Preambul. Republica Populară Română a fost al treilea stat de pe planetă, după Uniunea Sovietică și Bulgaria, care a recunoscut, pe 3 octombrie 1949, pe atunci proaspăt proclamata Republică Populară Chineză. Peste alte două zile, miniştrii de externe ale celor două țări au căzut de acord să stabilească relaţii diplomatice şi să deschidă ambasade la Beijing și Bucureşti.
Duminica viitoare, 5 octombrie, se împlinesc așadar 65 de ani de relații diplomatice chino-române, eveniment căruia pagina de Internet a postului Radio China Internațional (RCI), una din cele trei instituții media de stat din R.P. Chineză, alături de radioul și televiziunea națională, îi dedică o rubrică specială, intitulată, cu rumegușul de rigoare, „Punte între Marele Zid şi Carpaţi”.
În cadrul rubricii sunt publicate articole, texte mai noi și mai vechi despre istoria relațiilor bilaterale, prezentări ale celor care „au adăugat câte o cărămidă la construirea marelui edificiu al prieteniei chino-române”. File din poveste, de la Petru Groza la Victor Ponta.
Câteva precizări. La textul introductiv al rubricii, jurnaliștii RCI scriu că „prietenia tradiţională dintre cele două ţări şi popoare este o bogăţie comună. Aceasta trebuie cunoscută, moştenită, dezvoltată şi transmisă din generaţie în generaţie.” La întânirea recentă cu vicepremierul chinez Zhang Gaoli, Victor Ponta spunea și el, citat de RCI, că „prietenia româno-chineză se transmite din generație în generație”.
Așa e, nici noi nu vrem să uităm. Tocmai de aceea, înainte de a prezenta câteva fragmente din amplul material RCI dedicat celor șase decenii și jumătate al relațiilor diplomatice chino-române, am vrea să facem câteva pecizări.
Întâi de toate, trebuie să le reamintim colegilor chinezi că în România comunismul a murit. Kaputt. De 25 de ani el nu mai există și sperăm să nici nu facă cale întoarsă. Sigur, n-a fost chiar ușor, s-a murit pentru aceasta. În plus, odiosul regim a fost condamnat, oficial și post-mortem, chiar de către statul român. Poate merită să mai adăugăm, apropo de Marele Zid și Carpați, că animațiile ironice proiectate pe clădirea Casei Poporului, megalomana construcție a lui Ceaușescu, la concertul The Wall ținut anul trecut de Roger Waters la București, au bucurat încă zecile de mii de români prezenți la eveniment.
Câteva cuvinte despre „părinții fondatori”. Trebuie să informăm colegii de la RCI că tovarășii de la București care au decis, în toamna lui 1949, legăturile diplomatice cu Republica Populară Chineză sunt personaje malefice ale istoriei noastre recente, niște aventurieri care au sărit din birt direct în tancurile sovietice instaurând un regim ilegitim. Băieții aceștia au pus România pe butuci preț de mai bine de patru decenii. Printre alte năzbâtii, comuniștii români au luat pământurile și proprietățile oamenilor, au făcut colectivizarea, au naționalizat fabricile, au închis băncile, au politizat Armata și cam tot ce era instituție de stat și au creat un aparat de represiune – Securitatea – care la rândul ei a umplut pușcăriile cu crema societății românești de atunci. Totul, cu sprijin părintesc de la Moscova. Asta a fost, briefly.
Când „dream team-ul” format din Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Chivu Stoica, Iosif Chișineschi, Vasile Luca, Gheorghe Apostol și alți eroi de carton făceau pe interesanții discutând relații bilaterale cu alte state, adevărata diplomație română era în închisori, în lagăre de muncă sau, în cel mai fericit caz, în exil. Cât privește povestea la fel de tragică a sutelor de mii de victime din generația bunicilor noștri, nu mai stăruim acum.
