5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialProcurorii PICCJ au cerut colegilor din Muntenegru datele din ancheta accidentului

Procurorii PICCJ au cerut colegilor din Muntenegru datele din ancheta accidentului

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au cerut autorităţilor competente din Muntenegru, prin instrumente specifice cooperării judiciare internaţionale, copii ale documentelor întocmite în ancheta legată de accidentul în care au murit 18 români, transmite Mediafax.

PICCJ mai precizează, într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX, că pe rolul PICCJ a fost înregistrat, luni, „procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată, constând în aceea că, în cursul zilei de 23.06.2013, un conducător auto, angajat al unei agenţii de turism, în timp ce conducea un autocar la bordul căruia se aflau 47 de cetăţeni români, pe coasta muntenegreană, pe drumul Podgorica-Kola, la ieşirea dintr-un tunel, a părăsit partea carosabilă şi s-a prăbuşit într-o prăpastie”.

În cauză, arată sursa citată, se efectuează acte premergătoare în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare a celor implicaţi.

În acest sens, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au procedat la audierea reprezentanţilor operatorului de turism care a organizat excursia, precum şi ai societăţii care a asigurat transportul.

Patronul firmei Gregory Tour, Ştefan Grigore, a declarat marţi, la ieşirea din Parchetul general, că din informaţiile pe care le are, la volanul autovehiculului se afla, în momentul accidentului din Muntenegru, poliţistul, despre care ştia că era un şofer bun şi o fire calmă.

Grigore a mai spus că unul dintre cei doi şoferi ai autocarului prăbuşit în Muntenegru, George Ciobanu, care era şi angajat al Poliţiei Capitalei, a fost „detaşat temporar” pentru această deplasare de la o firmă patronată de fiul acestuia, după ce angajatul programat iniţial pentru cursă a intrat în concediu.

El a adăugat că le-a dat procurorilor informaţii privind starea tehnică şi juridică a autocarului, precum şi despre şoferii firmei.

Patronul de la Gregory Tour a mai spus că a fost solicitat de procurori să aducă documente justificative de la firmă şi că va sprijini, în acest caz, şi cercetările Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Ştefan Grigore declarase anterior că autocarul prăbuşit în Muntenegru avea toate verificările tehnice la zi, iar cei doi şoferi aveau experienţă de cel puţin zece ani, fără niciun incident până acum.

Grigore a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puţin şapte-opt ori anual, iar unul dintre şoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

La Parchetul general a fost chemat, marţi, şi directorul agenţiei de turism Mareea Travel, Marius Usturoiu. Acesta a venit însoţit un un avocat şi a declarat, la intrare, că a fost chemat pentru a i se spune ce documente necesare pentru anchetă să aducă. Mareea Travel este agenţia care a organizat circuitul turistic în care s-a produs accidentul, Usturoiu afirmând, luni, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma acestuia aparţine transportatorului, Gregory Tour.

La ieşirea de la Parchet, Usturoiu a declarat că procurorii i-au cerut să aducă documente privind deplasarea turiştilor în Muntenegru, inclusiv despre rezervări şi itinerariu.

Directorul de la Mareea Travel şi-a menţinut, totodată, punctul de vedere privind responsabilitatea firmei de transport în acest caz.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morţi şi 29 de răniţi.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.

Printre decedaţi se află şi şoferul aflat la volan, a anunţat, marţi, adjunctul şefului Poliţiei din Muntenegru, care a mai spus că al doilea şofer este în stare gravă la Terapie Intensivă.

Surse din Ministerul Afacerilor Interne au declarat că şoferul care se afla la volanul autocarului şi care a decedat în urma accidentului este cel care era angajat al Poliţiei Capitalei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Ministerul Afacerilor Interne.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat, marţi, că subofiţerul care lucra şi ca şofer pe autocarul prăbuşit în Muntenegru nu şi-a anunţat superiorii că părăseşte localitate şi ţara, aşa cum prevede legea, şi nici că are un alt loc de muncă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă