Incidentul a avut loc la Festivalul de Folclor pentru Copii şi Tineret, care se desfăşura în municipiu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Suceava, col. Bogdan Cornaci, a declarat pentru AGERPRES că jandarmii au acţionat în vederea scoaterii din mulţime şi imobilizării bărbatului, după ce tatăl şi fetiţa au venit la o femeie jandarm să reclame faptele suspectului.
El a precizat totodată că Parchetul Militar Iaşi a preluat cazul şi efectuează o anchetă.
‘Parchetul Militar a deschis o anchetă, deja au luat dosarul şi ei vor face verificări. (…) Un bărbat a venit cu fetiţa lui de mână să reclame la jandarmeriţă şi băiatul care era în patrulă. Fata plângea (…) Au mers să-l scoată pe bărbat din mulţime, l-au extras, erau în zona adiacentă spectacolului, dar a fost recalcitrant, violent (…). Era destul de corpolent şi s-a opus acţiunii de imobilizare a jandarmilor (…). În timpul intervenţiei jandarmilor, i s-a făcut rău, a fost chemată salvarea, a fost resuscitat, a fost dus apoi la spital la Vatra Dornei, după care a fost transferat la Suceava”, a spus Cornaci.
Bărbatul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava în stop cardio-respirator, resuscitat, iar sâmbătă dimineaţă a fost operat, însă ulterior a decedat.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Mircea Macovei, a declarat presei sâmbătă că ”a fost adus în stop cardio-respirator, intubat, ventilat, de la Vatra Dornei” şi ”din cauza simptomatologiei abdominale s-a intervenit chirurgical, iar post-operator a decedat”.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a precizat că pe numele bărbatului implicat în cazul de la Vatra Dornei era în lucru un dosar de cercetare penală.
”Avea un dosar în lucru pentru act sexual cu un minor (…). Avea 55-56 de ani, mai dădea câte 5-10 lei la un copil, de regulă fără adăpost, ca să-i abordeze (…). Din câte ştiu, nu avea o altă condamnare pe infracţiuni sexuale (…). Parchetul Militar va stabili în funcţie de toate probele şi partea de agresiune sexuală, şi partea de ucidere din culpă”, a explicat Epureanu.