UPDATE. Ovidiu Silaghi a declarat vineri, la ieşirea de la DNA, că nu putea avea niciun beneficiu de pe urma unor curse aeriene operate de firma lui Nelu Iordache pe Aeroportul Satu Mare şi că este ciudat să fie omul de afaceri atât de „idiot” şi „naiv” încât să dea bani pentru un contract deja reziliat, transmite Mediafax.
Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache pentru a interveni la persoane cu funcţii de decizie din CNADNR în sprijinul unui contract al firmei omului de afaceri.
Acesta a declarat, la ieşirea de la DNA, că a subliniat, în discuţia cu anchetatorii, caracterul neserios al acuzaţiei potrivit căreia ar fi avut beneficii personale de pe urma unor zboruri operate de firma lui Nelu Iordache pe Aeroportul din Satu Mare.
„Am tratat aceleaşi probleme care s-au mai ridicat, am subliniat caracterul absolut neserios al acuzaţiei cum că aş fi putut avea beneficii personale de pe urma unor zboruri efectuate de pe Aeroportul Satu Mare. Vă daţi seama că nu am cum să am vreun beneficiu personal de pe urma unor astfel de zboruri”, a spus Silaghi.
Fostul ministru a făcut referire şi la declaraţia lui Nelu Iordache dată în faţa anchetatorilor potrivit căreia omul de afaceri i-ar fi dat bani ca să intervină la CNADNR pentru a fi anulată decizia de reziliere a unui contract al firmei acestuia.
„Mi se pare ciudat să fie domnul Iordache atât de idiot cât să ofere bani pentru un contract care era deja reziliat la momentul în care el spune că a oferit bani. Rezilierea acelui contract, ştia şi el foarte bine, avea la bază o cercetare a Corpului de control a primului ministru, o cercetare de la Bruxelles, o cercetare de la DLAF. Nu era dânsul chiar atât de naiv încât să creadă că se poate derezilia un contract în felul acesta”, a arătat Silaghi.
Întrebat în legătură cu o declaraţie pe care a făcut-o anterior şi în care arăta că le va aduce procurorilor anticorupţie înregistrările video ale camerelor de supraveghere de la locuinţa sa, Silaghi a spus că nu le-a putut prezenta la DNA pentru că nu le mai are, din cauză că acestea s-ar fi şters automat din sistemul de înregistrare după şase luni.
Surse judiciare au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că până la acest moment toate probele anchetatorilor conduc la ipoteza că Nelu Iordache a mers la locuinţa lui Silaghi îmbrăcat într-o geacă sport, fără a avea asupra sa obiecte în care să existe sume de bani.
_ _ _ _ _
Fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, este aşteptat la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. El ar fi primit mită 200.000 de euro de la omul de afaceri Nelu Iordache, transmite Digi 24.
Citeşte şi Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Ovidiu Silaghi
Banii ar fi fost luaţi pentru ca un contract dintre firma omului de afaceri şi CNADNR să nu fie reziliat.
În urmă cu două săptămâni, atunci când fostul ministru al Transporturilor a venit la DNA pentru a fi informat oficial că s-a început urmărirea penală pe numele său, avocatul său a anunţat că s-a stabilit pentru astăzi data la care Ovidiu Silaghi să dea o declaraţie în acest dosar.
Citeşte şi Ovidiu Silaghi, la DNA: E o lipsă de logică în ceea ce scrie în înştiinţare
De fiecare dată când a fost întrebat cu privire la denunţul făcut de Nelu Iordache pe numele său, Ovidiu Silaghi a respins acuzaţiile şi a spus că nu a acceptat niciodată bani de la omul de afaceri pentru a-l favoriza în vreun fel.