6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăȘtirile zilei„Salvaţi Copiii România” avertizează, după tăierea a un milion de lei de...

„Salvaţi Copiii România” avertizează, după tăierea a un milion de lei de la Educaţie

„Cu mai puţin de o lună înainte de începerea şcolii, educaţia este din nou sacrificată. Fără a avea încă un ministru plin, după demiterea Ecaterinei Andronescu şi numirea ministrului Culturii, Daniel Breaz, interimar şi la Educaţie, tocmai de aici se taie bani, la rectificarea decisă de Guvern. Şi nu de oriunde, ci chiar de la programul «Merg la şcoală», pentru că, a anunţat prim-ministrul, programul nu a fost pregătit şi, ca atare, nu poate fi implementat. Organizaţia Salvaţi Copiii România a avertizat de nenumărate ori asupra vulnerabilizării copiilor din România, cărora nu le sunt asigurate în mod egal şi nediscriminatoriu drepturi fundamentale, cum este cel al accesului la educaţie”, se arată într-un comunicat al organizaţiei remis News.ro.

Organizaţia „Salvaţi Copiii România” aminteşte că, potrivit datelor prelucrate de INS, în anul şcolar 2017-2018, 287.493 de copii din România, cu vârsta între 7 şi 17 ani, nu urmau nicio formă de învăţământ, iar în anul şcolar 2016-2017, 26.850 de copii din ciclul primar şi gimnazial şi 19.116 liceeni sau elevi ai învăţământului profesional au abandonat şcoala.

În România, cheltuielile pentru educaţie s-au situat, în 2017, la 2,7% din PIB, cu o descreştere substanţială faţă de procentul din 2016, care a fost de 3,3%, fiind cea mai scăzută valoare din Uniunea Europeană, a cărei medie a înregistrat 4,6% în 2017. În ţări precum Ungaria, Slovenia, Cipru, Cehia, Letonia şi Estonia au fost alocate bugete situate între 5,0% şi 5,9% din PIB, precizează sursa citată.

Prima rectificare bugetară pe 2019 este una pozitivă, iar depăşirea ţintei asumate de deficit bugetar nu este un pericol şi sunt asigurate fonduri pentru pensii şi salarii, a spus, luni, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după ce Executivul a adoptat rectificarea bugetară în şedinţa de Guvern.
 
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, la începutul şedinţei Executivului, că Guvernul va adopta rectificarea bugetară, ”Este o rectificare pozitivă”, a apreciat premierul, precizând că se asigură bani pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor indemnizaţiilor sociale, dar şi pentru continuarea investiţiilor ”în domeniile prioritare”.
 
Aceasta a afirmat că se va reduce cu un miliard bugetul Ministerului Educaţiei, dar ”educaţia va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42,4 la sută faţă de anul 2018”.
 
”Dacă întârzierile din primul semestru vor fi recuperate vom reveni cu sume suplimentare la a doua rectificare. Reducerea de aproximativ un miliard de lei de la Ministerul Educaţiei Naţionale se referă, în principal, la programul Merg la şcoală care, din păcate, nu a fost pregătit pentru a putea fi finanţat şi implementat până la sfârşitul acestui an. De asemenea, sunt reanalizate cheltuielile de personal care au fost super estimate iniţial”, a mai afirmat premierul.

Cele mai citite

Nicușor Dan explică de ce a ales să poarte cravată când și-a anunțat candidatura la președinție

Nicușor Dan a declarat marți seara că a decis să poarte cravată în mod intenționat, pentru că așa este „identificat” ca președinte. Întrebat, marți seara,...

Mark Rutte vrea ca ţările NATO să crească bugetele militare

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri că Alianţa riscă să aibă dificultăţi în asigurarea apărării colective în viitor, dacă nu va...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...
Ultima oră
Pe aceeași temă