Derby-ul Steaua-Rapid a început pe stradă cu incidente violente între fani. Trei maşini au fost avariate în Capitală, în zona Sebastian, duminică, în urma unor incidente în care au fost implicate două grupuri de suporteri, cu câteva ore înainte de meciul Rapid – Steaua, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.
„În jurul orei 16.55, a fost chemat un echipaj de jandarmerie în zona Sebastian, pe strada Nedeleanu Ion din Sectorul 5, unde a avut loc o confruntare între două grupuri de persoane neidentificate, pentru că la sosirea jandarmilor nu mai era nimeni în zonă. Au fost implicate 20-30 de persoane, care au aruncat cu pietre şi sticle. În urma incidentului trei autoturisme parcate în zonă au fost avariate, cu geamurile sparte. Din declaraţiile martorilor se pare că a fost vorba despre două grupări de suporteri stelişti şi rapidişti. Grupuri de jandarmi şi poliţişti încearcă să identifice persoanele implicate şi adună probe”, a spus Enache.
Partida FC Rapid – FC Steaua, contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I, se dispută în această seară, de la ora 20.30, pe stadionul Giuleşti – Valentin Stănescu.