2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialUn traficant de bijuterii dacice a fost trimis în judecată

Un traficant de bijuterii dacice a fost trimis în judecată

Un bărbat din Orăştie a fost trimis în judecată, fiind suspectat de apartenenţă la o grupare care a traficat artefacte şi bijuterii dacice în valoare de peste 2,5 milioane de euro, sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, s-a dispus trimiterea în judecată, la Tribunalul Hunedoara, în stare de arest preventiv, a lui Adrian Stoicoi, sub acuzaţiile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi spălare de bani.

Conform sursei citate, în perioada 1998 – 2013 bărbatul a făcut parte dintr-o grupare infracţională care a valorificat ilegal pe piaţa neagră monede, brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, care au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzând un prejudiciu de 2.548.300 de euro.

Procurorii mai spun că în cursul urmăririi penale au fost recuperate 37 de monede antice (25 denari romani şi 12 tetradrahme dacice) în valoare de 6.323 de euro, 149 Kosoni (142 recuperaţi în România, doi din Dublin, iar cinci din Munchen), în valoare de 2.750 euro, trei monede Lysimach, din aur, în valoare de 2.850 euro şi un depozit de 22 unelte dacice în valoare de 13.050 euro.

Au rămas nerecuperate o brăţară dacică evaluată la 450.000 de euro oferită spre vânzare la Casa Christie’s din New York, şi care este în urmărire internaţională, 800 de monede Lysimach din aur estimate la 600.000 de euro, 27 de monede Lysimach din aur (20.250 euro), 1.051 monede Koson din aur, estimate la 578.050 euro (din care 145 piese sunt indisponibilizate de autorităţile britanice la British Museum, în Londra) şi două brăţări spiralice din aur, evaluate împreună la 900.000 de euro.

„În vederea recuperării prejudiciului adus părţii civile, statul român, precum şi pentru confiscarea specială a bunurilor şi valorilor care au format obiectul infracţiunii de spălare a banilor, în cauză s-au luat măsuri asigurătorii, indisponibilizându-se prin sechestru asigurator bunurile mobile şi imobile ale inculpatului, în valoare totală de 30.000 de euro: un apartament situat în Orăştie, o casă de vacanţă din satul Grădiştea de Munte şi trei autoturisme de teren Suzuki Vitara, ARO 244 şi IMS”, mai spun procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia.

Procurorii au solicitat ca de la locuinţa lui Adrian Stoicoi să fie confiscate o serie de obiecte folosite la comiterea de infracţiuni: cagule, mănuşi pentru detectorul de metale, aparate de emise-recepţie, căşti pentru detectorul de metale, un telefon Nokia, hărţi militare reprezentând situl Sarmizegetusa Regia, detector Fisher C7 seria 31467. De asemenea, s-a solicitat confiscarea de către instanţă a sumei de 100.000 de lei.

Cele mai citite

„Furtuna se va termina”. Cristiano Ronaldo, sprijin pentru Ruben Amorim și planul său pentru Manchester United

Cristiano Ronaldo (39 de ani) a vorbit deschis despre situația dificilă de la Manchester United în cadrul galei Globe Soccer Awards. În timp ce a...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...

„Furtuna se va termina”. Cristiano Ronaldo, sprijin pentru Ruben Amorim și planul său pentru Manchester United

Cristiano Ronaldo (39 de ani) a vorbit deschis despre situația dificilă de la Manchester United în cadrul galei Globe Soccer Awards. În timp ce a...
Ultima oră
Pe aceeași temă