6 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiMonica Anisie despre situația din București: Ce s-a întâmplat este incredibil!

Monica Anisie despre situația din București: Ce s-a întâmplat este incredibil!

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi este incredibil, la nivelul municipiului Bucureşti, şi anume, mă refer aici la situaţia creată la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. De la data de 13 octombrie, şi până ieri, când Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a anunţat depăşirea acestei rate, am fost într-o comunicare directă cu Inspectoratul Şcolar, trebuie să precizez că am discutat şi cu dl prefect, i-am comunicat care sunt prevederile legale în vigoare şi mă aşteptam ca astăzi să ia o decizie clară.

A existat o hotărâre a Comitetului pe care înţeleg că dl prefect a revocat-o între timp, şi anume o hotărâre care prevedea faptul că se vor închide creşele şi unităţile de învăţământ preuniversitar şi universităţile. Am atras atenţia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti că în cuprinsul acestei hotărâri există nişte erori.”, a spus Monica Anisie luni seara într-o emisiune la Realitatea Plus.

Oficialul din fruntea Ministerului Educației a adăugat că în acest moment nu se pune problema trecerii la învățământ online pe termen lung ci este doar o măsură temporară, de închiderea a unităților școlare pentru 14 zile, urmând ca la finalul acestui interval să se decidă dacă elevii pot reveni în sălile de curs.

„Dacă din punct de vedere epidemiologic există vreun risc, acest lucru trebuie să ni-l spună reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru a nu pune în pericol nici pe elevi, dar nici pe cadrele didactice. În situaia respectivă trebuie să ne pregătim pentru a preda în sistem online atâta timp cât este necesar.”, a precizat Monica Anisie.

Cele mai citite

Lichiditatea interbancară, la minimul ultimilor doi ani: doar 18 miliarde de lei medie zilnică

În noiembrie 2024, lichiditatea de pe piața interbancară a coborât la doar 18 miliarde de lei medie zilnică, marcând cel mai scăzut nivel din...

Oracle finalizează în România o tranzacție globală de 28,3 miliarde de dolari

Aceasta este cea mai mare achiziție din istoria companiei americane Gigantul american Oracle, al doilea mare producător de software la nivel mondial după Microsoft, a...

Leclerc, dezamăgit după ratarea titlului constructorilor: „Doare!”. Mesaj special pentru Sainz

Charles Leclerc a avut o performanță remarcabilă în ultima cursă a sezonului, dar aceasta nu a fost suficientă pentru a aduce echipei Ferrari titlul...
Ultima oră
Pe aceeași temă