După revoluţia din 1989, toţi disidenţii încăpeau într-o garsonieră. Mulţi s-au prăpădit, unul e în exil, iar cei care au rămas printre noi pot încăpea lejer într-un autoturism.
În anul 1988, un grup de jurnaliști români a sfidat dictatura ceaușistă, tipărind un ziar care își propunea să fie o alternativă la presa subordonată regimului comunist, pentru ca ”fiecare să poată spune sincer ce dorește și ce gândește”. Aventura, deși planificată în detaliu, le-a atras ziariștilor arestarea și domiciliul forțat, după ce au fost trădați chiar de un membru al rețelei de distribuție a publicației clandestine.
Au mai existat încercări de tipărire de manifeste, dar acestea nu se încadrează în cea ce publicistica defineşte drept un ziar.
Matriza ziarului ,,România” – Memorial Sighet
“România” a fost singurul ziar samizdat din timpul dictaturii ceauşiste
Petre Mihai Băcanu, ziarist la “România liberă,” a avut iniţiativa formării «Alianţei Naţională „R” pentru restructurare, reconstrucţie şi redeşteptare», împreună cu alţi doi jurnaliști: Anton Uncu, Mihai Creangă, de la „România pitorească.” Pentru a putea transmite ideile şi opiniile anticeauşiste şi anticomuniste, grupul avea nevoie de un ziar. I-au spus simplu: “România.” Băcanu l-a contactat pentru acest demers publicistic, nesupus cenzurii de partid şi de stat, pe tipograful Alexandru Chivoiu, maistru-șef al Secției Linotip de la Casa Scânteii. Cel din urmă l-a asigurat pe ziaristul disident că e aproape imposibil de pregătit matriţa în tipografie. În acest sens, liderul grupului a luat legătura cu informaticianul Ștefan Niculescu-Maier, dar care la fel a spus că literele de calculator pot fi identificate.
Grupul Băcanu, Maier, Uncu, Creangă, Chivoiu se întâlnea în secret într-un demisol pus la dispoziţie de Elena Gheorghe, fostă economistă la Casa Scânteii. Membrii grupului au decis să rămână pe varianta Gutenberg. Chivoiu avea să aducă în cutii de chibrituri litere din zaţurile tipografilor. Operaţiunea a durat zile întregi. Mai întâi se întâlneau în apartamentul din Pajura a lui Petre Mihai Băcanu.
De frică să nu fie urmăriţi s-au mutat în subsolul casei Elenei Gheorghe, unde au realizat o matriţă artizanală. Pentru că nu aveau litere mari de plumb au sculptat frontispiciul ziarului “România” într-o bucată de lemn.
“Un suflu înoitor, o revoluţie în conştiinţă”
Mihai Creangă a scris editorialul “Am ales România,” prin care îşi enunţa misiunea de credinţă. Anton Uncu, articolul „Am crezut“, iar Ştefan Niculescu Maier, „Trandafirii nu cresc în pustiu“– toate cu conţinut „duşmănos” politicii partidului şi statului comunist. Petre Mihai Băcanu explica, tot pe prima pagină, în articolul „Ce vrem noi“, crezul organizaţiei „R“.
“Alianţa “R” şi ziarul său se vor un suflu înoitor, o revoluţie în conştiinţă, o lecţie de adevăr, fiind conştienţi de responsabilitatea morală şi socială pe care ne-am asumat-o, privind descătuşarea societăţii, fără a ne depărta de valorile cucerite de societatea noastră, dar dorind o nouă faţă a ei, un profil conform năzuinţelor noastre,” explica Băcanu în editorialul primului ziar liber din România, intitulat chiar “România.”
Publicaţia mai cuprindea citate din Mihai Eminescu şi Panait Istrati.
Răspândirea din balon meteorologic sau difuzare clasică? Cineva a turnat
Odată tipărit pe o tiparniţă artizanală s-a pus problema răspândirii ziarului. Amuzându-se s-au gândit prima oară la un balon meteorologic din care să cadă ediţiile samizdat.
Dându-şi seama că doar distribuţia clasică poate fi realizată, Mihai Creangă a luat legătura cu un medic ginecolog din Piteşti, fără a şti că acesta era şantajat de Securitate. Cel din urmă i-a turnat.
