25 C
București
joi, 12 iunie 2025
AcasăSportBăsescu şi Ponta nu au discutat reprezentarea la UE, cei doi vor...

Băsescu şi Ponta nu au discutat reprezentarea la UE, cei doi vor avea o nouă întâlnire

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au discutat despre negocierile cu FMI, bugetul pe 2013, fonduri europene şi MCV, dar fără să abordeze şi problema reprezentării României la viitorul Consiliu European, cei doi urmând să aibă o nouă discuţie după ce Ponta va merge la Bruxelles, potrivit Mediafax.

Ponta se va afla la Bruxelles pe 13 noiembrie, pentru o întâlnire cu prim-miniştrii din statele UE membre ale grupului „Prietenii coeziunii”.

Discuţia de miercuri de la Palatul Cotroceni a vizat în principal negocierile din aceste zile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, nivelul absorbţiei fondurilor europene, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie (MCV) şi „probleme generale” legate de bugetul pentru anul viitor, dar fără să fie abordată şi problema reprezentării României la următorul Consiliu European, au declarat surse participante la discuţie.

„Nu s-a discutat şi despre nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu European. Preşedintele şi premierul vor avea o nouă discuţie după ce şeful Guvernului se întoarce de la Bruxelles, în care se va discuta mult mai concret şi despre bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020”, au arătat sursele citate.

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu premierul Victor Ponta a durat aproape o oră.

Citeşte şi: Ponta, după întâlnirea cu Traian Băsescu: Am purtat o discuţie seriosă, tehnică şi instituţională

ÎNTÂLNIRE Ponta-Băsescu pentru o discuţie privind obligaţiile externe ale României. Guvernul, chemat la Cotroceni pentru CONSULTĂRI

Cele mai citite

Președintele CJ Harghita acuză firma care lucrează la Praid că a crescut salinitatea în râul Târnava Mică

Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, susține că firma care lucrează la Praid pentru devierea pârâului Corund a efectuat lucrări care au dus la...

Rețeta evaziunii în catering: firme din București și Iași, suspectate de prejudicii fiscale de milioane

În evidențele contabile au fost înregistrate cheltuieli false, în special pentru achiziții de combustibili care nu au existat în realitate Două companii din domeniul distribuției...

Rețea de trafic de droguri destructurată în Galați și Vrancea: Peste 100 de persoane, audiate în urma a zeci de percheziții

O amplă acțiune de combatere a traficului de droguri a fost desfășurată de procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate în județele...
Ultima oră
Pe aceeași temă