1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSportPonta a semnat primul plângerea penală împotriva lui Băsescu

Ponta a semnat primul plângerea penală împotriva lui Băsescu

Plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu a fost redactată, iar premierul Victor Ponta a fost primul care a semnat documentul, relatează Mediafax. Plângerea va fi depusă, în cursul zilei, la Parchet.

Întrebat de jurnalişti de ce vicepremierul Kelemen Hunor nu a semnat cererea, potrivit propriilor afirmaţii, premierului Victor Ponta a răspuns: "Nu ştiu, o să vedem". "Eu ştiu că am semnat-o eu, mai departe o să vedeţi", a adăugat Ponta.

Totodată, jurnaliştii i-au transmis premierului şi faptul că mai mulţi social-democraţi şi-au manifestat reticenţa în ceea ce priveşte semnarea plângerii penale, aceştia invocând faptul că ar fi cu toţii chemaţi la audieri, ceea ce ar îngreuna foarte mult procedurile judiciare. "Cred sincer că putem să explicăm tuturor că nu eşti chemat la audieri neapărat dacă sesizezi un lucru. Dacă suntem chemaţi, eu mă duc să spun ce v-am spus şi dumneavostră. Nu am o problemă să mă duc să susţin atunci când cred că se încalcă legea şi când cred că legea trebuie restabilită. Am semnat şi cred că am făcut bine", a adăugat Ponta.

Cei doi au făcut declaraţiile după reuniunea grupurilor PSD.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea precizează, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Cele mai citite

Scandal în Premier League! Decizie controversată după o lovitură aplicată lui Marc Cucurella

Marc Cucurella, fundașul stânga al echipei Chelsea, a fost lovit în gât de David Brooks de la Bournemouth, însă arbitrul a ales să acorde...

Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului! Probleme cu viza pentru Dubai

Atacantul camerunez Clinton N'Jie nu a participat la cantonamentul din Dubai al Rapidului, fiind nevoit să se antreneze cu echipa U17, după ce nu...

PSG l-a pus pe listă pe Radu Drăgușin! Suma colosală pregătită de francezi

PSG și-a îndreptat atenția către fundașul român Radu Drăgușin, jucător la Tottenham, considerându-l o țintă prioritară pentru consolidarea apărării echipei. La doar 22 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă