Domnule Marius Oprea, când aศi scris „Moศtenitorii Securitฤศii“, vฤ gândeaศi cฤ aceศtia vor reuศi sฤ ia în posesie România ศi dupฤ trei decenii de la cฤderea comunismului?
Marius Oprea: Nu mฤ gândeam, ศtiam cฤ se va întâmpla acest lucru. Se vorbeศte mult despre faptul cฤ vinovฤศia pฤrinศilor nu trebuie sฤ cadฤ asupra copiilor. Perfect de acord, dar aici nu mai vorbim de vinovฤศie, de legฤtura cu faptele comise de pฤrinศii-torศionari, ci de preluarea sistemului de putere ศi relaศii, de banii negri realizaศi de pฤrinศii securiศti
ศi activiศti, ศi de poziศiile asigurate de aceศtia copiilor – de la studiile în strฤinฤtate, plฤtite (ca în cazul secretarului PLUS Adrian Iordache) cu bani rezultaศi din acศiuni de contrabandฤ. ศi de muศamalizarea unor fapte reprobabile ale copiilor, de cฤtre pฤrinศii ajunศi în sistemul de putere. În cazul familiei Iordache, aceasta pare a fi o practicฤ curentฤ. De pildฤ, Iulia Iordache (cofondator/vicepreศedinte PLUS ศi soศia lui Adrian Iordache, secretar general PLUS) este fiica lui Bugaru Constantin, fost ofiศer de Securitate din Drobeta Turnu Severin. Acesta, care din câte ศtiu are certificat de colaborator-agent al Securitฤศii de la CNSAS, a fost, rând pe rând, director la Electrica Mehedinศi, adjunct la Hidroelectrica ศi traseist politic PSDR-PDL-PNL-PSD, dar, ca ศi Iordache senior, a adus prejudicii statului român în sume greu de estimat, prin comisioane încasate de la diferite firme, pentru acordarea de contracte supraevaluate, ศi este posesorul mai multor apartamente în Bucureศti ศi în Timiศoara, al unor terenuri pe Clisura Dunฤrii ศ.a. Ca ศi soศul sฤu Adrian, Iulia Iordache, fata securistului Bugaru ศi vicepreศedinta PLUS, a fost în 2002 protagonista unui accident grav, urmat de spitalizare vreme de câteva sฤptฤmâni a victimelor. Fostul securist Constantin Bugaru, tatฤl vicepreศedintei partidului PLUS, a muศamalizat cazul la Poliศia Mehedinศi ศi la Spitalul Municipal, plฤtind daune generoase victimelor, care nu au depus plângere penalฤ. De fapt, despre asta este vorba. Sฤ nu vฤ închipuiศi cฤ sunt cazuri izolate. Copiii securiศtilor ศi ai foศtilor activiศti care au fฤcut carierฤ politicฤ sau în administraศie în timpul regimului Iliescu s-au bucurat de aceleaศi avantaje ca ศi copiii nomenclaturiศtilor de odinioarฤ ศi, iatฤ-i acum intrând în servicii secrete, în administraศie sau politicฤ drept „oameni curaศi“, deศi nu se dovedesc departe de mentalitatea pฤrinศilor, ale cฤror averi, dar ศi mentalitate le moศtenesc. Acum a venit vremea lor. Ei trebuie sฤ-ศi ศinฤ la adฤpost pฤrinศii ศi trecutul lor, prin construirea unui „braศ de acoperire“ politic. Problema nu rezidฤ în vinovฤศie, ci în continuitate. Avem de-a face cu o „predare de ศtafetฤ“ de la fosta Securitate la noua Securitate, de la pฤrinศi cฤtre copii, în perpetuarea aceluiaศi sistem. ศi culmea e cฤ tocmai ei, „copiii sistemului“, cu studii în strฤinฤtate, „curaศi ศi spฤlaศi“, au preluat ศi capitalizat lupta împotriva „ciumei roศii“.
Credeศi cฤ Noua Securitate controleazฤ partide, mass-media, afaceri, sau vi se pare cฤ sunt exagerฤri ale unor alarmiศti?
S-a recunoscut public, în mai multe rânduri, acest fapt, chiar prin dezvฤluiri ale unor „defectori“ din Servicii. Vฤ mai amintiศi de cฤpitanul Bucur, cel care a fฤcut publice interceptarea discuศiilor din redacศia „Academiei Caศavencu“, cât ศi faptul cฤ lideri ai societฤศii civile erau atent monitorizaศi de Serviciul Român de Informaศii? El a fost îndepฤrtat din SRI ศi supus unui proces penal, dar nimeni nu a mai scris despre faptul cฤ, apoi, a câศtigat la CEDO un proces împotriva statului român ศi a primit despฤgubiri. Deci, din „trฤdฤtor“, a devenit un avertizor public de integritate, care a arฤtat tocmai cฤ în România se practicฤ de cฤtre serviciile secrete (am vฤzut, în timpul preศedintelui Bฤsescu, cu câtฤ intensitate) aceleaศi metode de control ศi influenศฤ asupra instituศiilor, începând cu justiศia, cât ศi pe palierele întregii societฤศi. Sฤ nu uitฤm cฤ s-a recunoscut public cฤ Serviciul Român de Informaศii a raportat Comisiei parlamentare de control al SRI cฤ, între 2005 ศi 2011, numฤrul total al mandatelor de ascultare puse în aplicare de SRI în cei ศase ani este de peste 311.000. Înmulศind cu 20, numฤrul mediu al persoanelor de pe un mandat, a rezultat cifra de 6 milioane, dupฤ calculul fฤcut de preศedintele Comisiei SRI în martie 2018. Sฤ fie atâtea cazuri justificate de „apฤrarea securitฤศii naศionale“? Mฤ îndoiesc. Este doar aceeaศi problemฤ a continuitฤศii. În prea multe cazuri, Serviciul Român de Informaศii face ceea ce fฤcea ศi Securitatea – controleazฤ „preventiv“ societatea, în beneficiul comanditarului politic sau al propriilor interese. ศi, cum am vฤzut cu celebrele „protocoale”, a încercat sub Traian Bฤsescu sฤ reînvie ศi vechea Direcศie a VI-a de anchete penale, folosind DNA în acest scop ศi transformând o instituศie menitฤ sฤ combatฤ corupศia în poliศie politicฤ. N-am sฤ uit prea curând cum a fost furnizatฤ TVR caseta de filaj cu Remeศ primind niศte cârnaศi ศi cum unui om politic incomod pentru putere i-a fost distrusฤ în câteva minute cariera politicฤ de o viaศฤ, printr-o operaศiune la care au conlucrat, ca în trecut, dezinformarea, filajul ศi ancheta penalฤ.
Ce opinie aveศi despre afirmaศia lui Dacian Cioloศ cum cฤ mai toศi românii au avut legฤturi cu Securitatea?
Ce-ar mai fi de comentat aici? Poate doar faptul cฤ domnul Cioloศ a fost sincer. Probabil cฤ el, într-adevฤr, nu cunoaศte în cercul sฤu, de familie, de prieteni ศi de unii dintre susศinฤtori, decât asemenea oameni. În 1989, Securitatea avea cam 14.000 de ofiศeri ศi angajaศi civili, ศi un numฤr de 136.000 informatori, iar numฤrul foศtilor deศinuศi politici ศi deportaศi depฤศea un sfert de milion. Acum, cei din urmฤ mai sunt puศin peste 40.000 (dintre care condamnaศi politic mai puศin de 2.000), în timp ce numฤrul securiศtilor s-a multiplicat prin cel al copiilor lor, care le-au moศtenit fie îndeletnicirea ศi practicile, fie averile, sistemul de relaศii ศi putere, cât mai ales mentalitatea.
Aศi fost anchetat de Alexandru Iordache, de la Cercetฤri Penale, cea mai sinistrฤ direcศie a Securitฤศii, cel care sprijinฤ partidul preluat de Cioloศ. Credeศi cฤ în România dreptatea o sฤ triumfe vreodatฤ? Ce-ar fi fost normal sฤ se întâmple cu securistul Iordache dupฤ 1989, dupฤ pฤrerea dvs.?
