Unul dintre regizori italieni contemporani cei mai importanţi, sicilianul Giuseppe Tornatore, care a avut privilegiul ca marile sale filme să fie comentate, acompaniate, subliniate şi înnobilate muzical de Ennio Morricone, a realizat acum un film documentar, „Ennio: The Maestro” (a.k.a. „The Glance of Music”) despre marele compozitor.
53 de mari muzicieni, regizori şi actori vorbesc despre Ennio Morricone. Superb. Personal, îl aşteptăm cu maxim interes. El se află în prezent în post-producţie.
Până atunci, să vorbim puţin despre ce face muzica în filmul clasic al secolului XX. Un film are o intrigă şi transmite un mesaj anume. Rolul unui film de regulă este unul moralizator şi îl ia pe cel care se uită la el, îl poartă printr-o poveste, dându-i un orizont de experienţă teoretică, de tip intelectual, asupra vieţii.
Pentru ca omul care se uită la film să înţeleagă mesajul filmic, bomboana amară a acestuia trebuie învelită în zahărul fin, aroma şi nectarul acompaniamentului muzical. Aici apare rolul compozitorului de muzică de film.
Pentru a înţelege sacrificiul făcut de Malena (personajul lui Tornatore şi Vincenzoni, din filmul regizat de primul), în vremuri de război, pentru a supravieţui, când toată lumea o considera prostituată, ori tragedia prin care trece Noodles, un mafiot care se ridică deasupra condiţiei sale şi prin dragoste, în filmul lui Sergio Leone, „Once Upon A Time In America”.
Acest aparent nene, cu faţă de funcţionar de bancă dotat cu mânecuţe şi ochelari cu ramă neagră, a fost capabil să mobilizeze toate sinergiile Euterpei în sprijinul ideilor transmise de o mulţime de mari regizori ai lumii.
Ennio, izvorul de muzică
Când vorbeşti sau scrii despre Ennio Morricone, e ca şi cum ai merge prin Himalaia, la peste 7.000 de metri altitudine, unde aerul este rarefiat şi trebuie să ai antrenament serios ca să rezişti.
Din 1962 până în 2020 (46 de ani), Ennio Morricone a creat un număr imens de coloane sonore. Pe Imdb.com, are 520 de credite. 30 dintre acestea sunt scrise pentru western-uri, precum cele din vena spaghetti western, regizate de Sergio Leone.
În 2007, a primit premiul de onoare pentru întreaga carieră al Academiei Americane de Film, al doilea compozitor de muzică de film ce a primit prestigiosul premiu, după Alex North.
În lumea compozitorilor de film sunt figuri emblematice. În vena minimalistă, cea mai mare figură e a britanicului Michael Nyman. Apoi, este americanul John Williams, ce a dus pe culmi stilul filmic simfonic.
Există şi compozitorul şi impresarul de teatru britanic Andrew Lloyd Weber, ce a creat în general music hall-uri, concretizate în 18 filme notorii şi, în fine, este italianul Ennio Moricone, genul ce îţi pune mâna pe cap, părinteşte, te ia de mână şi, împreună cu scenaristul şi regizorul filmului, îţi dă lecţii de viaţă şi te moralizează, ridicându-te, consolidându-ţi experienţa teoretică de viaţă.
FOTO Ennio Morricone, cel mai mare compozitor de muzică de film al secolului XX
Morricone a vrut să creeze muzică clasică contemporană, dar a fost rapid acontat de Cinematografie. A început să compună muzică de film în 1962. În 1964, şi-a început notoria sa colaborare cu Sergio Leone și cu Bernardo Bertolucci.
Pentru Leone, a scris muzica din filmul spaghetti-western, „A Fistful of Dollars” și a continuat cu o serie de alte filme de aceeaşi factură. Până în 1968, a compus 20 de coloane sonore.
Colaborarea sa cu Sergio Leone a fost una din cele mai durabile dintre un regizor și un compozitor existente în cinematografie. A scris muzica pentru toate filmele lui Leone, de la „A Fistful of Dollars”, la capodopera „Once Upon A Time In America”.
„Ennio Morricone a scris cam 500 de coloane sonore în 46 de ani de creaţie, adică peste 10 coloane sonore anual. Un adevărat izvor de muzică.”
Haideţi acum să recapitulăm: cam 500 de coloane sonore în 46 de ani de creaţie, adică peste 10 coloane sonore anual. Un adevărat izvor de muzică. Evident, e un efort creativ imens să scrii muzică de film. Time code-ul de respectat complică mult ecuaţia.
Marele compozitor argentiniano-italo-bulgar Luis Eriquez Bacalov a colaborat, în cariera sa, cu mari trupe de rock progresiv şi a scris un număr relativ mic de partituri de film, precum cea din „La citta delle Donne”, a lui Fellini.
Alt argentinian, Gustavo Santaolalla, membru al trupei progresive Arco Iris, a scris până acum 19 partituri filmice. Exemplele pot continua. Ce rămâne în urma lui Morricone? Un mare gol.
Cine vine? IndieWire nominalizează 15 compozitori emergenţi, precum Steven Price, Mica Levi, Kathryn Bostic, Disasterpeace şi Johan Johansson. Munciţi, copii, că Ennio Morricone a lăsat în urma sa un găuroi imens…