Dacă doriți să retrăiți. Precizările fiind făcute, revenim la rubrica specială dedicată de RCI celor șase decenii și jumătate de relații diplomatice între București și Beijing. Câteva pilde:
Şi noi am participat la funeraliile liderului român, Gheorghe Gheorghiu-Dej
Încetarea din viaţă la 19 martie 1965 a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al Partidului Celor ce Muncesc din România, constituie o pierdere grea pentru partidul şi poporul român. Este totodată o mare pierdere pentru relaţiile dintre partidele, guvernele şi popoarele Chinei şi României. Studiam atunci la facultatea de filologie a Universităţii Bucureşti. Îmi aduc bine aminte că după încetarea din viaţă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, partidul şi poporul român au fost cuprinse de o durere profundă. S-a decis organizarea funeraliilor la cel mai înalt nivel. Au fost invitaţi lideri ai altor partide şi state.
Delegaţia partidului şi guvernului chinez a fost condusă de premierul Zhou Enlai. Delegaţia rusă de Aleksey Nikolayevich Kosygin. Şi noi studenţii chinezi, am participat la aproape toate activităţile de doliu. Mai întâi, am vizitat cu veneraţie biroul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, la etajul întâi al Palatului partidului român. La birou s-au păstrat toate obiectele folosite de liderul român. După aceea, pe data de 19 martie, au avut loc funeraliile. Ne-am sculat dis-de-dimineaţă pe la ora 6, ne-am dus pe Calea Victoriei şi am stat la coadă, o coadă lungă de tot, care se întinde de la Piaţa Palatului, la Piaţa Victoriei şi mai departe. Oamenii purtau doliu, stăteau mai mult tăcuţi, uneori vorbeau în şoaptă, nu râdeau, erau sumbri şi posomorâţi.
Adunarea de doliu a început la ora 9. Din depărtare, am văzut cum pe tribuna improvizată în partea centrală a pieţii, Nicolae Ceauşescu stătea la centru, Zhou Enlai pe partea stânga, iar Kosygin pe partea dreaptă şi apoi Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Emil Bodnaraş… Vremea era friguroasă, vântul biciuia şi temperatura nu depăşea 8-10 grade. Toţi cei aflaţi în piaţă purtau paltoane. Numai Zhou Enlai în ţinuta maoistă, moda lui Sun Yat Sen, fără palton.
Cuvântarea de doliu a fost citită de Nicolae Ceauşescu. După adunarea de doliu, sicriul cu corpul neînsufleţi al lui Gheorghiu-Dej, învelit cu drapelul de partid şi de stat, a fost purtat de 6 soldaţi pe un car. Cortegiul funerar a pornit spre Bulevardul Magheru, îndreptându-se spre Parcul Libertăţii, la o distanţă de circa 4-5 km, unde se găseşte maosoleul liderilor partidului şi statului român. Sicriul lui Gheorghiu-Dej a fost înmormântat subteran, în partea centrală a maosoleului. L-am însoţit pe liderul român pe ultimul drum, care a durat peste două ore.
30 de tineri chinezi au plecat în România pentru studierea limbii române
Imediat după proclamarea R.P.Chineze şi după stabilirea relaţiilor Diplomatice,la 5 octombrie 1949, între China şi România, în anul 1950, 5 tineri români, printre care soţii Romurus Budura şi Ana Budura, au plecat la Beijing, în acelaşi timp 5 chinezi, printre care soţii Li Xiling şi Guo Jinqin, au plecat la Bucureşti pentru a urma cursurile universitare, deschizând astfel cortina schimburilor de studenţi între cele două ţări. În anii 50 şi începutul anilor 60, China a trimis în România studenţi să înveţe în principal limba română, petro-chimie, medicină, agronomie.
În 1964, 30 de tineri chinezi urmau să plece în România pentru a studia limba română. Pentru prima dată, guvernul chinez a trimis un număr aşa de mare de studenţi în România pentru învăţarea limbii. În anul următor, încă 8 studenţi chinezi au plecat la Bucureşti să înveţe limba română.
