Organizaţia de Tineret a PSD va lansa o petiţie online prin care se va solicita preşedintelui Traian Băsescu retragerea Ordinului Naţional ‘Steaua României’, deţinut de europarlamentarul Laszlo Tokes. Motivul: declaraţiile „antinaţionale” făcute de Tokes în timpul lucrărilor Universităţii de Vară ‘Balvanyos’ din data de 27 iulie.
„La iniţiativa preşedintelui TSD, Nicolae Bănicioiu, tinerii social-democraţi vor lansa o petiţie online prin care se va solicita preşedintelui Traian Băsescu retragerea Ordinului Naţional ‘Steaua României’ europarlamentarului Laszlo Tokes, ca urmare a declaraţiilor antinaţionale făcute de acesta la lucrările Universităţii de Vară ‘Balvanyos’ din data de 27 iulie. TSD consideră că Steaua României este cea mai veche decoraţie naţională şi un simbol al curajului poporului român, iar declaraţiile extremiste ale domnului Tokes arată că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale necesare ca acesta să-şi păstreze distincţia”, se arată într-un comunicat de presă al TSD remis sâmbătă Agerpres.
Citiţi şi Reacţia preşedintelui la solicitarea premierului privind retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes