16.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Băsescu şi Geoană, Secretari Generali ai NATO?

REVISTA PRESEI: Băsescu şi Geoană, Secretari Generali ai NATO?

„Traian Băsescu şi Mircea Geoană, posibili candidaţi la postul de Secretar General al NATO din 2014”, titrează Adevărul în ediţia de luni: „Numele lui Traian Băsescu dar şi cel al lui Mircea Geoană sunt vehiculate drept posibili candidaţi ai României pentru postul de Secretar General al NATO. Site-ul dcnews.ro a publicat o informaţie potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar urma să devină Secretar General al NATO din aprilie 2014.

Mandatul actualului secretar-general, Anders Fogh Rasmussen, se termină în august 2014, iar nominalizarea succesorului se anunţă, de regulă, cu trei-patru luni mai devreme. Potrivit sursei citate, Băsescu ar fi sprijinit de Statele Unite. În acest fel, s-ar explica şi existenţa Pactului de Coabitare cu Victor Ponta – Traian Băsescu ar vrea să demonstreze în străinătate că este un bun mediator. Informaţia a fost deziminţită de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea. Acesta a susţinut că materialul lansat de Dcnews reprezintă ‘o dezinformare'”.

„Speranţe pentru pensionarii militari. Duşa: Avem posibilitatea de a plăti pensiile militare recalculate din bugetul pe 2013”, scrie şi Cotidianul: „Ministrul Apărării, Mircea Duşa, susţine că ministerul pe care îl conduce are posibilitatea ca încă din anul 2013 să plătească diferenţa de 10 la sută reţinută pensionarilor militari în 2010, în timpul guvernării Boc, dacă Parlamentul va adopta proiectul de lege care prevede această majorare. ‘Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, aşa cum spune domnul ministru Stroe, au posibilitatea ca, din bugetul acestui an, dacă legea va intra în vigoare pentru cei 10 la sută pe care i-au pierdut la pensii, să plătim aceste pensii încă începând din anul 2013, sau diferenţa’, a declarat, duminică, ministrul Duşa”.

„Risc crescut de epidemii în România! Vaccinarea scade îngrijorător”, aflăm din Curentul: „Ministrul Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolaescu, a ieşit duminică la televizor să ne spună că a rezolvat criza citostaticelor din România şi că bolnavii de cancer pot sta liniştiţi, întrucât nu se vor mai confrunta cu lipsa medicamentelor. O promisiune frumos ambalată în vorbe, care ascunde în spate dramele bolnavilor de cancer, victime ale unui sistem politic în care nu se regăsesc pe lista priorităţilor. Din ce în ce mai reticent la întâlnirile cu presa, Nicolăescu a afirmat la finalul declaraţiei sale liniştitoare, că nu acceptă nicio întrebare din partea ziariştilor, invocând pretexte absurde precum postul Paştelui sau vremea frumoasă de afară. De fapt, ministrul sănătăţii refuză să fie confruntat cu realităţile dure ale sistemului sanitar din România, cum ar fi riscul major de epidemii, în condiţiile în care an de an numărul vaccinărilor scade îngrijorător, cu concursul celor aflaţi la vârful sănătăţii româneşti”.

Evenimentul zilei redă o declaraţie a consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu – „ARD a fost făcută în jurul ciolanului. Dreapta trebuie să se adune în jurul valorilor”: „Consilierul prezidenţial crede că Alianţa ‘România Dreaptă’ a fost o construcţie politică făcută pe picior. El le-a reproşat liderilor ARD că primul lucru pe care l-au făcut, după ce s-au aşezat la masă, a fost acela de a-şi împărţi locurile de parlamentari”.

„Gruparea anti-Antonescu are ‘INIŢIATIVĂ’. Ce asemănare există între cele două imagini de mai jos”, potrivit Gândul: „După Mişcarea Populară, înfiinţată de Traian Băsescu după ce s-a supărat pe PDL-ul lui Blaga, luni apare Iniţiativa România Liberală, înfiinţată de liberalii care s-au supărat pe PNL-ul lui Crin Antonescu. Ambele sunt mişcări ‘civice’ înfiinţate de oameni politici. Între ele nu există încă vreo intenţie de colaborare, însă unul dintre liberalii fondatori ai IRL a declarat pentru gândul că formaţiunea nou lansată la apă va colabora cu Mihai Răzvan Ungureanu, care, de altfel, a şi fost invitat la lansare”.

Citeste mai mult: adev.ro/mlm8ks
Site-ul dcnews.ro a publicat o informaţie potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar urma să devină Secretar General al NATO din aprilie 2014. Mandatul actualului secretar-general, Anders Fogh Rasmussen, se termină în august 2014, iar nominalizarea succesorului se anunţă, de regulă, cu trei-patru luni mai devreme. Potrivit sursei citate, Băsescu ar fi sprijinit de Statele Unite. În acest fel, s-ar explica şi existenţa Pactului de Coabitare cu Victor Ponta – Traian Băsescu ar vrea să demonstreze în străinătate că este un bun mediator.

Citeste mai mult: adev.ro/mlm8ks

Cele mai citite

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate zilnice la domeniile „.ro”. Digitalizarea și AI, esențiale pentru viitor

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate cibernetică au loc zilnic la domeniile ".ro", a anunțat miercuri Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de...

Kevin de Bruyne s-a accidentat și e incert pentru derby-ul cu Arsenal!

Căpitanul lui Manchester City, Kevin De Bruyne, a suferit o nouă accidentare în meciul din Liga Campionilor contra lui Inter Milano, reluând un șir...

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a șasea lună consecutiv

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut în luna august la 2,4%, de la 2,8% în iulie, conform datelor publicate miercuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă