Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că raportul Comisiei Europene privind MCV reprezintă „un vot de blam” din partea UE „din cauza regimului Ponta – Antonescu” şi „stabileşte fără dubiu” că guvernul Ponta „a atacat instituţiile democratice ale ţării şi independenţa justiţiei”, potrivit Mediafax.
„Trăim astăzi cea mai neagră zi din istoria de 22 de ani a democraţiei româneşti. Trebuia să fie o zi fericită când Mecanismul de control şi verificare lua sfârşit pentru România. Astăzi se încheia o perioadă de monitorizare a României de cinci ani şi treceam într-o nouă etapă de cooperare instituţională europeană. Din păcate, raportul Comisiei Europene stabileşte fără dubiu că guvernul condus de Victor Ponta a atacat şi a slăbit instituţiile democratice ale ţării şi independenţa justiţiei”, a spus Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă.
În opinia lui Vasile Blaga, raportul „condamnă clar atacurile în serie lansate de guvernul Ponta asupra justiţiei şi instituţiilor statului de drept în doar două luni de guvernare”.
Vasile Blaga a precizat că în raport Comisia Europeană notează că justiţia a făcut progrese însemnate şi şi-a consolidat independenţa până la instalarea guvernului Ponta, dar că după instalarea actualului guvern raportul constată „presiuni împotriva justiţiei şi cere guvernului Ponta să ia măsuri imediate pentru îndepărtarea abuzurilor”.
„Singurul responsabil pentru situaţia în care a fost adusă România este guvernul Ponta, care numai în două luni a călcat statul de drept în picioare”, a susţinut Vasile Blaga, arătând că USL şi guvernul Ponta trebuie să-şi asume răspunderea „pentru atacul la democraţie care, aşa cum a spus preşedintele Barosso, a zdruncinat încrederea Comisiei Europene”.
Vasile Blaga a mai spus că în ziua în care Comisia Europeană a trimis acest raport extrem de critic la adresa guvernului Ponta şi a cerut anularea deciziilor „ilegale” care „au pus în pericol” statul de drept, majoritatea parlamentară a USL a continuat să încalce legea şi să comită noi abuzuri.
Blaga a criticat majoritatea USL pentru că „a folosit sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru a modifica din nou ilegal şi în timpul jocului regulile”, prelungind cu patru ore programul de votare din ziua referendumului.
„Îngrijorarea UE poate duce la restrângerea dreptului la liberă ciruclaţie şi de muncă şi îi poate lăsa pe agricultorii români fără subvenţii. Guvernul Ponta compromite viitorul european al României”, a mai spus Blaga.