Victor Ponta a făcut, marţi, un apel către PNL pentru salvarea USL şi continuarea guvernării în aceeaşi formulă. Mai mult, premierul a anunţat că este dispus să-i numească în funcţii pe liberalii propuşi de antonscu şi că va fi deschis dialogului până în ultimul moment.
”Este de datoria mea să fac încă un apel înainte de şedinţa politică a PNL către colegii mei liberali, un apel de a salva proiectul USL, de a contiua să guvernăm împreună şi să aducem la îndeplinire obiectivele pentru care am fost votaţi. Sper ca partenerii mei să lase deoparte orice orgoliu personal şi de partid pentru unul dintre cele mai mari proiecte ale României”, a declarat Victor Ponta, marţi seara, înainte de şedinţa PNL.
”Cred că în această seară sau mâine sau oricând, decizia de desfinţare a USL este o decizie greşită”.
”Obligaţia noastră faţă de alegători este să rămânem împreună. Avem obiective în faţă. Traian Băsescu şi regimul său există încă”.
”Până în ultimul moment voi fi deschis dialogului. Am guvernat bine, dar victoria noastră nu este finalizată”.
”Propaganda regimului Băsescu care vorbeşte de proiecte controversate, amnistie, lucruri care sa afecteze justiţia, e doar o propagandă”.
”Da, vreau să-i numesc în funcţie pe miniştrii propuşi de PNL şi da, vreau să lucrez cu domnul Iohannis. Nu vom revendica nicio funcţie a PNL pentru PSD. Domnul Constantin a renunţat la funcţia de vicepremier”.
”Orice se va decide azi, mâna întinsă către partenerii liberali rămâne în continuare valabilă. Sper să găsim în continuare soluţiile cele mai bune”, a mai declarat Ponta.
Delegaţia Permanentă a PNL este aşteptată să discute, marţi seară, situaţia din USL. Liderii partidului au vehiculat retragerea miniştrilor liberali din Guvern.