7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportOrdinul Steaua României, convocat la Cotroceni

Ordinul Steaua României, convocat la Cotroceni

Întrunirea membrilor ordinului Steaua României va avea loc la Cotroceni, pe 19 septembrie. Motivul este retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes.

„Cancelaria Ordinelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale invită membrii Ordinului Naţional «Steaua României» la Adunarea Generală pentru alegerea Consiliului de Onoare al ordinului”, se arată într-un anunţ al Cancelariei Ordinelor din cadrul Administraţiei prezidenţiale, remis Mediafax.

Săptămâna trecută, europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional „Steaua României”, a solicitat public retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând „fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României”.

CITIŢI ŞI: PRESIUNILE pentru retragerea decoraţiei lui Tokes continuă. Cine se alătură cererii lui Creţu

Corina Creţu a adresat, în acest sens, un mesaj membrilor Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”.

„Stimaţi membri ai Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României», în baza Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, având în vedere dispoziţiile Literei b) a Articolului 52 prevăzută în cadrul acesteia, solicit public retragerea Ordinului «Steaua României» acordat domnului Laszlo Tokes la data de 14 decembrie 2009, pentru fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României, care au adus prejudicii României ca stat, precum şi tuturor cetăţenilor români care dezavuează poziţiile extremiste şi contrare convieţuirii inter-etnice”, se arăta în mesajul Corinei Creţu.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Corina Creţu cere retragerea Ordinului „Steaua României” lui Tokes. De ce solicitarea ei are mai multe şanse decât a lui Ponta

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

Ulterior, premierul Ponta i-a cerut preşedintelui declanşarea procedurilor pentru retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Tokes, însă şeful statului i-a răspuns că a da curs cererii şefului Guvernului ar însemna încălcarea legii şi menţiona că doar membrii Ordinului pot, potrivit legii, să ceară retragerea decoraţiei acordate unui membru. Premierul Victor Ponta a declarat apoi că este dezamăgit de reacţia Administraţiei Prezidenţiale în ceea ce priveşte propunerea sa de retragere a Ordinului „Steaua României” lui Laszlo Tokes şi a apreciat că motivul invocat de Preşedinţie pentru refuz reprezintă doar un „subterfugiu”.

Pe de altă parte, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept „grave” şi „neadevărate” acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susţinând că afirmaţiile sale au fost „denaturate într-o manieră inimaginabilă”.

El a susţinut că în data de 27 iulie, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, s-a referit la o autonomie funcţională şi apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmaţiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia şi Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieşite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.

„Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (…) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor ţări, inclusiv al maghiarilor din România”, a explicat Tokes.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie.

Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.

Corina Creţu a fost decorată de către fostul preşedinte Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler în noiembrie 2002, pe vremea când actualul europarlamentar PSD era consilier prezidenţial.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă