7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportRasmussen şi Corlăţean au discutat despre contribuţia României la operaţiunile NATO

Rasmussen şi Corlăţean au discutat despre contribuţia României la operaţiunile NATO

Secretatul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a discutat cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, despre priorităţile NATO, participarea românească la operaţiunile conduse de Alianţă, problematica regională, parteneriatele NATO şi dezvoltarea capacităţii antirachetă a Organizaţiei, informează Mediafax.

MAE aminteşte, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, că vizita secretarului general al NATO la Bucureşti are loc la mai puţin de o lună după reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele NATO, de la 23 aprilie 2013, şi „reflectă importanţa şi profilul distinct al României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”.

„În cadrul întrevederii, cei doi înalţi oficiali au trecut în revistă o serie de priorităţi aflate pe agenda NATO. Secretarul general NATO a mulţumit României pentru contribuţia sa politică şi militară în cadrul Alianţei, în general, cu o referire specială la participarea românească la operaţiunile conduse de NATO. El a reiterat satisfacţia pentru cooptarea în conducerea Alianţei, în calitate de Asistent al secretarului general pentru riscuri de securitate emergente, a actualului reprezentant permanent al României la NATO, Sorin Ducaru. Şeful diplomaţiei române a reconfirmat angajamentul României faţă de participarea la operaţiunile aliate. El a evocat calendarul NATO de retragere din Afganistan şi a reafirmat disponibilitatea ţării noastre de a contribui la securitatea şi dezvoltarea acestei ţări şi după 2014”, precizează MAE.

Au fost abordate aspecte ale problematicii regionale, din zone adiacente Alianţei, cu accent pe Balcanii de Vest, vecinătatea estică, regiunea Mării Negre şi Caucazul de Sud. Ministrul Corlăţean a subliniat necesitatea menţinerii atenţiei NATO faţă de vecinătatea estică şi regiunea Mării Negre, odată cu sprijinul României faţă de politica NATO „a uşilor deschise”, secretarul general exprimând susţinere pentru politica de lărgire a Alianţei, se arată în comunicatul MAE.

„Şeful diplomaţiei române a evocat, pe acest fond, dialogul informal trilateral România-Polonia-Turcia şi susţinerea – pe linia abordărilor şi principiilor stabilite de Alianţa Nord-Atlantică – pe care cele trei ţări aliate o manifestă, ca şi alte state membre NATO, faţă de parcursul euro-atlantic al statelor aspirante la aderare. În acest sens, a evocat recenta reuniune, în marja reuniunii ministeriale NATO din aprilie, a Trilateralei cu cei patru candidaţi la aderare, Bosnia-Herţegovina, Georgia, Muntenegru, Macedonia”, se arată în comunicatul MAE.

Citeşte şi România ar putea desemna viitorul secretar general al NATO

Ministerul subliniază că ministrul Corlăţean a reiterat susţinerea pentru dezvoltarea, în continuare, a parteneriatelor NATO, ca dimensiune strategică a abordării cuprinzătoare aliate, inclusiv în domeniul securităţii.

„A evocat mandatele de Ambasade Punct de Contact NATO, deţinute de misiunile diplomatice ale României la Baku şi Tbilisi, context în care acestea sprijină cooperarea NATO cu Azerbaidjanul şi Georgia, odată cu creşterea nivelului de cunoaştere publică în aceste ţări a politicilor şi obiectivelor Alianţei. Cei doi înalţi oficiali au discutat evoluţiile din Balcanii de Vest şi Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova şi Caucazul de Sud, subliniind necesitatea dezvoltării parteneriatelor Alianţei cu aceste state. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat, de asemenea, sprijinul constant şi contribuţia ţării noastre la dezvoltarea capacităţii antirachetă a NATO, prin intermediul Bazei de la Deveselu şi al cooperării cu SUA, în acest domeniu. Secretarul general Anders Fogh Rasmussen a exprimat aprecierea faţă de aportul concret al României la dezvoltarea arhitecturii aliate de apărare împotriva rachetelor balistice”, se mai arată în comunicatul MAE.

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Andrea Mandorlini, aproape de o revenire spectaculoasă în Serie A!

Fostul antrenor al CFR Cluj ar putea prelua banca tehnică a echipei Hellas Verona, în contextul presiunii uriașe asupra actualului antrenor, Paolo Zanetti. Mandorlini, favorit...

Papa Francisc denunță „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-un discurs de la Vatican

Papa Francisc a condamnat luni, la Vatican, „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-o critică indirectă asupra politicii Israelului, la o săptămână după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă