După sosirea forţelor de intervenţie la locul producerii accidentului, s-a constatat că, în total, au fost implicate 13 persoane, din care doar două au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre acestea, una a fost transportată la spitalul din Orşova, iar cea de-a doua victimă a refuzat să fie dusă la unitatea spitalicească.
„În urma unui apel 112 care anunţa un accident rutier produs pe DN 6, la intrarea în localitatea Topleţ, dinspre Orşova, în care au fost implicate două microbuze şi un autoturism şi care s-ar fi soldat cu mai multe victime – 17 victime din primele informaţii – la nivelul judeţului nostru, începând cu ora 14:14, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Astfel, au fost mobilizate pentru intervenţia de urgenţă şi eficientizarea misiunii de salvare echipajul de pompieri militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, o autospecială transport victime multiple din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, trei echipaje SAJ şi mai multe echipaje ale Poliţiei. De asemenea, au fost mobilizate forţe din judeţele limitrofe – Mehedinţi, Gorj şi Hunedoara – de unde au fost deplasate câte o autospecială transport victime multiple”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.
Începând cu ora 14,30, planul roşu de intervenţie a fost dezactivat.
„Din primele cercetări s-a stabilit că pe DN 6, două autovehicule cu capacitatea 8+1 locuri şi un autoturism, înmatriculate în România, Italia şi Bulgaria, în timp ce se deplasau pe sensul de mers Caransebeş-Orşova, nu ar fi păstrat distanţa în mers şi au intrat în coliziune cu un alt autovehicul aflat în faţă. În urma impactului, autovehiculul înmatriculat în România ar fi fost împins în autoturismul din faţă, iar în urma evenimentului a rezultat o victimă, o femeie de cetăţenie bulgară, care se afla în autovehiculul înmatriculat în ţara vecină”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, cms. şef Dinu Nicorici.
În acest moment, circulaţia se desfăşoară pe un singur sens de mers, având în vedere că la faţa locului se efectuează încă cercetări, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.