Președintele Klaus Iohannis vede din instituirea carantinei zonale ori în anumite localități o măsură eficientă de stopare a creșterii exponențiale a transmiterii comunitare, cu peste 10.000 noi cazuri zilnice de români infectați cu Covid-19.
„Avem deja de câteva săptămâni măsuri de carantinare luate şi primele rezultate au început să apară. Acolo unde s-au luat măsuri de carantinare, creşterea aceea necontrolată de cazuri de pe o săptămână pe alta, în toate cazurile, a încetat, urmând să se menţină restricţiile până când numărul de infectări începe să scadă, dar nu doar într-o zi, ci în mai multe zile consecutive, în aşa fel încât să se poate considera că infecţia nu se mai răspândeşte galopant.”, a spus duminică Klaus Iohannis.
Capitala București este în acest moment înconjurată de localități care au intrat în carantină, ultimele fiind Otopeni, Măgurele, Corbeanca, Popești-Leordeni, Dobroiești și Mogoșoaia, cu măsură impusă de sâmbătă noapte pentru o perioadă de 14 zile.
„Este o măsură care şi-a dovedit eficienţa, însă problematică este nu măsura în sine, ci efectul economic, fiindcă restricţionările respective au un efect economic negativ măsurabil.”, a spus Klaus Iohannis în cotextul unei eventuale măsuri de carantină în Capitală.