Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mihai Creangă, jurnalist și fondator al ziarului România Liberă.

Rămas bun Mihai Creangă, erou al ziarului România Liberă.

Azi s-a stins din viață Mihai Creangă, unul dintre cei 4 jurnaliști români care au sfidat dictatura ceaușistă, tipărind un ziar care își propunea să fie o alternativă la presa subordonată regimului comunist. Redacția RL, cu imensă durere, transmite condoleanțe familiei Creangă.

Share

Redacția Online 0 comentarii

Actualizat: 25.12.2019 - 21:22

In memoriam Mihai Creangă.

România Liberă a pierdut azi o voce care a consacrat-o. Cu părere de rău ne luăm adio de la cel care ne-a dat șansa de a continua drumul spre Libertate, ziaristul Mihai Creangă. În amintirea lui publicăm crezul său și o trecere în revistă a celor mai importante momente ale sale, din lupta sa pentru Libertate.

C R E D!

Când am fost, împreună cu colegii mei de arest, la „Newseum” („Muzeul Presei”) din Washington, invitaţi ai Preşedintelui Emil Constantinescu, prin 1997, am văzut în holul de la intrarea în muzeu un strălucitor glob pământesc, format din frontispicii de ziare: lângă titlurile celor mai mari cotidiane din lume erau şi două embleme ale unor publicaţii din Estul Europei.

Unul era „Gazeta Wyborcza” a „Solidarităţii” poloneze, celălalt era „România liberă”. Am avut atunci confirmarea că ZIARUL nu este o marfă şi că, într-o lume în care totul pare a fi devenit de vânzare, ZIARUL este o minunată excepţie.

Mi-am amintit că a doua zi după puciul de la Moscova, care părea să anunţe un nou îngheţ – un poet a scris că „oamenii cumpărau ‘România liberă’ ca şi cum ar fi vrut să se învelească în ea”.

În ciuda a tot ce se întâmplă astăzi (…), eu cred, în continuare, că ZIARUL nu este o marfă. Nu se negociază.

Editorial publicat în suplimentul „aldine” al „României libere”, din 29 octombrie 2004

 

În anul 1988, Jurnaliștii României Libere scot un ziar anticomunist.

Un grup de jurnaliști români a sfidat dictatura ceaușistă, tipărind un ziar care își propunea să fie o alternativă la presa subordonată regimului comunist: ”fiecare să poată spune sincer ce dorește și ce gândește”. Aventura, deși planificată în detaliu, le-a atras ziariștilor arestarea și domiciliul forțat, după ce au fost trădați chiar de un membru al rețelei de distribuție a publicației.

După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scânteii”.

Au fost arestaţi în urma unui denunţ, la 25 ianuarie 1989, şi, după o anchetă dură, prin care securiştii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine, o parte dintre inculpaţi au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe din ţară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”). Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici.

Încadrarea iniţială în articolul Codului Penal privind “propaganda împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.

Din grup au făcut parte:

Petre Mihai Băcanu (n. 1940) ziarist la România Liberă, cap al listei de acuzare (fotografie de la eliberarea, în 22 decembrie 1989, din penitenciarul Rahova)

Mihai Creangă (n. 1942), ziarist la România pitorească

Anton Uncu (1938-1998), ziarist la România Liberă

Alexandru Chivoiu (n. 1948), tipograf la Combinatul “Casa Scânteii”

Ştefan Rădulescu Maier (n. 1958), inginer informatician la Institutul de Proiectării şi Automatizări

 

Petre Mihai Băcanu, pe atunci șeful secției Eveniment, la ziarul România Liberă, Anton Uncu, de asemenea ziarist la RL, Mihai Creangă, jurnalist la România Pitorească și prieten al celor doi, tipograful Alexandru Chivoiu, de la Combinatul „Casa Scânteii” și inginerul informatician Ştefan Rădulescu Maier au lucrat opt luni la ziarul ”România”, catalogat de regim drept ”publicație clandestină cu conținut dușmănos”.

”România” își propunea să provoace ”o revoluție în conștiință”, să ofere ”o lecție de adevăr” românilor, să suplinească ”ceea ce ar trebui să facă presa noastră: fiecare să poată spune sincer ce doreşte şi gândeşte”, scriau jurnaliștii în publicația ilegală. După Revoluție, românii au aflat cine a scris fiecare dintre articolele publicate în ziar: Petre Mihai Băcanu - editorialul ”Ce vrem noi”, Anton Uncu - ”Am crezut”, Mihai Creangă - ”Am ales România”, iar Ștefan Niculescu-Maier, ”Trandafirii nu trăiesc în pustiu”.

Am ales România, Mihai Creangă: ”.... pentru că doar numele ţării şi nu al unui partid, necum al unei persoane, ar uni iar toate energiile, ideile şi speranţele noastre. (...) Uniţi-vă, români! Pentru ca toate sărbătorile să fie ale noastre şi nu o tămâiere ridicolă a unui ins ridicol. În toată presa noastră de azi nu mai răzbate nici măcar umbra unei opinii care să reflecte tristele realităţi ale ţării – am ales această cale spre adevăr. Citiţi şi răspândiţi "ROMÂNIA".

Am crezut... Anton Uncu: ”Când tancurile călăreau sub şenile Primăvara de la Praga, el s-a opus iar noi i-am stat alături. Atunci l-am aplaudat, într-adevăr. Am crezut că el este omul acela curajos, democrat, cinstit, conducătorul pe care îl merita acest popor năpăstuit de istorie. Priviţi-l acum! Tiran, obtuz, conservator, a făcut din minciună politică de stat şi din cultul personalităţii religie. Partidul e el, statul tot el, armata – el”.

Ce vrem noi, Petre Mihai Băcanu: "Alianţa «R» şi ziarul său se vor un suflu înnoitor, o revoluţie în conştiinţă, o lecţie de adevăr, fiind conştienţi de responsabilitatea morală şi socială pe care ne-am asumat-o privind descătuşarea societăţii (...) Vom încerca, cu modestele noastre mijloace, să suplinim ceea ce ar trebui să facă presa noastră:discuţii sincere, fiecare să poată spune sincer ce doreşte şi gândeşte. (...) Prin «R» vrem să afle şi cei care nu ştiu sau se fac că nu ştiu, realităţile ţării, să trezim conştiinţele, să găsim drumul ascuns până acum în spatele uşilor închise, prin restructurare profundă, apărarea demnităţii umane. Să ne punem întrebări, să venim cu idei, căutări care să ducă la asanarea şi umanizarea vieţii economico-sociale."

Ideea tipăririi unui ziar care era critic la adresa lui Ceaușescu i-a venit lui Băcanu după ce, în același an, poeta Ana Blandiana fusese interzisă de regim, după publicarea volumului ”Întâmplări de pe strada mea”, pentru asocierea lui Nicolae Ceaușescu cu motanul Arpagic: ”În diverse discuţii, între noi, dinaintea arestării, dădeam exemplul Anei Blandiana: «Uite, Blandiana, o femeie, se luptă, iar noi, bărbaţii, nu suntem în stare să facem nimic». Aşa am ajuns să confecţionăm o tiparniţă, care urma să tipărească ziarul „România“, povestea primul director al României Libere de după Revoluție, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

După ce a stabilit, împreună cu prietenii lui, pe cine poate conta pentru scrierea ziarului, o adevărată aventură a fost să facă rost de litere de zețărie; nu puteau bate la mașină articolele, pentru că ar fi fost descoperiți cu ușurință de Securitate.

”Ca să nu fim prinşi, am decis să folosim litere de zeţărie. Ca pe vremea lui Gutenberg, literă cu literă. Maistrul mi-a spus că-i este imposibil să le scoată. Avusese loc un incident la Casa Presei, nişte muncitori dăduseră foc unui depozit de sfoară. (...) Am ales o altă variantă. Să culegem electronic, pe primele calculatoare apărute în România. Nici nu ştiam foarte bine cum funcţionează. A căzut şi varianta asta. Ne-am dat seama că, oriunde am scoate hârtiile, Securitatea avea amprente cu defectele maşinilor de tipărit. Deci ne-ar fi găsit imediat. În final, maistrul a făcut rost de litere. Mi le trimitea prin paginile ziarelor apărute în ziua respectivă. Le lua dintr-un coş, erau litere folosite la alte ziare, litere pe care tipografii le lăsau deoparte. Am găsit un apartament în care să ne amplasăm tipografia şi am început”, își amintea Băcanu.

După ce au tipărit prima pagină, au discutat despre distribuție. Vorbiseră cu un meteorolog care să le pună la dispoziție un balon care, la 10.000 de metri, se spărgea și ”hârtiile s-ar fi împrăștiat ca niște manifeste”. La Pitești, discutaseră cu un doctor care urma să distribuie ziarul, fără să știe că era informator al Securității:

”În 24 ianuarie 1989, a venit la Bucureşti, insistând să-i arăt un exemplar, chiar în şpalt, pentru a-l prezenta prietenilor săi din Piteşti. I-am spus că ne întrerupem activitatea, pentru că ne-am dat seama că suntem urmăriţi de Securitate. La miezul nopţii, am fost arestaţi. Securitatea nu mai avea de ce să aştepte”, mai spunea Petre Mihai Băcanu, în mărturia sa, publicată în ”Cronica unui sfârșit de sistem. Analele Sighet”.
Băcanu: Ceaușescu a fost scos din minți că ziariștii, aduși la stadiul de activiști, pot scoate un ziar, cu litere aduse dintr-un loc unde și o muscă era supravegheată

Jurnalistul a fost arestat chiar în acea noapte, alături de ceilalți colegi cu care lucrase la ziarul ”România”. A fost informat că, pentru redactarea, tipărirea și difuzarea unei publicații clandestine cu conținut dușmănoș, urma să fie condamnat la închisoare între 15 și 20 de ani sau chiar pedeapsa cu moartea. ”La un moment dat, colonelul Gheorghe Burloi mi-a comunicat că mi s-a schimbat încadrarea. A făcut gestul pistolului cu degetul: N-am fost nici buimăcit, nici deznădăjduit. M-am gândit la colegii mei, bănuind că și lor anchetatorii le-au comunicat « noutatea»”.

 
Despre noaptea arestării, 16 ianuarie 1989, Băcanu a consemnat, în ”Analele Sighet”: ”În micul meu apartament din Pajura au năvălit 15 securişti. În aceeaşi noapte, în curtea Direcţiei a 6-a s-a „turnat“ un film – cum scoteam din portbagajul Daciei matriţa ziarului. Aveam să aflu mai târziu de la Burloi că filmul a ajuns chiar la „tovarăşul“. Citez din procesul verbal al percheziţiei, executată cu mare precizie de celebrul torţionar Marin Pârvulescu: „…au fost descoperite următoarele: … Una matriţă confecţionată din metal, cu ramă de 40×30 cm, prevăzută cu 4 (patru) perechi de prindere şi 4 (patru) şuruburi de fixare (câte două pe latură) a literelor care sunt dispuse pe două coloane de circa 27/19 cm, precum şi un dispozitiv de ataşat la matriţă, cu prindere sistem balamale, iar pentru rulare doi rulmenţi pe care se află inscripţionat Poland 6200 şi respectiv BM3-HP6-6200. Matriţa a fost împachetată într-o hârtie de ambalaj şi s-a aflat în portbagajul autoturismului“. Aceleaşi meticuloase descrieri şi despre plăcuţele zincate, celebrul Vingaloc, culegătorul de litere, cu nr. 890, pungile cu litere, sortate şi nesortate, şpalturi corectate şi necorectate”.

 

Mihai Creangă - fotografia de la arest, sursa: memorialsighet.ro

 

Mărturie Mihai Creangă:

,,Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (la Sighet, n.r.) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi. Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nici o clipă nu mi-am mai văzut colegii, nu aveam, evident, nici o ştire dinafară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie – era postul Crăciunului, fiind încă iarnă întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.

Ancheta. Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului „rău“, celălalt al anchetatorului „bun“; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci, erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta.”

Petre Mihai Băcanu: Am salvat onoarea jurnalismului și am dat o lecție presei obediente.


În anul 1988, un grup de jurnaliști români a sfidat dictatura ceaușistă, tipărind un ziar care își propunea să fie o alternativă la presa subordonată regimului comunist: ”fiecare să poată spune sincer ce dorește și ce gândește”. Aventura, deși planificată în detaliu, le-a atras ziariștilor arestarea și domiciliul forțat, după ce au fost trădați chiar de un membru al rețelei de distribuție a publicației.

Din închisoare, primul director al României Libere de după 1989 își amintește ”torturile medievale de o cruzime extrasă din experimentul Piteşti” și ”răcnetele celor torturați”. Povestea chiar că a rămas fără voce din cauză că a stat jumătate de an singur în celulă: ”Singura fiinţă cu care am împărţit celula a fost un păianjen, asta când şobolanii nu reuşeau să iasă din apa unei toalete de tip turcesc. Ca să-mi treacă timpul, am început să număr. Uneori mă trezeam reluând numărătoarea – 701, 702, 703”.

”Ceauşescu a fost scos din minţi când a aflat de „trădarea“ presei. Nu s-a gândit niciodată că ziariştii, aduşi la stadiul de activişti, pot scoate un ziar, chiar cu litere luate dintr-un loc unde şi o muscă era monitorizată, unde totul era supravegheat ca o pânză de păianjen”, sublinia Băcanu, în mărturia sa.

Rememorând lunile petrecute în închisoarea din Calea Rahovei și aventurile prin care a trecut pentru publicarea ziarului ”România”, Petre Mihai Băcanu a concluzionat că, deși sunt ”bagatelizate disidenţa şi împotrivirea, trăiesc doar mica bucurie că am salvat onoarea presei şi că am dat o lecţie unei prese obediente. Doream, cu adevărat, să dăm un licăr de speranţă”.

România liberă a fost tot timpul un ziar mai liberal, ca să zic aşa. Cel puţin cât se putea în comunism. De exemplu, dacă se dădea pricaz să se publice şapte coloane cu Ceauşescu, România liberă dădea pe şapte coloane, iar în rest mai apărea şi altceva. Dar celelalte ziare dădeau câte o pagină cu subiectul respectiv. Schimbarea la România liberă a fost mai uşoară. Fuseseră câţiva comunişti înrăiţi, dar care erau marginalizaţi. Eu am ieşit din închisoare în 22 decembrie, iar pe 23 decembrie m-am apucat de treabă. .... citește mai departe aici ...​


În 22 decembrie 1989, Petre Mihai Băcanu a fost eliberat. ”Faceți-vă bagajele. Din clipa asta, domnule Băcanu, cred că o să scrieți tot ce vreți”. Acestea sunt cuvintele pe care gardienii i le-au spus jurnalistului în ziua în care Ceaușescu fugea în elicopter din București, iar regimul comunist pica.

Prima oprire a lui Băcanu a fost la Televiziunea Română. Colegii și familia s-au bucurat să-l vadă în viață, pentru că se auzeau zvonuri că fusese omorât. 

”Stimați telespectatori și concetățeni, emoțiile mele sunt extraordinar de puternice. Acum două ore, când am ieșit din închisoare, primul gest pe care l-am făcut a fost să sărut pământul românesc. Poate voi mai avea ocazia să vă povestesc câte ceva. Scum, tot ce vă rog este să aveți înțelegere față de toate cele care se întâmplă în țara noastră. Să se acționeze cu calm. Pentru ceea ce am luptat noi, iată că s-a realizat. În linii mari, am fost arestat acum un an de zile. Am scos un ziar care s-a numit ”România ”. Vă mulțumesc”, a sunat prima declarație televizată a lui Băcanu, la Televiziunea Română, în 22 decembrie 1989. 

Comentarii