5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiUn șofer de tir a sunat la 112 pentru că aude voci...

Un șofer de tir a sunat la 112 pentru că aude voci în remorcă

Un șofer de tir cu dublă cetăîenie, română şi moldovenească, a sunat la 112 pentru că auzea voci în tirul pe care îl conducea. Poliţiştii de frontieră au găsit în remorca sigilată doi cetăţeni afgani.

Poliţiştii de frontieră vasluieni, în cooperare cu poliţiştii din cadrul IPJ Vaslui, au depistat doi tineri, cetăţeni afgani, care încercau să treacă frontiera ascunşi în compartimentul de marfă al unui autocamion care mergea spre Federaţia Rusă.

Şoferul camionului, un bărbat cu dublă cetăţenie română şi Republica Moldova, a solicitat sprijinul autorităţilor române, în momentul în care a oprit într-o parcare din localitatea Bârlad şi a auzit voci în remorca sigilată a camionului.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti de frontieră vasluieni precum şi poliţişti din cadrul IPJ Vaslui. În urma verificărilor preliminare efectuate de către colegii noştri, aceştia au constatat faptul că şnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul vamal, motiv pentru care au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al autocamionului, ascunse printre saci de plastic, două persoane de sex masculin”, a spus Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Poliţie de Frontieră Iaşi.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei doi tineri, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani, sunt din Afganistan şi s-au urcat în amion fără a avea consimţământul şoferului. Aceştia au declarat autorităţilor faptul că intenţionau să ajungă în Italia.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările pentru a stabili toate persoanele implicate, urmând să dispună măsurile legale ce se impun, relatează Mediafax.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Nemulțumirea angajaților români la locul de muncă, atinge cote critice în 2024

Volumul mare de muncă, preocuparea pentru sănătate și teama de concediere, printre principalele îngrijorări Satisfacția la locul de muncă a angajaților români se află la...

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...
Ultima oră
Pe aceeași temă