5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiKlaus Iohannis: Ne propunem să avem 5 milioane de persoane vaccinate până...

Klaus Iohannis: Ne propunem să avem 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie

Autoritățile și-au mai propus 6 milioane vaccinate până la 1 iulie şi 7 milioane – până la 1 august. 

De asemenea, a fost pregătit un calendar cu măsuri de relaxare.

„O să vă întrebaţi de ce aceste date. Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare şi am dori să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară. Aşadar, ne pregătim de relaxare, însă trebuie să fie o relaxare precaută. Noi vrem să scăpăm de pandemie, nu vrem să ne relaxăm în iunie ca să revenim cu restricţii în august. Vrem să avem un calendar care ne permite să reluăm multe activităţi, dar care nu ne expun pericolului revenirii pandemiei în forţă. Aşadar, vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul care cuprinde aceşti paşi, până pe 1 septembrie, urmând ca, la sfârşitul verii, să avem o reevaluare pentru a stabili măsurile pentru toamnă”, a spus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a subliniat că aceste relaxări sunt condiţionate de doi factori extrem de importanţi, respectiv evoluţia pandemiei, măsurată prin rata de incidenţă, şi gradul de vaccinare.

„Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm – aşa de simplu este!”, a mai spus Iohannis.

Cele mai citite

Călin Georgescu vrea evaluarea scutului antirachetă de la Deveselu

Candidatul pro-rus Călin Georgescu a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat", transmite Antena...

Călin Georgescu vrea evaluarea scutului antirachetă de la Deveselu

Candidatul pro-rus Călin Georgescu a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat", transmite Antena...

Românii, cuceriți de magia edițiilor limitate: 7 din 10 aleg produse tematice de Crăciun

Studiul arată că peste 60% dintre români percep brandurile care lansează ediții tematice de Sărbători, ca fiind mai atrăgătoare Produsele în ediție limitată, lansate cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă