Dar Holocaustul nu i-a vizat doar pe evrei. Victime ale genocidului nazist au fost și romii, inclusiv cei din România, cei care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost duși cu forța în lagărele din Transnistria.
Dragoș Stănescu este unul dintre supraviețuitorii romi care a fost deportat de regimul antonescian la marginea acestui teritoriu care astăzi este un „no man’s land“ între Republica Moldova și Ucraina.
Mi-a povestit în două rânduri despre cruzimile și nenorocirile pe care a fost forțat să le vadă încă de la o vârstă fragedă. În timpul războiului, pe când la putere se afla Mareșalul Ion Antonescu, a fost deportat împreună cu familia la Bug.
Acolo și-a pierdut o parte din rude, acolo a fost la un pas să-și piardă și oasele. Doar faptul că a avut niște părinți iubitori, care nu l-au abandonat, l-au salvat pe Dragoș Stănescu.
Alții nu au fost la fel de norocoși, pentru că unele familii de romi, din disperare și pentru a-și proteja propria viață, au renunțat la copii (o faptă de neimaginat), iar cei mici au fost nevoiți să îndure o tragedie și mai mare, una cumplită.
„Erau împușcați mulți, în fața mea“
Dragoș Stănescu a avut însă parte de părinți iubitori și grijulii, care au avut grijă de el, chiar și atunci când treceau prin momente cumplite! “Aveam vreo opt ani. Am stat vreo doi ani la Bug. Ne-au pus la bordei, alde Antonescu! Erau necăjiți tare, amărâți țiganii. Au omorât mulți țigani atunci, în acea perioadă. Am văzut cum erau omorâți în fața mea, erau împușcați, dădeau mașinile mari, tractoarele peste ei, nu mai spunea să se dea la o parte. Eram mititel, dar țin minte. Era și foamete mare printre noi, eram vai de capul nostru, am tras greu, bătrânii noștri stăteau la pădure, erau păziți“, a povestit Dragoș Stănescu.
„A murit tata, au murit doi frați“
Bărbatul își amintește că atunci cel mai greu de îndurat au fost foamea și frigul. „Primeam cartoafe, făină,..Atunci a murit tata, au murit doi frați. Singur m-am întors, doar cu mama, ea a scăpat… După ce ne-am întors ne-am descurcat greu, mama nu s-a mai căsătorit, chiar dacă nu era bătrână. Am avut opt frați, necăjiți toți. Și acum am pensie de două milioane de pe urma la Bug. Și mi-a dat 100 de milioane drept despăgubire pentru ce am îndurat acolo, la începutul anilor 2000. Am fost la București să ne mai dea ceva la pensie și a spus să mai aștept… La Bug a fost necăjită tare lumea“, a povestit Dragoș Stănescu.
Acesta a ajuns în lagărul de la Bug când avea șase-șapte ani, iar acolo i-au murit toate rudele și a pierdut tot ce avea. „Am trecut pe la Vama Albița, Antonescu ne-a luat căruțele, caii, măgarii… Am venit înapoi goi, cu familia omorâtă aproape toată… Ne‑am apucat să facem cazane, căzănele ca să putem supraviețui“, a povestit romul, care acum locuiește în Iași. L-am întrebat dacă mai are coșmaruri cu ceea ce a trăit în cumplita perioadă a deportării.
„M-am visat acolo, plâng când îmi amintesc. Îmi vin în minte țiganii morți, necăjiți, prea multe am îndurat atunci. Și mă scol în lacrimi, ca un copil, cum eram și atunci“, a mai spus Dragoș Stănescu.
