ICCJ radiografiază, în motivarea din dosarul Trofeul Calităţii, modul în care trebuie analizate şi judecate faptele de corupţie la nivel înalt, aratând că percepţia publică asupra unor astfel de fapte se poate diminua în timp, motiv pentru care ele trebuie pedepsite sever oricând sunt depistate.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă, care a decis condamnarea definitivă a fostului premier Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, face, în preambulul motivării acestei hotărâri, o radiografie a modului în care trebuie analizate şi judecate faptele de corupţie la nivel înalt.
Individualizarea pedepsei, arată judecătorii, reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice, de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Infracţiunea, arată instanţa, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instaurate prin voinţa întregului popor. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii, este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte, se arată în motivare.
Mai mult, notează magistraţii, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru reintegrarea ordinii juridice, trebuie ca cei care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată traşi la răspundere penală.
Pedeapsa – felul şi limitele acesteia – constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte, mai arată ICCJ.
„Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice. Aplicarea şi executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancţionarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace şi contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt şi cât mai apropiat de momentul infracţiunii”, se mai arată în motivarea condamnărilor definitive din dosarul Trofeul Calităţii.
De asemenea, precizează cei cinci judecători, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce mai neîntârziat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.
„După trecerea unui interval de timp mai îndelungat însă, fapta şi făptuitorii, precum şi cei condamnaţi ar putea apărea într-o altă lumină. Astfel, în primul rând, fapta poate să se şteargă din amintirea societăţii sau a grupului social în care s-a petrecut, să fie complet uitată; ori chiar dacă nu s-a şters, ea apare într-o imagine neclară, cu un conţinut deformat, gradul de pericol social pe care îl prezenta fapta şi făptuitorul s-ar putea diminua sau chiar ar dispărea, aceeaşi uitare sau amintire vagă fiind şi în cazul condamnatului dispărut şi regăsit după mulţi ani”, se menţionează în motivare.
În al doilea rând, atingerile aduse valorilor sociale prin faptele săvârşite cu ani în urmă şi-ar putea pierde rezonanţa socială, urmările acestor fapte s-ar putea estompa sau ar putea fi şterse de trecerea timpului, se mai arată în motivare.
Cu atât mai mult, în condiţiile în care, în ultimii ani, în societatea românească am asistat la o tendinţă de creştere a faptelor de corupţie, ce au căpătat o amploare deosebită, se impune ca justiţia să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea şi propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcţionează şi, mai ales, reacţionează prin autorităţile şi pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetăţeni.
Corupţia, mai notează judecătorii, reprezintă o ameninţare majoră pentru democraţie şi constituie o negare a drepturilor omului şi o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială si pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului şi a reprezentanţilor acestora, precum şi dezvoltarea economică si socială a statului.
Poziţia ierarhică pe care o ocupă în societate autorul unei infracţiuni de corupţie, valoarea obiectului faptei de corupţie, precum şi gradul de impact al acesteia reprezintă criterii de diferenţiere a marii corupţii de mica corupţie, conform aceluiaşi document.
„Studiile europene efectuate în ultima perioadă vizând acest fenomen social grav au demonstrat că, marea corupţie sau aşa-numita corupţie politică ori de nivel înalt se întâlneşte, de regulă, la nivelul organelor de conducere ale statelor (spre exemplu preşedintele unei ţări, parlamentari, prim-miniştri, miniştri, înalţi funcţionari, inclusiv din serviciile de siguranţă şi militare, judecători), respectiv la nivelul organelor ce alcătuiesc politicile, strategiile, legile”, mai arată instanţa supremă.
Potrivit motivării, corupţia politică acoperă o paletă largă de practici, de la finanţarea ilegală a partidelor politice şi a campaniilor electorale şi influenţarea iniţiativelor legislative până la cumpărare de voturi sau traficarea influenţei de politicieni sau cei aleşi în funcţii publice.
„În raport de toate aceste consideraţii şi, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, instanţa de ultim control judiciar constată că prima instanţă, în opinie majoritară, a procedat corect atunci când a reţinut că faptele imputate inculpaţilor există ( inclusiv cea imputată inculpatului Năstase Adrian, însă nu în forma sa continuată), că acestea constituie infracţiuni (cu excepţia spălării de bani imputate inculpatei Jianu Irina) şi că acestea au fost săvârşite de către inculpaţi, dispunând justificat condamnarea acestora”, se mai arată în documentul citat.
În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
În 5 noiembrie, completul de cinci judecători de la instanţa supremă a amânat pentru 3 decembrie contestaţia în anulare formulată de Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare, din cauză că la dosar nu a ajuns motivarea sentinţei.
Judecarea contestaţiei în anulare a fost amânată, de altfel, de două ori, din cauză că la dosarul cauzei nu a ajuns motivarea deciziei din 20 iunie.
Şi Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în dosarul „Trofeul calităţii” la şase ani de închisoare, a formulat o contestaţie în anulare, completul de cinci judecători stabilind ca şi acţiunea ei să fie judecată în 3 decembrie.
