2.4 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialL-a înfundat Vîntu pe Obreja?

L-a înfundat Vîntu pe Obreja?

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi cerut un milion de euro de la o persoană judecată de instanţa supremă, pentru a interveni în favoarea acesteia la judecători, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi, potrivit Mediafax, Obreja poate ataca hotărârea la Curtea de Apel Bucureşti.

Citeşte şi: UPDATE Rudel Obreja, arestat pentru 29 de zile. Preşedintele FR de Box, acuzat de trafic de influenţă

Conform DNA, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunţător un milion de euro. În schimbul banilor, susţin anchetatorii, fostul preşedinte al FRB “a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului”. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, mai precizează DNA.

Rudel Obreja, susţin procurorii, a impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa, după obţinerea soluţiei favorabile, mai susţin procurorii anticorupţie.

Potrivit unor surse citate de Digi 24, denunţătorul în acest caz ar fi Sorin Ovidiu Vîntu, în prezent aflat în închisoare, unde execută o condamnare de doi ani.

“Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a «noului cod» (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)”, a mai arătat DNA.

Recursul din dosarul denunţătorului a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.

Procurorii i-au prezentat lui Obreja acuzaţiile şi l-au reţinut marţi.

Rudel Obreja a fost în faţa procurorilor anticorupţie şi în dosarul galei “Campion pentru România”, fiind audiat în legătură cu organizarea meciului în care Lucian Bute a boxat cu francezul Jean-Paul Mendy, în 2011.

Cele mai citite

PAOK Salonic reacționează, după ce Răzvan Lucescu a fost suspendat 4 luni

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK, a fost sancționat cu o suspendare de patru luni de Comisia de Disciplină din Grecia, pe 30 decembrie, în...
00:03:45

VIDEO. Ultimele verificări pentru focurile de artificii din noaptea de Anul Nou din Londra

Au loc ultimele pregătiri pentru focul de artificii din noaptea de Anul Nou de la Londra. 12.000 de artificii vor fi folosite în spectacolul...

Mohamed Salah încheie anul cu cifre impresionante! Recorduri doborâte și un sezon de excepție

Mohamed Salah a strălucit în ultima partidă a lui Liverpool din 2024, contribuind decisiv la victoria categorică, scor 5-0, pe terenul lui West Ham....
Ultima oră
Pe aceeași temă