Orașul Nădlac din județul Arad, aflat la frontiera dintre România și Ungaria, va fi scos din carantină în seara zilei de duminică, 28 februarie 2021.
Orașul intrase în carantină la data de 14 februarie 2021 și va ieși din carantină duminică, 28 februarie, la ora 22.
Propunerea de scoatere din carantină a rezultat în urma unei analize a Direcţiei de Sănătate Publică Arad şi a fost aprobată de INSP București.
Prefectura Arad a anunțat că, după ridicarea carantinei, oraşul Nădlac va intra în scenariul roşu, întrucât are o incidenţă Covid, conform datelor raportate vineri, de 4,72 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la o mie de locuitori.
La momentul când se instituise carantina, adică în ziua de 14 februarie, incidența era de 4,83 cazuri de infectare la o mie de locuitori.