-1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSportBăsescu şi Ponta nu au discutat reprezentarea la UE, cei doi vor...

Băsescu şi Ponta nu au discutat reprezentarea la UE, cei doi vor avea o nouă întâlnire

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au discutat despre negocierile cu FMI, bugetul pe 2013, fonduri europene şi MCV, dar fără să abordeze şi problema reprezentării României la viitorul Consiliu European, cei doi urmând să aibă o nouă discuţie după ce Ponta va merge la Bruxelles, potrivit Mediafax.

Ponta se va afla la Bruxelles pe 13 noiembrie, pentru o întâlnire cu prim-miniştrii din statele UE membre ale grupului „Prietenii coeziunii”.

Discuţia de miercuri de la Palatul Cotroceni a vizat în principal negocierile din aceste zile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, nivelul absorbţiei fondurilor europene, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie (MCV) şi „probleme generale” legate de bugetul pentru anul viitor, dar fără să fie abordată şi problema reprezentării României la următorul Consiliu European, au declarat surse participante la discuţie.

„Nu s-a discutat şi despre nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu European. Preşedintele şi premierul vor avea o nouă discuţie după ce şeful Guvernului se întoarce de la Bruxelles, în care se va discuta mult mai concret şi despre bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020”, au arătat sursele citate.

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu premierul Victor Ponta a durat aproape o oră.

Citeşte şi: Ponta, după întâlnirea cu Traian Băsescu: Am purtat o discuţie seriosă, tehnică şi instituţională

ÎNTÂLNIRE Ponta-Băsescu pentru o discuţie privind obligaţiile externe ale României. Guvernul, chemat la Cotroceni pentru CONSULTĂRI

Cele mai citite

Portul Constanța: Sistem inovator de acostare cu geamanduri

Sistemul permite operarea în siguranță a navelor de până la 70.000 TDW, inclusiv a celor de tip Panamax Un sistem modern de acostare cu geamanduri...

Reguli stricte la Iași. Fără aparate de aer condiționat și sârme cu rufe pe fațadele clădirilor

Primăria din Iași a lansat în dezbatere publică un ghid de estetică urbană care introduce reguli stricte pentru proprietarii de clădiri, cu scopul de...

Portul Constanța: Sistem inovator de acostare cu geamanduri

Sistemul permite operarea în siguranță a navelor de până la 70.000 TDW, inclusiv a celor de tip Panamax Un sistem modern de acostare cu geamanduri...
Ultima oră
Pe aceeași temă