Rompetrol Energy a anunțat prin intermediul unui comunicat demolarea pregătită cu atenție. Turnul de 150 de metri înălțime a fost scos scos din operare de peste 10 ani, iar, în trecut, a servit la evacuarea gazelor arse rezultate în urma procesului de producere a curentului electric.
„Vă anunțăm că vineri, 18 iunie, ora 18:00, va avea loc demolarea prin implozie controlată a coșului de fum din incinta Uzinei Termoelectrice #Midia, în cadrul lucrărilor de construcție a noii centrale de #cogenerare.
Măsurile ce au fost luate pentru minimizarea riscurilor sunt:
– stabilirea unei zone de siguranță pe o rază de 300 de metri, în condițiile în care turnul are o înălțime de 150 de metri
– închiderea drumului județean 226 ( Bvd Navodari), timp de zece minute, în intervalul 17:55-18:05
– evacuarea personalului în timpul acțiunii de demolare, cu excepția personalului operator critic
– amenajarea unui pat absorbant pentru atenuarea impactului demolării la sol
– protejarea instalațiilor din zonă cu plasă specială
– săparea unui șanț de rupere a undei seismice
Rompetrol Energy, societatea responsabilă de construcția centralei, a obținut deja autorizația de demolare, respectând toate cerințele legale. Instituțiile abilitate, precum Primăria Orașului Năvodari, Inspectoratul de Stat în Construcții, ISU ”Dobrogea” Constanța și Inspectoratul Teritorial de Muncă, au fost informate în prealabil”, arată comunicatul transmis de Rompetrol.
Potrivit unui anunț făcut de primăria orașului Năvodari, în momentul demolării, echipele de pompieri de pe platforma Petromidia au fost prezente la fața locului. Operațiunea a avut loc fără incidente.