-2.6 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiPrimarul orașului Anina, revocat din funcție. S-a aflat în incompatibilitate timp de...

Primarul orașului Anina, revocat din funcție. S-a aflat în incompatibilitate timp de doi ani

„Prefectul Cristian Gâfu a emis în data de 10 mai 2021 Ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al oraşului Anina, judeţul Caraş-Severin, al domnului Românu Gheorghe, ca urmare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1631 din 17.03.2021, definitivă, cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul Românu Gheorghe în perioada 20.06.2012-03.07.2014″, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Caraş-Severin.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că primarul Gheorghe Românu s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece, în perioada menţionată, a deţinut simultan atât funcţia de primar al oraşului Anina, cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului „Mathias Hammer” din localitate.

Gheorghe Românu a contestat în instanţă raportul de evaluare al ANI, însă Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată, prin Sentinţa civilă nr. 3589/10.10.2017, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1631 din 17.03.2021.

„Agenţia Naţională de Integritate a transmis Instituţiei Prefectului-Judeţul Caraş-Severin o adresă prin care a comunicat faptul că raportul de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat primarul Românu Gheorghe a rămas definitiv.

De asemenea, ANI a solicitat Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin „să declanşeze procedurile disciplinare faţă de primarul Românu Gheorghe, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, să comunice măsurile dispuse la finalizarea procedurii disciplinare, precum şi dacă, după emiterea actului administrativ prin care s-a dispus aplicarea măsurilor disciplinare, persoana sancţionată a formulat contestaţie”, se precizează în comunicat.

Totodată, Prefectura Caraş-Severin a solicitat un punct de vedere Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu privire la emiterea ordinului prefectului privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al oraşului Anina, iar răspunsul MAI a fost afirmativ.

Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios-administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

Cele mai citite

Biden se laudă pe final de mandat. SUA e lider în „competiția internațională”

Președintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activității administrației sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt în prezent lider în 'competiția...

Israelul a interceptat un proiectil lansat din Yemen

Armata israeliană a anunțat luni că a interceptat un proiectil lansat din Yemen înainte ca acesta să intre pe teritoriul israelian, potrivit barrons.com. 'Un proiectil...

Mii de susținători ai fostului președinte Evo Morales au ajuns în capitala Boliviei, La Paz

Mai multe mii de susținători ai fostului președinte bolivian Evo Morales, care au început vineri un marș pentru a protesta față de criza economică...
Ultima oră
Pe aceeași temă