Cred cฤ ar fi fost normal ca mฤcar ofiศerii de la anchete penale, care-i bฤgaserฤ la închisoare în anii ’80 pe opozanศii lui Ceauศescu, sฤ fi intrat sub incidenศa unor cercetฤri ale „faptelor de arme“. Dar nimeni nu i-a deranjat. Toศi au intrat în noul sistem de putere ศi ศi-au slujit noii protectori politici, regimul Iliescu. Alexandru Iordache a fost cel care a coordonat ancheta noastrฤ penalฤ, în mod direct, am fost anchetat de un securist adus la Sarmisegetuza de Iordache de la Braศov – cฤpitanul Gheorghe Moldoveanu. Nu întâmplฤtor ศi acesta a devenit, dupฤ 1989, fondator al „Vetrei Româneศti“, unde a fost membru cotizant domnul Cioloศ. Am înศeles cฤ Dacian Cioloศ a debutat politic la PUNR, unde cฤpitanul Moldoveanu, care i-a bฤtut direct pe Caius ศi Sorin, era de asemenea fondator ลi cฤ fostul prim-
ministru Cioloศ a fost vicepreลedinte al Junimii Uniunii Vatra Româneascฤ. ศtiu sigur cฤ la Braศov cฤpitanul Moldoveanu a organizat autobuzele cu manifestanศi care au plecat la Alba Iulia, sฤ-l huiduie la îndemnul prim-ministrului Petre Roman pe domnul Coposu, singura persoanฤ care, ca urmaศ politic al lui Iuliu Maniu, avea legitimitatea sฤ se afle la tribunฤ acolo…
Nu este straniu modul în care domnul Dacian Cioloศ, dar ศi Serviciile au virat de la naศional-comunism la globalismul actual? Cฤ Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, a dat de înศeles, într-un interviu, cฤ sฤrbฤtorirea modestฤ a Centenarului Marii Uniri în anul precedent ar fi fost programatฤ la nivel de stat astfel încât sฤ nu trezeascฤ prea multe energii „naศionaliste“?
Este un numitor comun aici, o predare de ศtafetฤ, cum am mai spus. Acum foศtii securiศti au ศepci de baseball cu „Red Bull“ ศi pentru ei moneda curentฤ nu e leul, ci euro. Sunt primii beneficiari ai acestei lungi ศi tulburi tranziศii ศi au avut întotdeauna instinctul de a se înclina dupฤ cum bate vântul. Ei nu au avut, prin natura meseriei, convingeri morale puternice. Când te-ai decis sฤ intri în Securitate, l-ai lฤsat la uศฤ pe Dumnezeu. ศi prin asta, adevฤrul, binele, dreptatea. Ce sฤ le mai ceri tocmai constanศฤ, lor ori odraslelor, în privinศa convingerilor politice?
Credeศi cฤ astฤzi se mai poate face dreptate pentru victimele regimului comunist?
Eu susศin cฤ niciodatฤ nu este prea târziu pentru adevฤr. ศi cred cu tฤrie în asta. Cred cฤ singura dreptate care li se mai poate face este sฤ existe o lege mult mai generoasฤ pentru recompensarea suferinศelor lor, ca sฤ nu moarฤ în nevoi ศi sฤrฤcie, cum se întâmplฤ. Un fost deศinut politic primeศte 200 de lei pentru un an de puศcฤrie. Un securist primeศte cam 2.000 de lei pensie pentru fiecare an lucrat în Securitate. ศi nimeni nu se poate lega de pensiile lor. Mฤcar sฤ fie ridicate pensiile deศinuศilor politici la acelea ale torศionarilor lor.
Prietenii dvs. anchetaศi cu violenศฤ de acest securist securistฤ, Caius Dobrescu ลi Sorin Matei, ce v-au spus când au aflat dezvฤluirea dvs.?
Ei au vฤzut fotografia lui Iordache ศi mi-au spus cฤ nu-ศi aduc aminte cฤ ar fi arฤtat aศa. Într-adevฤr, ศi eu îmi amintesc bine cฤ „maio-
rul Alexandru“ avea ochi albaศtri. Este posibil ca acela care ni se recomanda nouฤ drept „maiorul Alexandru“ (ศi care se purta „pฤrinteศte“ cu noi, spre deosebire de subordonaศi) sฤ fi fost altฤ persoanฤ, dar eu am aflat de la un fost ofiศer de Securitate cฤ numele celui care a coordonat ancheta la „nivelul superior“ a fost Alexandru Iordache. Noi nu am primit actele cercetฤrii penale, ci doar pe cele ale urmฤririi informative. O sฤ mai caut în arhivele CNSAS, unde am gฤsit deocamdatฤ adresa înaintatฤ de generalul Vasile Gheorghe, ศeful Direcศiei de anchete, ศi de Giani Bucurescu, ศeful Securitฤศii Bucureศti, cฤtre Iulian Vlad, cât ศi decizia acestuia de a nu fi trimiศi în judecatฤ, ci supravegheaศi cu atenศie. Ceea ce am simศit cu toศii pânฤ în decembrie 1989. Eu am fost în permanenศฤ presat sฤ aleg între o condamnare cu închisoarea cuprinsฤ între 5 ศi 8 ani ศi semnarea unui angajament. A fost cea mai grea alegere din viaศa mea. Am ales sฤ merg la închisoare. Dupฤ cum m-a anunศat în septembrie 1989 cฤpitanul Moldoveanu, ar fi urmat, dacฤ nu mฤ decid sฤ colaborez, sฤ fiu judecat în ianuarie 1990. Am refuzat ศi atunci, aศa cฤ a vrut sฤ-mi retragฤ repartiศia în învฤศฤmânt, la care i-am mulศumit, cฤ mฤ scapฤ de navetฤ, pentru cฤ trebuia respectat Codul Muncii ศi m-aศ fi putut angaja, ca absolvent de Istorie, doar la Muzeu sau la Biblioteca Judeศeanฤ. M-a înjurat ศi m-a dat afarฤ din birou, cu tot cu repartiศie. Ceea ce m-a durut a fost sฤ aflu, nu demult, cercetând arhivele, cฤ atât eu, cât ศi Caius eram turnaศi, în 1989, frecvent la Securitate, contra cost, de un prieten comun, fost deศinut politic. A primit pentru turnฤtorii un ceas Orex, iar ofiศerul care îl coordona, cฤpitanul Taropa, a ajuns, dupฤ 1989, directorul filialei din Braศov al unei bฤnci, acelaศi care i-a refuzat lui Ion Gavrilฤ Ogoranu un credit pentru cฤ pe fiศa lui de cazier luatฤ de la Poliศia Braศov erau înศirate toate condamnฤrile lui în contumacie, încheind cu cea la pedeapsa cu moartea.
Dacฤ acest securist Iordache, aศa cum aศi afirmat, a coordonat ศi arestarea ศi deศinerea la Jilava a revoluศionarilor din 21 Decembrie – poate singurii adevฤraศi revoluศionari, pe lângฤ cei de la Timiศoara, din primele zile –, nu credeศi cฤ ar trebui sฤ fie anchetat în Dosarul Revoluศiei?
Ba da, am solicitat o audienศฤ ศi mฤ voi întâlni în cursul
sฤptฤmânii viitoare cu domnul general Cosneanu, ศeful Parchetelor Militare, cu care de altfel colaborez foarte bine în activitatea noastrฤ de identificare a rฤmฤศiศelor pฤmânteศti ale victimelor comunismului. Am trimis fotografia „maiorului Iordache“ ศi prietenilor mei, muncitorii anchetaศi la 15 noiembrie 1987, în legฤturฤ cu torturarea cฤrora la arestul Securitฤศii din Rahovei este deja deschis un dosar penal.
Ce pฤrere aveศi despre faptul cฤ pagina de FB a miศcฤrii de stradฤ #Rezist a eliminat postarea foarte criticฤ la adresa lui Cioloศ, emisฤ pe baza dezvฤluirilor dvs., la scurt timp dupฤ ce au fฤcut-o publicฤ?
Cred cฤ existฤ o foarte mare derutฤ acum între cei care, de bunฤ-credinศฤ, condamnฤ în stradฤ „ciuma roศie“, dar ศi printre ceilalศi, care încearcฤ sฤ le capitalizeze politic nemulศumirea. Deruta aceasta s-a tradus ศi în multe ameninศฤri primite de mine, de injurii ce sฤ mai spun, cele mai multe sub protecศia anonimatului, dar ศi direct, pe e-mail. Aceastฤ fanatizare a electoratului #Rezist seamฤnฤ cu aceea a colegilor din „Vatra Româneascฤ“ ai lui Dacian Cioloศ de odinioarฤ. Nici ei nu erau capabili de un dialog, ci doar de injurii. Atunci eram înjurat cฤ vreau sฤ vând Ardealul. Acum, cฤ sunt vândut lui Tฤriceanu, pentru cฤ da, recunosc, am fฤcut parte din guvernul sฤu ศi sunt simplu membru în ALDE. Dar ce legฤturฤ este între asta ศi faptul cฤ Alexandru Iordache a fost securist, un anchetator penal, aศa cum a recunoscut el însuศi?
Aศi fost atacat „preventiv“ în Revista „22“ de cฤtre Mฤdฤlin Hodor, în martie anul trecut. În aprilie, acelaศi Hodor prezenta un document prin care, printre alศii, era incriminat prof. Ioan Aurel Pop, proaspฤt ales preศedinte al Academiei Române, prezentat ca om al Securitฤศii. Ce rol îi atribuiศi lui Mฤdฤlin Hodor, suspendat de conducerea CNSAS în luna mai ศi cercetat disciplinar, în ecuaศia de putere care dominฤ ศara?
De simplu pion.