Astfel că în zilele de 24-25 ianuarie 1989, braţul înarmat la partidului i-a făcut cadou lui Nicolae Ceauşescu “patru arestaţi.” Securiştii şi organele de anchetă le-au spus simplu: “Lotul România liberă,” deşi nu toţi lucrau la ziarul menţionat.
Încadrarea iniţială în articolul Codului Penal privind “propaganda împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.
Uncu, Maier, Creangă, Chivoiu, patru dintre deţinuţi au stat închişi în penitenciarele comuniste între 90 şi 95 de zile, după care au primit domiciliu obligatoriu în afara Bucureştiului. Pe Petre Mihai Băcanu l-au plimbat între Rahova şi Jilava până în seara zilei de 22 decembrie 1989, când un securist i-a promis că de acum poate scrie ce vrea.
Pe Băcanu, redactorii “României libere” l-au aşteptat în redacţie ca pe un erou, după fuga lui Ceauşescu. L-au ales director al ziarului. Pe Mihai Creangă l-au pus redactor şef, iar pe Anton Uncu, redactor şef adjunct, după o anumită perioadă de timp.
Februarie 1990 – Ședință de Redacție : Octavian Paler, Anton Uncu – Redactori Șefi; Mihai Creangă, C. Vlad și Tia Șerbănescu
Director onorific al ziarului era Octavian Paler.
Prin martie 1990, Adrian Sârbu (viitor şef şi deţinător al licenţei Pro TV) era un fel de şef de presă la guvernul lui Petre Roman. Într-o zi, i-a chemat pe doi dintre cei trei să le spună că “ziarul „România liberă” este al guvernului. Pe şefii cotidianului i-a pufnit râsul. Reîntorşi au pus bazele primei societăţi private de presă, intitulate chiar aşa “R.”
“România liberă” se tipărea în peste 1,5 milioane de exemplare, fiind un ziar declarat anticomunist. Reprezentanţii puterii au încercat să boicoteze apariţia sa, fie prin criza instrumentată de hărtie, fie prin aruncarea baloţilor din tren.
În timpul invaziei minerilor din 13-15 iunie 1990, redacţia ziarului a fost luată cu asalt. Tipografii au refuzat să imprime ediţia din acea zi. “Ce noi nu putem scrie ca Băcanu,” spunea un muncitor de la calandru.
Ca urmare, directorul ziarului a plecat prin Europa să caute o tipografie.
Tiparniţa artizanală e în Muzeul Presei din Washington DC
În 1998, preşedintele României, Emil Constantinescu, i-a invitat pe Petre Mihai Băcanu şi pe Anton Uncu să-l însoţească în vizita oficială în SUA.
Muzeul Newseum Washington DC. 1998 : Anton Uncu, Emil Constantinescu, Petre Mihai Băcanu
În faţa audienţei de la Newseum (Muzeul Presei din Washington DC), Constantinescu a elogiat curajul ziariştilor disidenţi. A spus că Bacanu și colegii săi au avut curajul să spună adevărul într-un moment în care presa era plătită pentru a minți, iar poliția secretă a lui Ceaușescu răspândea frica în toată țara.
Ulterior, Petre Mihai Băcanu a donat tiparniţa Muzeului din Washington, iar Mihai Creangă a dus matriţa la Memorialul Sighet.
Alexandru Chivoiu a murit în condiţii ciudate, fiind descoperit între şinele de la metroul bucureştean.
O singură decoraţie a statului român şi aia dată în pripă
Pentru curajul lor niciun preşedinte nu s-a gândit să le acorde vreo distincţie sau medalie pentru curajul lor, până în seara de Sfântul Ştefan al acestui an, când la funeraliile lui Mihai Creangă a apărut şi protocolul cu o medalie prezidenţială. S-au tras doar trei rafale de foc. Decoraţia avea grad mic, şoptea un cunoscător, prezent în Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Niciun manual de presă nu menţionează despre modul cum a fost realizat primul ziar clandestin din România comunistă.
Tipografia RL anii 90 – tipografii României Libere