In anul 1964, prin grija personală a fostului premier chinez, Zhou Enlai, Ministerul Învăţământului Superior din China a selecţionat, din diferite localităţi ale ţării, peste 700 de tineri absolvenţi de liceu şi studenţi din facultăţi. Din care, 200 de tineri au venit din Shanghai, 200 din Beijing şi alte 300 din alte localităţi ale ţării. În urma unei şcolarizări şi instruiri de circa două luni, aproximativ 600 au fost trimişi în mai multe ţări care stabiliseră relaţii diplomatice cu China. Era pentru prima dată, de la proclamarea Republicii Populare, când ţara trimitea un număr aşa de mare de tineri în străinătate pentru studierea limbilor străine. Atunci premierul Zhou Enlai prevedea că marea poartă a Chinei va fi mai devreme sau mai târziu deschisă, că ţările occidentale vor stabili, mai devreme sau mai târziu, relaţii diplomatice cu China Nouă şi că poporul chinez va intra în relaţii de prietenie şi cooperare cu toate popoarele lumii. În acest scop era nevoie de un număr foarte mare de vorbitori de limbi străine. Iar cea mai bună cale pentru pregătirea cunoscătorilor unor limbi străine o constituia trimiterea acestora în străinătate, unde să locuiască, să mănânce şi să înveţe împreună cu colegii din ţările respective.
Întoarcerea în ţară pentru a participa la aşa numita „revoluţie culturală”
Din cauza aşa-numitei „Revoluţii culturale" care s-a declanşat în vara anului 1966, ne-am întrerupt studiile şi ne-am întors la începutul anului 1967 la Beijing. S-au întors în ţară toţi studenţii chinezi din toate ţările.
Din România, noi, aproximativ 50 de studenţi, am luat trenul internaţional Bucureşti-Moscova şi ne-am oprit două zile la ambasada chineză din Moscova. Atunci, relaţiile chino-sovietice au intrat într-o perioadă de gheaţă. Ambasada chineză era asediată de militari şi poliţişti sovietici. Oricine ieşea din ambasadă, era urmărit de militari sau poliţişti ruşi. A doua zi, când am ieşit cu maşinile din ambasadă şi am plecat în Piaţa Roşie, maşinile noastre au fost „escortate" atât în faţă cât şi în spate de câteva maşini cu soldaţi înarmaţi. Când am coborât din maşină şi am intrat într-un magazin universal din centrul Moscovei, militari sovietici îmbrăcaţi civil s-au apropiat de noi. Parcă se temeau de faptul ca nu cumva să intrăm în contact cu cetăţeni locali şi să facem propagandă. Ştiam de la radio că, cu vreo 10 zile în urmă, peste 100 de colegi întorşi din Franţa s-au oprit şi ei la Moscova. Într-o zi, când au plecat în Piaţa Roşie, unii studenţi chinezi au strigat lozinci antisovietice, imediat au fost încercuiţi de numeroşi poliţişti sovietici, care i-au bătut cu bâte pe tinerii chinezi, până la vărsarea sângelui în Piaţa Roşie. Ceea ce a stârnit imediat o indignare în China, sute de mii şi milioane de elevi şi studenţi au organizat demonstraţii pe străzi, cu lozinci şi pancarde antisovietice. La Beijing, oamenii s-au adunat în faţa ambasadei sovietice, manifestându-şi indignarea neasemuită.
Şi noi am organizat a doua zi după sosirea la Moscova o demonstraţie în curtea ambasadei noastre, înfruntând gerul de minus 20 de grade Celsius, strigând lozinci: „Jos revizionismul sovietic!", „Kosygin, prăjit în ulei!"… Demonstraţia s-a desfăşurat în mod paşnic. Poliţişti sovietici ne priveau în afara porţii ambasadei, neştiind ce să facă pentru potolirea mâniei tinerilor chinezi.
Zhang Gaoli a vizitat România
Vicepremierul chinez, Zhang Gaoli, s-a întâlnit, joi, la București, cu viceprim-ministrul român Liviu Dragnea, cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și cu vicepremierul Gabriel Oprea. Anterior, Zhang Gaoli s-a întâlnit, la New York, cu premierul român Victor Ponta, în cadrul Summitul ONU privind schimbările climatice.
În cadrul întâlnirii cu premierul român, Zhang Gaoli a afirmat că relațiile dintre cele două țări au o bază politică solidă care au intrat deja într-o nouă etapă de dezvoltare. Cele două părți trebuie să întocmească o "foaie de parcurs" pentru dezvoltarea raporturilor bilaterale, să lărgească cooperarea pragmatică, valorificând potențialul existent, pentru a impulsiona cooperarea bilaterală.
La rândul său, Victor Ponta a arătat că prietenia româno-chineză se transmite din generație în generație.
Mai multe texte, pe situl RCI.
