5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialO prietenie de 2 milioane euro. Ce caută DNA la Jilava şi...

O prietenie de 2 milioane euro. Ce caută DNA la Jilava şi Snagov

Primarul de la Jilava, Adrian Mladin, şi cel de la Snagov, Apostol Muşat au fost ridicaţi marţi, cu mandat de aducere, de procurorii DNA şi aduşi la sediul instituţiei pentru a fi audiaţi într-un dosar în care sunt suspectaţi de luare de mită respectiv de complicitate la această faptă, au declarat pentru RL surse judiciare. 

Potrivit surselor României Libere, cei doi primari sunt monitorizaţi de anchetatori aproximativ din luna iunie a acestui an. 

Atunci, la sediul DNA s-a prezentat un om de afaceri care le-a explicat procurorilor anticorupţie că în mod normal ar trebui să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafaţă mare de teren de pe raza comunei Jilava. 

Miza era mare, valoarea afacerii ajungând la aproape două milioane de euro. Potrivit surselor RL, omului de afaceri i s-ar fi pretins şpagă pentru a intra în posesia terenurilor. 

Negocierile dintre edil şi afacerist au durat mai multe luni, începând din primăvară şi până ieri, când Mladin a fost reţinut. 

Motivul, spun  sursele judiciare, primarul ar fi pretins o sumă foarte mari de bani. Toate aceste discuţii au fost monitorizate ambiental de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţia.

De „problema” omului de afaceri ar fi aflat şi primarul de la Snagov, Apostol Muşat, care ar fi în relaţii bune atât cu afacerist cât şi cu Mladin de la Jilava. Muşat s-ar fi oferit apoi, spun sursele, să „ajute” la definitivarea negocierilor dintre cele două părţi.

Nu este clar în acest moment al anchetei dacă şi primarul din Snagov ar fi urmat să beneficieze de o cotă parte din mita care ar fi urmat să ajungă la primarul de la Jilava.

Oricum, spun sursele RL, edilul de la Snagov este acuzat de complicitate la luare de mită.

 

Cele mai citite

Denis Ciobotariu, dorit de Dinamo și Rapid! Sepsi negociază prelungirea contractului

Fundașul Denis Ciobotariu, aflat în centrul unei lupte pentru transfer între Dinamo și Rapid, își continuă negocierile cu Sepsi pentru prelungirea contractului. Denis Ciobotariu, fundașul...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Reacția Kremlinului la succesul lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale din România

Kremlinul a avut o reacție rezervată după ce Călin Georgescu, un candidat prorus, a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur...
Ultima oră
Pe aceeași temă