6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialMihai Stoica: Becali nu a primit o judecată dreaptă. Vezi ce îi...

Mihai Stoica: Becali nu a primit o judecată dreaptă. Vezi ce îi cere lui Traian Băsescu!

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, apreciază, într-o postare pe un site de socializare, că Gigi Becali nu a beneficiat de o judecată dreaptă, conform Mediafax. Stoica este de părere că motivul condamnării lui Becali este legat de declaraţiile date de-a lungul timpului şi că Traian Băsescu ar trebui să-l graţieze pe finanţatorul Stelei.

„Poate cineva să creadă că un om care nu a făcut niciodată parte din structurile statului poate fi condamnat pentru complicitate la abuz înserviciu? Cu siguranţă, nu. În schimb, toată lumea crede că principalul motiv pentru care Gigi a fost închis este pentru că era prea des în prim-plan. E foarte posibil ca – fiind temperamental şi uşor de influenţat – el să fi dat destule declaraţii iresponsabile. Declaraţii care au deranjat, au enervat, au lezat. Dar vorbele nu lasă cicatrici. Şi, până la urmă, după 23 ani de la Revoluţie, un om îşi pierde libertatea pentru că vorbeşte prea mult? Oare aici am ajuns?” , a scris Stoica pe Facebook.

Vezi şi Jucătorii FC Steaua sunt alături de Gigi Becali şi de familia sa

Oficialul FC Steaua consideră că Gigi Becali va avea câştig de cauză într-un posibil viitor proces împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: „Probabil că e lipsit de importanţă faptul că de acest om depinde soarta celei mai iubite echipe de fotbal din România. Sau că mulţi oameni care au nevoie de sprijin îşi pierd şansa să aibă şi ei o viaţă normală. Este foarte important însă, că un bărbat se duce la închisoare fără a beneficia de o judecată dreaptă. Iar o mamă, o soţie şi trei fete asistă neputincioase la acest simulacru. Şi plâng. Sunt convins că Gigi Becali va câştiga împotriva României la CEDO. Aşa cum sunt convins că 5 e mai mare ca 3. Dar cineva poate împiedica procesul ăsta absurd. Cineva poate îndrepta o gravă eroare judiciară. Cineva poate reinstaura democraţia într-un stat care tinde să se transforme într-unul poliţienesc. Numele lui e Traian Băsescu şi e Preşedintele României„.

George Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

Cele mai citite

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

Rusia își exprimă deschiderea pentru cooperarea cu administrația Trump

Adjunctul ministrului de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că Moscova este pregătită să colaboreze cu administrația lui Donald Trump, după ce acesta...

Dieta ideală pentru femeile peste 50 de ani: alimente esențiale pentru sănătatea ta

Te apropii de 50 de ani sau ai împlinit de curând această vârstă rotundă? Ca să nu capeți rotunjimi nedorite și să-ți menții...
Ultima oră
Pe aceeași temă