2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialPeste 1.000 de morţi în luptele din Siria, în ultimele 14 zile

Peste 1.000 de morţi în luptele din Siria, în ultimele 14 zile

Peste 1.000 de persoane au murit în ultimele două săptămâni, în luptele dintre rebeli şi susţinători ai jihadului, conform unui ONG sirian, relatează Mediafax.

Printre cei 1.069 de morţi figurează 608 rebeli, 312 membri ai Statului Islamic în Irak şi Levant (SIIL), grupare aliată Al-Qaida, şi 130 de civili, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Marea Britanie, conform AFP.

Celelalte 19 victime nu au fost identificate, potrivit OSDO.

Citeşte şi: Negocieri de culise la Damasc

Dintre cei 130 de civili ucişi, 21 au fost executaţi într-un spital pentru copii din Alep, pe care susţinătorii jihadului îl folosesc ca bază. Majoritatea celorlalţi civili au murit în schimburile de focuri sau atentate comise de SIIL.

Dintre rebelii ucişi, 99 au fost executaţi de SIIL.

Rebelii au executat, la rândul lor, 56 de membri ai SIIL pe care îi deţineau, potrivit OSDO.

Joi, luptele continuau între SIIL şi grupurile rebele la Saraqeb, în provincia Idleb (nord-vest), potrivit organizaţiei neguvernamentale citate. Cu o zi înainte, rebelii au ucis un lider jihadist în acelaşi oraş.

Luptele continuă de marţi la Saraqeb, ultimul bastion al SIIL în provincia Idleb.

Citeşte şi: SUA şi Rusia cer încetarea focului în Siria

Revolta populară lansată în martie 2011 împotriva preşedintelui Bashar al-Assad s-a militarizat progresiv în faţa unei represiuni sângeroase. Conflictul a devenit din ce în ce mai complex cu confruntări între rebeli şi susţinători ai jihadului, veniţi în mare parte din străinătate.

Luptele între SIIL şi rebeli au început la 3 ianuarie. Rebelii, sătui de abuzurile atribuite SIIL şi de dorinţa grupării de hegemonie, au întors armele împotriva foştilor lor aliaţi în lupta împotriva regimului, în zonele pe care le controlează din nordul ţării.

Cele mai citite

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...
Ultima oră
Pe aceeași temă