3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportBăsescu discută cu liderii BNS probleme legate de agricultură şi domeniul energetic

Băsescu discută cu liderii BNS probleme legate de agricultură şi domeniul energetic

Preşedintele Traian Băsescu a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a BNS condusă de Dumitru Costin, cu care discută probleme legate de agricultură şi domeniul energetic. Sindicaliştii i-au prezentat şefului statului documente cu soluţii pentru aceste sectoare, relatează Mediafax.

La discuţii participă şi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi secretarul de stat în Ministerul Economiei Karoly Borbely.

„Din discuţia anterioară cu domnul Dumitru Costin am înţeles că vreţi să avem o discuţie pe probleme de energie şi de agricultură. L-am invitat, pentru agricultură, pe domnul ministru (Valeriu Tabără – n.r.), pentru energie pe domnul secretar de stat (Karoly Borbely – secretar de stat în Ministerul Economiei – n.r.), ca să existe şi competenţă, nu numai discuţie pur şi simplu”, a spus la începutul întrevederii preşedintele Traian Băsescu.

La rândul său, liderul BNS, Dumitru Costin, i-a mulţumit şefului statului pentru „oportunitatea de a prezenta propunerile şi opţiunile” BNS pentru cele două domenii.

„În opinia noastră sunt două domenii cheie, două domenii de interes strategic în România, pentru că atât sectorul energetic, cât şi economia rurală, îmi permit să folosesc o sintagmă mai amplă, sunt domenii de maxim interes. Având în vedere calitatea dumneavostră de preşedinte al României, dar şi de preşedinte al CSAT, dorim să vă prezentăm câteva propuneri concrete, câteva soluţii, care ar trebui puse în aplicare în perioada următoare, pentru că timpul trece şi ratăm câteva oportunităţi. Orice amânare, care din păcate a devenit sport naţional, în luarea unor decizii costă. Costă economia naţională, costă populaţia, costă mediul de afaceri„, a afirmat Costin.

El a mai spus că reprezentanţii BNS au pregătit trei documente, primul vizând o evaluare pe care BNS a făcut-o asupra proiectului de strategie energetică a României 2011-2035, în material fiind subliniate elementele care, în opinia liderilor BNS, lipsesc sau care trebuiesc clarificate.

„Un al doilea subiect pe zona energetică este cel care vizează asamblarea politicilor energetice cu cele de mediu şi, nu în ultimul rând, un subiect extrem de sensibil pe care noi l-am anticipat de ceva vreme, am început anul trecut, în primul trimestru, un grup de lucru care a reuşit să finalizeze o strategie referitoare la modernizarea sistemului de termoficare din România pentru că ştiam că se risipesc resurse. Ultimul subiect este legat de piaţa de energie şi reglementări. Sunt câteva vulnerabilităţi care trebuie eliminate”, a precizat Dumitru Costin.

El a mai spus că, pe zona de agricultură, va prezenta un material în care a abordat sistemic conceptul de economie rurală.

„O să prezentăm şi un lanţ logic, schema după care trebuie urmărit orice proces de restructurare şi modernizare în agricultură”, a conchis liderul BNS.

 

 

Cele mai citite

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...

Studiu: 40% dintre angajații români care lucrează în ture, se confruntă cu epuizare constantă

Un studiu recent realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP, preluat de Agerpres, arată că patru din zece angajați români care lucrează în ture,...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...
Ultima oră
Pe aceeași temă