2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiUn elev din Constanța nu a fost acceptat în sala de examen...

Un elev din Constanța nu a fost acceptat în sala de examen pentru că avea temperatură prea mare

La proba eliminatorie a termometrului ce s-a desfășurat în această dimineață la intrarea în centrele de examen pentru proba la Limba și Literatura Română un singur elev a fost împiedicat să ajungă în sala de examen.

Absolventul de opt clase este din județul Constanța și avea peste 37,3 grade atunci când i-a fost măsurată temperatura. Ministerul Educației și Cercetării nu a comunicat ce valoare a indicat termometrul la momentul testării.

„Elevul din Constanța s-a prezentat la școală cu temperatură peste limita maximă admisă, așa ni s-a transmis din teritoriu fără a ni se preciza ce temperatură avea copilul. Avea branulă la mână, nu se afla într-o stare de sănătate prea bună și a înțeles că poate veni să susțină examenul la sesiunea specială.”, a precizat Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

Băiatul de clasa a VIII-a se află în acest moment în tratament pentru enterocolită și nu are simptome specifice infectării cu COVID-19.

 

Cele mai citite

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă