5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăAldineExpoziţia ''Space Adventure'' deschisă oficial la Romexpo

Expoziţia ”Space Adventure” deschisă oficial la Romexpo

Pe o suprafaţă de aproximativ 2.500 de metri pătraţi, amenajată cu peste 100 de exponate unice, expoziţia prezintă istoria cuceririi spaţiului, oferind vizitatorilor şansa de a face o călătorie virtuală în spaţiu.

„În cadrul expoziţiei vizitatorii au posibilitatea să testeze şase simulatoare pentru experienţa unui zbor în spaţiu şi mai multe jocuri interactive”, a declarat, pentru AGERPRES, Giorgiu Castagnera, reprezentant US Space & Rocket Center.

El a spus că expoziţia conţine 55 de obiecte originale.

„Vizitatorii trebuie să citească toate descrierile, fiindcă unele din obiectele prezente sunt elemente originale din obiecte mai mari – pentru că nu putem aduce aici piesele mari deoarece am avea nevoie de mult mai mult spaţiu – şi pot afla la ce au fost ele folosite. De asemenea, avem şi capsula de pe Apollo 17. Aceasta este o replică, dar părţi din interior sunt originale, au fost folosite în misiune”, a precizat Castagnera.

Cristian Român, senior editor la revista „Ştiinţă şi Tehnică”, a afirmat că vizitatorii „Space Adventure” vor avea parte de „o călătorie emoţionantă şi plină de locuri în care te opreşti şi meditezi asupra unor lucruri care s-au întâmplat sau urmează să se întâmple”.

„‘Space Adventure’ este o extraordinară expoziţie în care este ilustrată cucerirea spaţiului cosmic de către om. Încă de la intrare te întâlneşti cu istoria, te întâlneşti cu Jules Verne, cel care, prin faimosul său roman ‘De la Pământ la Lună’, a stârnit imaginaţia multor generaţii de tineri, sunt pagini din ediţia princeps şi există şi o machetă a proiectilului care în mintea lui Jules Verne pleca înspre Lună. Continuând călătoria, îi descoperi pe părinţii tehnologiei rachetelor – Hermann Oberth, Robert Goddard, Von Braun, Ţiolkovski, Korolev. Sunt informaţii foarte interesante despre fiecare dintre ei. După aceea începe istoria cuceririi spaţiului cosmic. Te întâlneşti cu Sputnik, cu Gagarin, cu machete realizate foarte frumos la scara 1 la 1, apoi cu misiunile Gemini, Mercury, Apollo. Există şi obiecte originale care au fost pe Lună şi machete ale celor care au fost pe Lună. De remarcat este crosa cu care Alan Shepard a jucat golf pe Lună. (…) Şi se ajunge încet-încet până în zilele noastre, cu noile lansatoare care vor fi folosite de americani pentru a trimite astronauţi în spaţiul cosmic, pe Lună şi apoi pe Marte, avem şi macheta 1 la 1 a capsulei Orion care îi va adăposti pe cei care vor pleca în spaţiu”, a declarat Cristian Român.

El a afirmat că expoziţia se bazează pe o colecţie însemnată de obiecte legate de explorarea spaţiului, care încearcă să explice procesele tehnologice care au stat la baza acestor realizări, aducând în lumina reflectoarelor poveştile oamenilor care au făcut totul posibil.

Printre exponate se află particule originale din spaţiul cosmic, bucăţi şi modele de sateliţi, costume şi accesorii pentru astronauţi, particule de meteoriţi, dar şi costume din filme science fiction, printre acestea ieşind în evidenţă cel al lui Darth Vader din „Războiul Stelelor”.

Piatra lunară şi opera doctorului Wernher Von Braun sunt exponatele care provin direct din arhivele US Space & Rocket Center, precizează organizatorii.

Expoziţia va putea fi vizitată în Pavilionul C3 de la Romexpo până pe 15 octombrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă