UPDATE. ”În anaul 2009 s-a aprobat ordonanţa 54 în condiţiile în care consumul de gaze scăzuse foarte mult. Decizia mea este de a pune toate informaţiile pe care le am, pe care le ştiu, la dispoziţia DIICOT pentru demonstrarea nevinovăţiei mele în acest caz” a declarat Adrian Videanu”.
”Dacă pe timpul verii nu există un consumator important, gazul trebuie consumat. Iarna nu există un vârf al consumului. În anul 2009 s-a importat o cantitate foarte mică de gaz şi nu de către Romgaz ci de către ceilalţi importatori din România. Am reuşit cu greu să trecem peste această criză”.
CITIŢI ŞI: Varujan Vosganian: Un ministru nu trebuie să ceară voie Parchetului pentru a lua o măsură economică.
–
”Am considerat că este de datoria mea să prezint Guvernului continuarea acestui set de politici. Guvernul a luat decizia continuării acordării discountului”, a declarat Videanu. Acesta a subliniat că era de datoria lui să prezinte Guvernului continuarea acelei politici de aplicare a discounturilor.
La nivelul Guvernului şi Ministerului nu s-a discutat de nicio companie care să beneficieze de acest memorandum, reglementările erau pentru „toţi consumatorii care în sensul legii erau consideraţi interuptibili”..
Sunt 17 societăţi care au beneficiat de aceste prevederi legale.
”Romgazul a avut profit din 2007 până în 2010”.
–
”Pe subiectul în speţă am iniţiat două memorandumuri”.
”Am fost învestiţi în decembrie 2008 şi în ianuarie 2009, principala preocupare a reprezentat-o conservarea locurilor de muncă la nivel naţional. În anul 2009 au fost numai dpuă domenii cu creştere economică”.
–-
”În timpul mandatului meu decizia a fost la nivel de Guvern din care a făcut parte şi actualul prim-ministru”.
”În cazul meu a fost la nivel de propunere pentru că în timpul mandatului meu decizia a fost la nivel de Guvern”, a declarat Videanu.
Adriean Videanu a susţinut luni o conferinţă de presă supă acuzaţiile de subminare a economiei, aduse de DIICOT.