2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCovasna: Eleva cu bentiţă tricoloră a fost ameninţată de persoane din afara...

Covasna: Eleva cu bentiţă tricoloră a fost ameninţată de persoane din afara şcolii

Conducerea Liceului „Korosi Csoma Sandor” din Covasna susţine că persoanele care au ameninţat-o pe eleva care a mers la şcoală cu o bentiţă în culorile tricolorului sunt din afara unităţii de învăţământ şi că nu este cazul să fie aplicate sancţiuni în şcoală, dorindu-se aplanarea „oricărui conflict”, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de conducerea Liceului „Korosi Csoma Sandor” din oraşul Covasna, în şcoala mixtă a primat întotdeauna „toleranţa, respectul faţă de identitatea etnică şi culturală a fiecărui elev şi a fiecărui profesor”, transmite corespondentul Mediafax.

„Considerăm că orice elev are dreptul să poarte însemnele naţionale ca semn al apartenenţei şi ca manifestare a sentimentelor sale naţionale. Din nefericire, s-a creat, în ultimele zile, o situaţie puţin mai tensionată în şcoală, în rândul unora dintre elevi, ca urmare a incidentelor din ziua de 15 martie 2013”, menţionează reprezentanţii şcolii.

Citeşte şi DEZBATERE RL: O elevă din Covasna a fost ameninţată cu moartea pentru că a purtat o bentiţă tricoloră de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Cum comentaţi?

Conducerea unităţii de învăţământ susţine că va acorda o atenţie prioritară aplanării acestei situaţii pentru a se revenirii la echilibru, „cu convingerea că cele întâmplate au fost determinate de impulsuri de moment, nefiind vorba de nicio acţiune premeditată”.

„Considerăm că, în această situaţie, nu este cazul să aplicăm niciun fel de sancţiuni, pentru că dorinţa noastră este aceea de a aplana orice fel de conflict, de a ne educa elevii în spiritul valorilor europene, inter- şi multiculturale şi a cultivării respectului faţă de însemnele naţionale. Din cercetările efectuate la nivelul şcolii reiese faptul că ameninţările primite de eleva noastră sunt venite de la o persoană din afara şcolii, persoană pe care nu o cunoaştem”, se arată în comunicat.

Potrivit presei, în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, câţiva elevi români din clasa a IX-a au mers la şcoală cu accesorii în culorile tricolorului românesc, iar una dintre eleve, care purta o bentiţă tricoloră şi a cărei fotografie a fost postată pe o reţea de socializare, susţinea că ar fi primit ameninţări.

Şeful ISJ Covasna, Keresztely Irma, declara, miercuri, că eleva de clasa a IX-a de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din oraşul Covasna, care a mers la şcoală, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cu o bentiţă în culorile tricolorului românesc, şi-a repetat gestul în cursul zilei de miercuri. Ea aprecia gestul tinerei drept un „incident copilăresc” şi „un teribilism”.

„Trebuie să vedem care sunt motivele comportamentului acestei eleve şi din acest motiv am cerut conducerii liceului să efectueze o analiză şi să finalizeze până mâine (joi – n.r.) la prânz un raport”, spunea Keresztely.

Citeşte şi O echipă a Ministerului Educaţiei verifică situaţia de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna

De asemenea, Poliţia Covasna a deschis dosar penal cu autor necunoscut în cazul elevei ameninţate pe o reţea de socializare după ce a purtat o bentiţă cu tricolorul românesc la şcoală, fiind luate măsuri de prevenire a violenţei în zona liceului.

Pe de altă parte, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au susţinut că împotriva elevei din Covasna s-au produs acţiuni de discriminare, anunţând că vor sesiza Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a lua măsurile necesare la „asemenea abuzuri”.

În opinia Consiliului Naţional al Elevilor, „este inadmisibil ca într-un liceu din România o elevă de clasa a IX-a să fie mustrată, jignită, pusă la colţ şi ameninţată de către colegii ei care aparţin unei minorităţi naţionale, profesorul diriginte şi chiar conducerea şcolii pentru faptul că a «îndrăznit» să poarte o banderolă cu tricolorul României”.

Totodată, o echipă a Ministerului Educaţiei a anunţat că va face verificări la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna.

„În urma situaţiei sesizate la grupul şcolar «Korosi Csoma Sandor» din oraşul Covasna (judeţul Covasna), o echipă a Ministerului Educaţiei Naţionale va verifica evenimentele petrecute în incinta unităţii de învăţământ. Ministerul Educaţiei Naţionale va da publicităţii rezultatele acestei verificări, după ce vor fi parcurse toate procedurile legale”, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă remis joi agenţiei Mediafax.

Ministerul Educaţiei a subliniat că învăţământul românesc se bazează pe promovarea toleranţei şi a convieţuirii interetnice, pe acceptarea diferenţelor, indiferent de natura acestora, „valori universale care constituie piloni ai demnităţii umane”.

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

China va depăși Occidentul în vânzările de mașini electrice în 2025

Prognozele pentru 2025 indică o creștere spectaculoasă a vânzărilor de automobile electrice în China, care ar putea atinge 12 milioane de unități, aproape dublu...
Ultima oră
Pe aceeași temă