Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate un autotren şi o autoutilitară, rezultând două victime, dintre care una decedată.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş Satu Mare a anunţat că ambele victime au fost găsite în afara autovehiculelor la sosirea pompierilor. O persoană a fost preluată de către echipajul medical SMURD TIM cu policontuzii, dar conştientă, dar cea de-a doua a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.