4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportTeodor Baconschi a demisionat din PDL

Teodor Baconschi a demisionat din PDL

UPDATE. În finalul scrisorii, Teodor Baconschi precizează că pleacă din PDL „fără urmă de resentiment”, fiind convins că partidul îşi va urma „drumul indicat” de şeful PDL Vasile Blaga transmite Mediafax.

Gestul lui Baconschi vine în contextul în care conducerea PDL va discuta, luni, despre viitorul în formaţiune al celor care critică deciziile partidului, cei vizaţi fiind şi Cristian Preda şi Theodor Paleologu, rămânând de văzut dacă se va lua sau nu o decizie în cazul acestora.

Vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu declara, marţi, că va propune în şedinţa din 3 iunie a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu, pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spunea, joi, că există „colegi din partid” care atacă PDL folosind „aceeaşi retorică la fel ca USL”, adăugând că aceste cazuri vor fi discutate în structurile formaţiunii, însă nu a dorit să spună numele celor care vor fi în discuţie sau posibilele sancţiuni.

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat, săptămâna trecută, din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei. „Stimate domnule preşedinte al PDL, Domnule Vasile Blaga, prin prezenta vă solicit să înregistraţi demisia mea din calitatea de membru al PDL. Am înţeles că este în discuţie o propunere de excludere a mea din partid, propunere care nu a fost respinsă public de conducere. Prefer să nu îi pun pe colegii din PDL în situaţia unui conflict de loialitate: să ridice mâna împotriva voinţei conducerii sau să ridice mâna împotriva unui coleg căruia nu au ce-i reproşa”, scria Funeriu.

_ _ _ _ _

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi şi-a anunţat demisia din PDL, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui partidului, Vasile Blaga, în care reproşează, printre altele, că reformiştii din PDL n-au fost niciodată sprjiiniţi şi acceptaţi de conducerea formaţiunii, transmite Mediafax.

Teodor Baconschi susţine, în scrisoarea adresată, duminică, liderului PDL, Vasile Blaga, că mesajul său către acesta „notifică” demisia din partid, el amintind că a intrat în PDL, convins că democrat-liberalii, alături de preşedintele Traian Băsescu, va reforma statul şi va promova politici de dreapta.

„Prezentul mesaj vă notifică demisia mea din PDL. Am intrat în partid ca ministru de Externe tehnocrat, convins că – alături de preşedintele Traian Băsescu – PDL îşi poate asuma misiunea de a reforma statul şi de a promova politici de dreapta capabile să dezvolte economia românească. Sunteţi la curent cu activitatea mea: pe lângă prestaţia ministerială, în vârf de criză internă şi internaţională, am creeat Fundaţia Creştin Democrată, cu scopul de a consolida dimensiunea doctrinară a PDL şi dialogul cu societatea civilă. Am promovat de asemenea proiectul Legii votului prin corespondenţă, pentru ca românii din diaspora să se simtă parte a naţiunii”, susţine Baconschi în scrisoarea adresată lui Vasile Blaga.

În acelaşi document, Baconschi afirmă că nu a ezitat să apere Guvernul Boc în perioade foarte dificile, când „mulţi lideri ai PDL preferau să stea deoparte, în timp ce alţii părăseau partidul, trecând la USL”.

„Vă reamintesc şi faptul că am susţinut, după puterile mele, atât campania pentru alegerile locale, cât şi campania pentru parlamentare: trimis să candidez la Iaşi, în plin fief USL, am obţinut 21 la sută din voturile exprimate în colegiul senatorial 4, depăşind media pe ţară adjudecată de ARD”, adaugă Teodor Baconschi.

Totodată, el reproşează conducerii PDL că semnatarii moţiunii Reformiştii, propuşi pentru excludere din PDL, nu au fost niciodată sprijiniţi şi acceptaţi cu adevărat în partid.

„Conducerea actuală consideră că prezenţa lor în PDL este inutilă sau chiar dăunătoare. Dar chiar mesajele domniei voastre, transmise prin presă, mă pun într-o situaţie inacceptabilă: pe de o parte, aţi recurs la o formulă imprecativă, sperând că «se va alege praful şi pulberea de cei care pleacă din PDL». Pe de altă parte, într-un ultim acces de eleganţă, mi-aţi recomandat – de la Cluj – să «fac ciocul mic». Nu cred că acest gen de limbaj trebuie să caracterizeze conlucrarea dintre membrii unei formaţiuni politice democratice, în România europeană”, adaugă Baconschi.
În finalul scrisorii, Teodor Baconschi precizează că pleacă din PDL „fără urmă de resentiment”, fiind convins că partidul îşi va urma „drumul indicat” de şeful PDL Vasile Blaga.

Cele mai citite

Începe modernizarea liniei feroviare Roman-Iași-Frontieră. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis Acordul de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iași-Frontieră”. Proiectul, derulat de CFR, vizează reabilitarea...

Totul despre Biroul de credit și scorul de credit. Cum să îți îmbunătățești relația cu instituțiile de creditare

Nu de puține ori se întâmplă să te afli în situația în care ai nevoie o soluție de creditare rapidă, neprevăzutul fiind deja un...

Începe modernizarea liniei feroviare Roman-Iași-Frontieră. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis Acordul de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iași-Frontieră”. Proiectul, derulat de CFR, vizează reabilitarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă