2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportScutaru: Tăriceanu se visează preşedinte. Nu reprezintă pe nimeni

Scutaru: Tăriceanu se visează preşedinte. Nu reprezintă pe nimeni

Călin Popescu Tăriceanu s-a reprezentat pe el şi atât, când s-a întâlnit cu Victor Ponta, a declarat liderul deputaţilor PNL, George Scutaru. Acesta a declarat că regretă că Tăriceanu se pretează la aşa ceva pentru postul de preşedinte al României şi că, dacă se va propune excluderea lui din PNL, va vota favorabil, informează Mediafax.

„Suntem în situaţia în care PNL nu vrea să treacă strada şi domnul Tăriceanu şi domnul Ponta ne iau cu forţa de mână. Am luat o decizie, regret că Tăriceanu se transformă într-un fel de Cătălin Ivan, adică un purtător de cuvânt al PSD”, a afirmat Scutaru, întrebat în legătură cu întâlnirea dintre Tăriceanu şi Ponta.

El a spus că nu crede că se va ajunge în situaţia excluderii lui Tăriceanu din PNL, dar, dacă partidul va considera şi se va propune acest lucru, va vota favorabil. „Eu sunt unul dintre cei care au stat alături de Călin Popescu Tăriceanu la Congres, am fost printre ultimii care au rămas lângă el şi, personal, trăiesc astăzi o mare dezamăgire în privinţa lui Tăriceanu. Nu cred că se pune problema de excludere, dar, practic pentru mulţi liberali Călin Popescu Tăriceanu s-a autoexclus”, a adăugat Scutaru.

„Dacă partidul va considera lucrul acesta, eu personal voi vota pentru această propunere, dacă va exista o asemnea propunere, mi se pare descalificant pentru un om cum este Călin Popescu Tăriceanu să se preteze să fie unealta lui Victor Ponta de a distruge PNL”, a mai spus Scutaru, răspunzând la o întrebare privind excluderea lui Tăriceanu din PNL.

El a opinat că Tăriceanu a negociat cu Ponta, nefiind mandatat de nimeni, în scopul de a ajunge preşedinte al României. „Domnul Tăriceanu şi-a enumerat funcţiile pe care le-a deţinut în stat. Înţeleg că din păcate îi mai lipseşte una: cea de preşedinte al României. Regret că se pretează la aşa ceva pentru a deveni preşedinte al României şi pentru a asigura o viaţă liniştită la Palatul Victoria a lui Ponta”, a spus Scutaru.

„Cine l-a pus pe dânsul să negocieze în numele PNL? Nimeni”, a adăugat Scutaru, arătând că Tăriceanu se reprezintă pe el şi atât. El a mai arătat că nu crede că se va ajunge la ruperea PNL şi că, deşi vor exista presiuni, niciun preşedinte de organizaţie nu va da curs acestui lucru, dar ar putea pleca unii parlamentari.

„Poate vor fi unii care vor pleca, nu exclud lucrul acesta, s-a mai întâmplat şi în 2009-2010 când au plecat unii la UNPR. PNL rămâne un partid puternic chiar dacă suntem în opoziţie şi vom dovedi. Nu cred că vor fi foarte foarte mulţi parlamentari care vor pleca şi vor ceda presiunilor”, a mai spus Scutaru.

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost marţi la Guvern, pentru a discuta cu liderul PSD, premierul Victor Ponta despre păstrarea USL. Înaintea acestei discuţii, într-o conferinţă de presă, Tăriceanu a lansat un apel către liderul PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei luate marţi şi să revină în USL.

Cele mai citite

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul...

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul...
Ultima oră
Pe aceeași temă