te întreabă: „Ce stai pe gânduri ca baba între scânduri?” Gherontie cântă iar: „Roagă‑te, Măicuţă dragă,/ Roagă‑te, Măicuţă dragă,/ Lui Hristos să nu ne piardă, Măicuţa mea”. Cineva îl întreabă: „E adevărat că milostenia ne scapă de focul veşnic?” „Aia se ştie pe de rost”, îi răspunde neîntârziat cuviosul. Şi începe să enumere – pentru a câta oară? – virtuţile: „Credinţa, căinţa, umilinţa, pocăinţa, smerenia, milostenia, bunătatea şi dragostea, care le cuprinde pe toate. Aia ne va scăpa”. Şi adaugă: „În ziua de azi mai sunt care au credinţă, dar fără fapte”. În pelerinaje e permanent înconjurat de tineri. Le reaminteşte junilor că „De când lumea s‑a schimbat, merge fata la băiat”. Pe fete le gratulează: „Mânca‑le‑ar mama de căscate, că‑s tare parfumate”.

Unuia care urmează să se însoare îi prezice: „Ioi, dragă, ţi‑a cântat cucul”. Mie  mi‑a spus odată că important „Dragă, e să te iubească lumea şi floarea codrilor”. Oamenii îl iubesc pe Gherontie şi se adună ciorchine în jurul lui. Fiecare se bucură când primeşte o binecuvântare pe care cuviosul o dă din toată inima, sub forma unei gâdilături sau ca un pupat duios pe frunte. Pentru el, toate sunt preasfinte, fiind create de Dumnezeu: soarele e preasfântul soare, vinerea e preasfânta vineri, biserica e preasfânta biserică.

Când ajungeam, în pelerinaje, răpuşi de oboseala drumului, la locul de cazare, Gherontie se aşeza, înainte de binevenitul somn, la rugăciune. Ne strângeam spontan ca nişte pui în jurul cloştii şi rosteam rugăciunile de seară împreună cu el. La sfârşit încheia cu: „Acolo să fim cu toţii şi cu toate, tot mereu şi totdeauna, de la tinereţe până la bătrâneţe, de la opincă până la vlădică, acolo unde sunt bunătăţile, laudele şi frumuseţi din frumuseţea frumuseţilor, acelea care sunt mai presus de toate. Dăruieşte‑ne, Doamne, ca şi noi să fim acolo, că pe acest pământ nimenea nu este fără de păcat. Acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin, amin, amin. Aşază‑ne şi pe noi întru pocăinţă. Tot mereu şi totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin. Roagă‑te, Măicuţă dragă, lui Hristos să nu ne piardă. Roagă‑te, Măicuţă dragă, lui Hristos să nu ne piardă. Roagă‑te, Măicuţă dragă, lui Hristos să nu ne piardă. Amin, amin şi iar amin.”

Între timp, Cuviosul Gherontie s-a învrednicit de mult-râvnita moarte sfântă: a trecut la cele veșnice, de curând, în timp ce vizita Locurile Sfinte. Profețise că va pleca din această lume chiar din ținuturile în care a trăit și propovăduit Mântuitorul. Cu puțină vreme înainte de a păși în veșnicie, i-a spus unei ucenice că „toți ar trebui să fim nebuni pentru Hristos!”

Duminica trecută, pe 21 octombrie 2018, a fost înmormântat lângă biserica Mănăstirii Tismana. L-au plâns și petrecut la mormânt sute de credincioși: preoți, monahi, oameni simpli. Fiecare dintre ei purta în suflet, ca pe un odor, povestea propriei întâlniri cu Cuviosul Gherontie. Toți am trăit certitudinea că Domnul l-a așezat „acolo unde sunt bunătăţile, laudele şi frumuseţi din frumuseţea frumuseţilor”, mai presus de fire.


Autor: Ciprian Voicilă

Comentarii

loading...